
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Cel mai mare portal de știri din Belarus a fost privat de acreditare. Ministerul Informației de la Minsk a privat instituția de statutul de instituție de presă. Decizia va intra în vigoare pe 1 octombrie și va fi valabilă cel puțin până pe 30 decembrie 2020, scrie Meduza.io. Tut.by a
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI a publicat cel mai recent bilanț al consecințelor în urma ploilor torențiale care au avut loc pe 29 septembrie. Astfel, mai multe localități din sudul țării au fost afectate. În Comrat, precipitațiile au înnămolit 39 de gospodării particulare, 2 depozite, fiind
Avocatul fostului președinte al Partidului Democrat (PDM) Vladimir Plahotniuc Lucian Rogac a declarat că acesta este liber să circule oriunde dorește și are interdicție doar în Republica Moldova . Despre acest lucru a declarat în cadrul ediției din 29 septembrie a emisiunii „Politica” de la TV8. Rogac a precizat că
Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a semnat astăzi cererea prin care solicită autorităților competente ale Turciei extrădarea fostului lider PD pentru a fi tras la răspundere în Republica Moldova. Acțiunea survine ca urmare a notificării oficiale, recepționate astăzi de Procuratura Republicii Moldova despre intrarea învinuitului pe teritoriul Turciei pe 10 septembrie
În Republica Moldova au fost înregistrate încă 9 decese provocate de COVID-19. Bilanțul a ajuns la 1310 morți. Deces 1302: Bărbat de 82 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 24 septembrie, la IMU. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterală, cistonomie deschisă. Deces 1303: Bărbat de 61 ani, din raionul Anenii-Noi.
Alte 835 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 4 cazuri sunt de import (Turcia-3, Marea Britanie-1). Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 52 029 cazuri. Total teste efectuate – 2787 dintre care primar – 2564 şi
Generalul Ion Costaș a anunțat pe 29 septembrie că nu mai participă la alegerile prezidențiale. Acesta a precizat că a colectat mai bine de 17 mii de semnături în susținerea sa, însă nu vrea să participe în cursa electorală, pentru a nu fi părtaș la „niște abateri legale față de
Tânărul Alexandr Rjavitin, cel care a fugit în 2015 dintr-o unitate militară din stânga Nistrului și a fost reînrolat forțat la începutul acestui an, a dezertat din nou din așa-numita armată transnistreană. El se află acum în libertate, iar avocații Asociației Promo-LEX au expediat astăzi, 29 septembrie 2020, la CEDO,
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a făcut anumite demersuri privind stabilirea locului aflării fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc. Despre acest lucru au comunicat pentru NM reprezentanții instituției, marți, 29 septembrie. „MAI s-a autosesizat pe marginea informațiilor apărute în spațiul public. În acest context, au fost făcute
În cadrul ședinței de astăzi, Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat-o pe Violeta Ivanov în calitate de candidată la funcția de președinte al Republicii Moldova. În acest context, a fost înregistrat simbolul electoral, fiind confirmat reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală și persoana responsabilă de finanțe