playtech.ro

Votul privind aderarea României la Schengen va fi pe ordinea de zi a ședinței decisive a Consiliului JAI de joi

Europarlamentarii Siegfried Mureșan și Rareș Bogdan au anunțat miercuri că votul privind aderarea României la spațiul Schengen va fi pe agenda Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) de joi, informează G4Media.ro.

Premierul Nicolae Ciucă ceruse de miercuri dimineață acest lucru.

”În ultimele luni, România a fost deschisă și a lucrat strâns cu instituțiile europene și cu autoritățile din Suedia, Olanda și Austria. Am răspuns tuturor îngrijorărilor și am demonstrat că țara noastră merită să fie în Schengen. Am convins Suedia și Olanda să-și întoarcă votul și să ne sprijine. Lucrăm în continuare îndeaproape cu autoritățile din Austria. Continuăm munca pentru a obține cât mai curând un rezultat pozitiv privind aderarea țării noastre cu drepturi depline în spațiul Schengen”, a declarat Siegfried Mureșan.

Rareș Bogdan a declarat la Antena 3 că ”nu mai putem aștepta încă un an, încă o amânare. Azi statul român își va apăra interesele până la capăt, îi vom explica cancelarului austriac că suferă și firmele austriece de pe urma unei eventuale amânări. Austria e singură acum, nici o altă țară din UE nu mai refuză votul pentru intrarea României în Schengen. Nu mai poate acționa discreționar, cu argumente care nu sunt corecte”.

Reamintim că Austria a rămas singura țară care a anunțat public că se opune intrării României în Schengen, după ce Olanda și Suedia și-au schimbat poziția.

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat marți că se opune aderării României și Bulgariei la Schengen pe motiv că țările se fac responsabile pentru valul de migranți înregistrați de Viena în anul 2022, scrie Europa Liberă România.

Ministrul de Interne al României, Lucian Bode, a călătorit la finalul lunii noiembrie la Viena pentru a discuta cu omologul său austriac pe tema imigrației și i-a prezentat în cifre dovada că România nu se află pe ruta Balcanilor de Vest, preferată de cei care ajung în Grecia, țară membră Schengen.

Astfel, potrivit datelor furnizate de Bode și preluate de acesta de la agențiile europene din domeniul migrației, din cei aproape 130.000 de migranți ajunși în UE pe ruta Balcanilor de Vest, sub 3% (3.574) au intrat în spațiul Schengen prin România.

Agenda finală a ședinței de joi a Consiliului JAI a fost stabilită în ședința COREPER II, alcătuită din reprezentanții permanenți la UE ai țărilor membre.

COREPER II se ocupă de configurarea discuțiilor și muncii la nivelul a patru Consilii europene: Consiliul pentru Afaceri Economice și Financiare, Consiliul pentru Afaceri Externe, Consiliul pentru Afaceri Generale și Consiliul pentru Justiție și Afaceri Interne.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: