La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Cei mai buni jurnaliști ai anului 2019 au fost premiați, ieri, 19 decembrie, în cadrul galei anuale a Clubului de Presă, la Chișinău. În cadrul acestei ediții au fost oferite 10 premii la șapte categorii: editorial, fotografie, investigație, longread, podcast, reportaj video și presa scrisă. De asemenea au fost acordate
Ucraina, Rusia și UE au ajuns la un acord preliminar privind tranzitul de gaze. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Comisiei Europene responsabil pentru Uniunea energiei, Maroš Šefčovič, în urma negocierilor ce au avut loc ieri, 19 decembrie, la Berlin, informează RBC. „Am ajuns la un acord comun cu privire
14 persoane care au fost condamnate la închisoare pe viață și își ispășesc pedeapsa în pușcăria din Rezina au declarat greva foamei, din data de 9 decembrie. Deținuții solicită să li se asigure dreptul la eliberare condiționată, pe motivul condițiilor proaste din închisoare. Declarația a fost făcută pentru NM, astăzi,
Ministerul Afacerilor Externe al României informează cetățenii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Portugalia că Institutul local pentru Mare și Atmosferă (IPMA) a anunțat, pentru perioada 19 – 20 decembrie 2019, instituirea unui cod roșu de ploi, intensificări ale vântului şi valuri puternice, se arată într-un comunicat
Deputații au votat astăzi, 19 decembrie, în lectura finală, Legea fondurilor de Asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) pentru anul viitor. Costul poliției de asigurare obligatorii va rămâne neschimbat, de 4056 lei, se precizează într-un comunicat publicat de reprezentanții legislativului. Potrivit legii fondurilor AOAM, veniturile și cheltuielile acestora au fost
Parlamentul a aprobat în ședința de astăzi, 19 decembrie, în lectură finală, bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS). Acesta va constitui 23,4 miliarde de lei, iar fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală – 8,3 miliarde de lei, se arată într-un comunicat de presă. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS)
Parlamentul a votat astăzi, 19 decembrie, în lectura a doua – finală – proiectul bugetului de stat pentru anul 2020. Documentul a fost susținut de 56 dintre cei 77 de deputați prezenți în sală. Proiectul a fost elaborat în baza prognozei dezvoltării economiei în 2020-2022 și obiectivelor politicii bugetar-fiscale și
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, l-a numit pe Mark Șevcenko în funcția ambasador al Ucrainei în Republica Moldova. Un decret în acest sens a fost semnat ieri, 18 decembrie, scrie presa ucraineană astăzi, 19 decembrie. Șevcenko a mai activat anterior în Republica Moldova, în calitate de consilier politic al Ambasadei Ucrainei
Parlamentul a adoptat, în ședința de astăzi, 19 decembrie, politica bugetar-fiscală și vamală a Republicii Moldova, în lectura finală. Proiectul prevede modificărea mai multor acte legislative, precum diminuarea impozitului aplicat donațiilor sau modificarea termenului de achitare a accizelor, scutirea de taxe vamale a coletelor expediate a căror valoare este mai
Reprezentanții Partidului Sociliștilor din Moldova (PSRM) au explicat, în cadrul unui briefing de presă, de ce nu au susținut propunerea fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr, privind includerea pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, 19 decembrie, a parlamentului, a proiectului despre moratoriul asupra „legii miliardului”. „Dacă cineva are memorie