gong.bg

Coproprietarul „Loteriei Naționale” din Bulgaria, cu legături de afaceri în Moldova, a fost dat în urmărire internațională. Ar fi prejudiciat statul bulgar de peste 286 mil de euro

Omul de afaceri Vasil Bojkov, proprietarul clubului de fotbal Levski, al afacerii Loteria Națională a Bulgariei și beneficiar al „Loteriei Moldovei”, a fost anunțat în căutare națională și internațională de autoritățile bulgare, scrie Europa Liberă, miercuri, 29 ianuarie, care îl citează pe procurorul general al Bulgariei, Ivan Geshev.

Lui Bojkov i-au fost aduse șapte capete de acuzare. Acesta este suspectat de conducerea unei grupări infracționale, de estorcare de bani, tentativă de mituire a unui oficial, instigare la comiterea unei infracțiuni.

Până în prezent, 16 persoane au fost reținute în acest dosar, inclusiv președintele Comisiei de stat pentru jocuri de noroc, Alexander Georgiev, mai scrie sursa citată.

Totodată, procurorul general al Bulgariei a anunțat că Bojkov ar datora statului peste 559 de milioane de leva, echivalentul a peste 286 de milioane de euro.

Aceeași sursă mai scrie că Vasil Bojkov ar avea mai multe active în Dubai, Georgia, Moldova și Bulgaria. Presa bulgară mai scrie că Bujkov este printre primii cinci cei mai bogați oameni din țară.

Amintim că în 2018, Agenția Proprietății Publice a semnat un contract de parteneriat public-privat în domeniul pariurilor și loteriilor cu o companie a lui Vasil Bojkov, cu sediul în Dubai.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Două elicoptere s-au ciocnit în timpul stingerii unui incendiu în Grecia

Două elicoptere s-au prăbușit în timpul operațiunilor de stingere a incendiilor de vegetație în Grecia, la vest de Atena, scrie BBC cu referire la Serviciul de Pompieri al Greciei.

Incidentul a avut loc în zona Psatha, Attica.

Elicopterele erau închiriate de Serviciul de Pompieri. Fiecare dintre acestea avea la bord un echipaj format din două persoane. Acestea au decolat de pe aerodromul militar Elefsina.

Deocamdată nu se cunoaște situația echipajelor. Potrivit news.israelinfo.co.il, inițial salvatorii au reușit să ia legătura cu un rănit. Ulterior s-a aflat că pilotul unuia dintre elicoptere nu a fost rănit și a sunat singur la centrul de coordonare, iar colegul său a fost rănit. Medicii au ajuns deja la amândoi.

Al doilea elicopter a fost căutat într-o defileu, iar presa elenă transmite că acolo s-ar putea afla două persoane decedate, însă informația nu a fost confirmată oficial. La fața locului au fost trimise șase ambulanțe, o autospecială de terapie intensivă, medici și echipe de salvare.

Confruntată în plin sezon turistic cu mai multe incendii violente, Grecia trece printr-o situaţie „extrem de dificilă” cu condiţii meteorologice „extreme” şi vânturi care ating frecvent 100 km pe oră, a notat pe 2 august pe Facebook prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, relatează Digi24. Într-o săptămână, peste 12.000 de hectare de pădure şi terenuri agricole au fost distruse de flăcări.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: