Stela Untila

Redactor-șef NewsMaker

[email protected]


La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.

Ultimele materiale

Liderul Partidului „ȘOR”, deputatul condamnat penal de prima instanță de judecată Ilan Șor s-a adresat președintelui Maia Sandu cu solicitarea de a demite guvernul condus de Natalia Gavrilița și de a-l numit pe el în funcție de prim-ministru. Cererea a fost făcută publică în cadrul unei adresări în fața unei

Salariile judecătorilor vor fi ajustate inclusiv la rata medie a inflației. Decizia a fost luată, pe 6 decembrie, de membrii Curții Constituționale, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a contestat unele prevederi legislative. Potrivit reprezentanților judecătorilor, coeficienții stabiliți de Legislativ nu au mai fost modificați de patru ani. Calculele lor

Ambasadorul SUA în Republica Moldova Kent D. Logsdon a avut o convorbire telefonică cu viceprim-ministrul Andrei Spînu. Potrivit unui comunicat de presă publicat de misiunea diplomatică americană, diplomatul a felicitat Moldova cu ocazia încheierii unui acord cu MGRES pentru furnizarea energiei electrice. „Acest acord reprezintă un pas important în eforturile

Parlamentul Indoneziei a adoptat un nou Cod Penal, care prevede până la un an privare de libertate pentru sexul în afara căsătoriei. Potrivit amendamentelor, concubinajul va fi pedepsit cu șase luni de închisoare, informează Meduza. Legea privind modificarea Codului Penal urmează să fie promulgată de către președintele Indoneziei Joko Widodo.

Ex-președintele Republicii Moldova Igor Dodon a anunțat pe 6 decembrie crearea unui site, unde ar fi publicate informațiile cu privire la toate dosarele penale în care este vizat. „Așa cum am promis mai devreme, am decis să public informațiile cu privire la toate dosarele penale deschise împotriva mea, la comanda

Mii de refugiați ucraineni aflați pe teritoriul municipiului Chișinău beneficiază de asistență medicală de specialitate. Potrivit Primăriei capitalei, de la declanșarea războiului din Ucraina, în instituțiile medico-sanitare municipale au fost înregistrate 11 294 de adresări pentru asistență medicală. Dintre acestea – 9 252 solicitări de asistență medicală primară și alte

Liderul Partidului Comunist transnistrean aflat în opoziție, Oleg Horjan, a fost eliberat din penitenciarul transnistrean nr. 1 din satul Glinoe, raionul Grigoriopol, unde și-a petrecut ultimii patru ani jumătate. La ieșire, el a fost întâmpinat de mai mulți apropiați și susținători, care i-au adus flori. În luna noiembrie 2018, Oleg

Autoritățile din Letonia au retras licența de emisie obținută anterior de postul de televiziune „Dojdi”. Informația a fost confirmată pe 6 decembrie de către președintele Consiliului național pentru presa electronică Ivars Abolins. „Din cauza pericolului securității naționale și a ordinii publice, în această dimineață, NEPLP a luat decizia de a

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a semnat decretul privind constituirea Comisiei pentru elaborarea strategiei securității naționale. Potrivit documentului, președintele comisiei este Dorin Recean, consilierul șefei statului în domeniul apărării și securității naționale. Din componența noii structuri mai fac parte miniștri, un deputat, directorul SIS, dar și persoane cu funcții de

Serviciul fitosanitar al Federației Ruse, Rosselhoznadzor, a decis să ridice restricțiile pentru produsele a încă 12 producători agricoli din Republica Moldova. Informația a fost publicată pe 5 decembrie. Este vorba despre producătorii: SRL MIRA-FAUR SRL «KSALEX-DEN» Velfruct-Prim SRL Casa de Comert «PROAGRO-HERMES» SRL C.A.P. «PRIMA-NICATIM» «RED APPLE» SRL BIOPRODUCT GROUP

x
x