
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Activista pentru mediu Greta Thunberg încearcă să obţină drepturi de autor asupra numelui şi iniţiativei sale pentru climă Fridays For Future. Într-o postare pe pagina sa de Instagram, aceasta a anunțat că vrea, astfel, să protejeze mișcarea și „activităţile din cadrul acesteia” scrie Meduza.io, joi, 30 ianuarie. Marca de autor
Omul de afaceri Vasil Bojkov, proprietarul clubului de fotbal Levski, al afacerii Loteria Națională a Bulgariei și beneficiar al „Loteriei Moldovei”, a fost anunțat în căutare națională și internațională de autoritățile bulgare, scrie Europa Liberă, miercuri, 29 ianuarie, care îl citează pe procurorul general al Bulgariei, Ivan Geshev. Lui Bojkov
Președintele de onoare al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a atras atenția asupra condițiilor meteorologice neobișnuite. Într-o postare publicată miercuri, 29 ianuarie, pe pagina sa de Facebook, politicianul a amintit, în același context, de liderii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și Platforma Demnitate și Adevăr (PDA), Maia Sandu și Andrei Năstase.
Alexandru Pînzari a fost restabilit în funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP). Imediat după aceea, acesta a fost concediat. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de miercuri, 29 ianuarie, a guvernului. Astfel, Ministerul de Interne s-a conformat hotărârii instanței de judecată, care a dispus restabilirea în
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a reacționat la acuzațiile consilierilor Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care susțin că în cadrul primăriei au fost angajate persoane pe criterii de „loialitate și nu de competență”. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, publicată miercuri, 29 ianuarie, edilul menționează că ar
Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, nu a putut să îi ofere un răspuns concret deputatei Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), Arina Spătaru, care l-a întrebat de ce fotografia lui Vladimir Plahotniuc nu se regăsește pe panoul informativ al persoanelor date în căutare de poliție. În cadrul ședinței Comisiei legislative securitate
Incident ieșit din comun în cadrul ședinței de miercuri, 29 ianuarie, a Comisiei legislative pentru securitate națională, apărare și ordine publică. Deputatul Partidului Democrat (PDM), Alexandru Jizdan a rugat-o să se prezinte pe colega sa, deputata Platformei DA (PDA), Arina Spătaru. Ulterior, acesta a spus că nu a recunoscut-o pentru
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din cadrul Consiliului Municipal Chișinău susțin că în cadrul primăriei capitalei au fost angajate unele persoane pe „criterii de loialitate” și nu pe „criterii de competență”. Într-o conferință de presă care a avut loc miercuri, 29 ianuarie, consilierii PAS au adus exemplul mai multor
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, confirmă că Circul din capitală va fi redeschis, iar în prezent se caută bani pentru repararea obiectivului cultural. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. „Cunoaștem în ce stare se află betonul, armătura și până în luna aprilie
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a făcut precizări cu privire la solicitarea de redenumire a străzii Octavian Goga din capitală. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, publicată miercuri, 29 ianuarie, acesta ținut să sublinieze că decizia de a modifica denumirea unei străzi ține de competența Consiliului Municipal