Ultimele materiale

Avocatul Poporului, Ceslav Panico și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu fac apel către guvernanți și autoritățile publice locale ca să întreprindă măsuri suplimentare de prevenire și protecție anti-COVID. Solicitarea vine în contextul în care crește numărul cazurilor de infectare cu Sars-Cov-2 și a cazurilor de decese cauzate de

Negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea începe abia în toamna anului viitor. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gravrilița, în cadrul unui interviu pentru portalul de știri NordNews. Negocierile vor fi purtate până când țara va îndeplini toate cerințele UE. Prim-ministra a adăugat că

Expertiza judiciară și extrajudiciară a persoanelor care suferă de boli psihice va fi făcută din contul statului. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat, în lectură finală, de Parlament. Documentul are scopul de a îmbunătăți sistemul de ocrotire judiciară prin furnizarea gratuită a expertizei judiciare și

În cadrul ședinței plenare de astăzi, Legislativul a luat act de cererea de demisie depusă de către deputatul din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Dorel Iurcu. Dorel Iurcu și-a depus cererea de demisie la data de 28 iunie, după ce i-a fost validat mandatul de primar al comunei Horodiște, raionul

O rachetă rusească a lovit pe 7 iulie un petrolier aflat în derivă în Marea Neagră de peste patru luni, la bordul căruia se află o cantitate necunoscută de motorină, scrie Interfax-Ukraina, citând armata ucraineană. Petrolierul Millennial Spirit, care navighează sub pavilionul Republicii Moldova, este lovit pentru a doua oară

România a reparat linia de cale ferată de la portul moldovenesc Giurgiuleşti până la portul românesc Galaţi de pe Dunăre. Acest lucru a fost anunțat pe 7 iulie de ministrul Transporturilor al României, Sorin Grindeanu, menționând că lucrările de reparație au fost finalizate cu aproape o lună înainte de termen.

Bărbatul care și-ar fi aruncat copilul de la etajul 4 a fost plasat în arest preventiv, pentru 30 de zile în Penitenciarul 13, relatează TV8. Potrivit procurorului de caz, Victor Răileanu, în cadrul ședinței de judecată au fost prezentate suficiente probe care ar convinge observatorii că fapta a fost săvârșită

În comunitatea juridică din Moldova s-a iscat un alt scandal. Avocatul Denis Terioșchin a spus că conversația sa cu un client a fost ascultată ilegal și atașată la dosarul cazului ca argument pentru arestare. Procuratura susține că nu au încălcat legea, menționând că cei doi au făcut o înregistrare înainte

Academia Română a emis pe 7 iulie un comunicat prin care anunță că a luat act „cu îngrijorare” de inițiativa Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova privind comansarea mai multor universități, numind-o „așa-numită reformă a domeniului învățământului superior și al cercetării”. Cel mai înalt for de știință și de

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat pe 7 iulie, campania națională „Trecem pe alb”. Prin această inițiativă, instituția își propune să încurajeze încadrarea legală a cetățenilor în câmpul muncii. Ministrul Marcel Spătari a declarat în cadrul unei conferințe de presă că autoritățile vor întreprinde 6 pași în acest sens.

x
x