Telegraph

Autoritatea Aeronautică Civilă a sesizat Procuratura Generală cu privire la acțiunile companiei „Hi Sky”. Care este motivul?

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a depus o sesizare la Procuratura Generală, în care solicită examinarea activității companiei aeriene „Hi Sky” prin prisma prevederilor din Codul Penal. Reacția vine în contextul în care compania a vândut bilete pentru curse spre Federația Rusă, însă zborurile au fost anulate.

„Din informația pe care o deținem, anularea curselor aeriene respective a avut loc din cauza faptului că compania aeriană „Hi Sky” nu deținea autorizația de exploatare a rutei aeriene, ce urma a fi emisă de autoritățile de profil din Federația Rusă”, se anunță într-un comunicat publicat de Autoritatea Aeronautică Civilă.

În acest context, AAC a solicitat sistarea vânzării biletelor de avion pentru cursele menționate, până la obținerea autorizațiilor corespunzătoare de la autoritățile competente din Federația Rusă.

Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă a depus un denunț la Procuratura Generală „prin care solicită examinarea activității companiei aeriene „Hi Sky” prin prisma prevederilor stabilite la art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul Penal al Republicii Moldova, și anume, întrunirea elementelor constitutive ale componenței de infracțiune de practicare ilegală a activității de întreprinzător”.

Pentru a putea evalua mărimea pagubelor cauzate pasagerilor, AAC a solicitat de la compania „Hi Sky” informații privind numărul biletelor vândute pentru cursele care au fost anulate.

Anterior, reprezentanții „Hi Sky” au declarat pentru NM că zborurile au fost anulate pentru că compania nu a obținut o autorizație din partea autorităților ruse. „Am depus toate documentele necesare pentru cursele spre Moscova și Sankt-Petersburg, dar nu am primit încă un răspuns”.

Fiind întrebați de ce compania a început să vândă bilete înainte ca să obțină permisiunea, reprezentanții „Hi Sky” au precizat că aceasta este o practică obișnuită.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Gagauz a sesizat poliția în legătură cu o rețea de conturi TikTok care-l promovează artificial: „Ar putea fi folosite împotriva mea” VIDEO

Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de bașcan al Găgăuziei, Fiodor Gagauz, a depus o plângere la poliția din Comrat, după ce zeci de conturi de TikTok au început să publice în masă videoclipuri cu el. Politicianul susține că ar fi vorba despre o tentativă de a-l compromite pentru a-l putea acuza de agitație electorală ilegală.

Într-un mesaj video înregistrat în fața Inspectoratului de Poliție din Comrat, Gagauz a reiterat că echipa sa nu are nicio legătură cu rețeaua de conturi anonime de pe TikTok.

„Nici eu, nici echipa mea electorală nu am creat, nu am plătit și nu am administrat aceste conturi. Aproape în același timp au apărut și alte conturi care răspândesc informații false despre mine. Mai mult, pe pagini diferite sunt publicate aceleași texte. Nu știu cine se află în spatele acestora, așa că nu acuz pe nimeni înainte de a avea dovezi. Poliția trebuie să investigheze cazul și să stabilească cine a creat aceste conturi, cine se află în spatele lor, cine le administrează și în ce scop”, a declarat candidatul.

Gagauz nu exclude că această campanie de promovare electorală mascată ar putea fi o încercare de a-l compromite atât pe el, cât și echipa sa electorală. Totodată, el a promis că va informa publicul dacă se va dovedi că vreunul dintre susținătorii săi a încălcat regulile, subliniind că nu are „nimic de ascuns”.

Politicianul le-a cerut alegătorilor săi să-i distribuie videoclipurile doar în mod transparent, de pe conturile personale și folosindu-și numele reale.

„Nu creați conturi anonime pretinzând că mă susțineți. Acest lucru nu ajută. Dimpotrivă, aceste conturi ar putea fi folosite împotriva mea. Și încă o rugăminte: nu răspundeți la minciuni cu insulte sau cu alte minciuni”, a îndemnat candidatul. El le-a cerut susținătorilor săi să raporteze profilurile false administratorilor rețelei sociale.

Amintim că, pe 26 octombrie, comunitatea WatchDog a semnalat că cel puțin 20 de conturi de TikTok distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, o parte dintre acestea au fost create pe 16 octombrie, chiar în ziua lansării candidatului în campania electorală. Experții susțin că această activitate urmărește promovarea artificială a candidatului susținut de PSRM pe platforma TikTok.

Alegerile pentru funcția de bașcan vor fi organizate pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Campania electorală a început pe 16 octombrie. Opt candidați luptă pentru funcția de bașcan, printre care fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și Fiodor Gagauz. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, nu concurează la scrutin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: