În punctul de trecere a frontierei de stat Sculeni va funcționa un nou post de control fitosanitar și sanitar-veterinar pentru produsele agroalimentare de origine animală și non-animală. Postul de Inspecție al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), construit cu suportul Băncii Mondiale, a fost deschis pe 17 februarie, în prezența
Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a examinat plângerea lui Marin Pavlescu, militar în termen încorporat în Brigada Infanterie Motorizată nr.2 „Ștefan cel Mare”. Consiliul a constatat că efectivul Brigăzii nr. 2 a cunoscut despre orientarea sexuală a petiționarului, dar și despre tratamentul la care acesta era
Meteorologii au emis pe 17 februarie „cod galben” de vânt puternic. Avertizarea a intrat în vigoare astăzi și este valabilă până mâine, 18 februarie. În intervalul orelor 14:00-18:00, în jumătatea de sud a republicii se prevăd intensificări ale vântului sud-vestic în rafale de până la 15-20 m/s. Mâine se prevăd
Trei minori au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat a unui om al străzii. Aceștia își vor ispăși pedeapsa în închisoare pe un termen de 6 ani și 8 luni, ulterior vor fi transferați în centrul de detenție pentru minori. Procuratura menționează că judecata s-a realizat conform unei
Ambasadorul României Daniel Ioniță anunță că va părăsi „fizic” Republica Moldova la sfârșitul lunii aprilie. Într-un mesaj pe o rețea de socializare, diplomatul spune că înainte de a pleca va efectua vizitele protocolare de bun-rămas și își va lua „la revedere” de la prietenii săi de aici. „Voi pleca doar
Agenția pentru Reglementare Energetică (ANRE) a stabilit prețul maxim de referință pentru 18 februarie. Și de această dată prețurile la carburanți se majorează. Un litru de benzină va putea fi comercializat cu 24,19 bani cu 0,09 bani mai mult decât astăzi, iar motorina se scumpește cu 0,08 bani. Astfel, depășește
În ultimele două luni, în Chișinău, au fost reparate 50 de stații de așteptare a transportului public, inclusiv cu instalarea pavilioanelor și amenajarea platformelor de așteptare. Lucrările de reparație au început în luna decembrie 2021 și au costat circa 4 milioane de lei, bani alocați în anul trecut din bugetul
Două spitale regionale vor fi construite la Bălți și Cahul cu suportul Băncii Europene de Investiții (BEI) și ai Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB). În acest sens, reprezentanții BEI și CEB au efectuat vizite de documentare. În cadrul acestora, s-au întâlnit cu autoritățile administrației publice locale și conducerea
Procuratura Anticorupție informează că, pe parcursul zilei de astăzi, 16 februarie, a efectuat 7 percheziții, în cadrul unei cauze penale, în care este vizat procurorul-șef al Procuraturii raionului Hîncești, Maxim Gropa. Acesta a fost reținut pe un termen de 72 de ore și a fost recunoscut în calitate de bănuit
Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut astăzi o întrevedere cu Kent D. Logsdon, noul Ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, în cadrul căreia l-a felicitat cu prilejul numirii în funcție și i-a urat succes în exercitarea mandatului. În contextul împlinirii a 30 de ani de la lansarea relațiilor