Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Autoritățile s-au întrunit în ședință, în urma unei investigații jurnalistice: În Moldova ar fi zeci de mii de copii fără identitate

Ca urmare a apariției în presă a articolului „Copiii invizibili. În Republica Moldova ar fi zeci de mii de copii fără identitate”, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MSPS) a convocat o ședință cu reprezentanții instituțiilor responsabile de evidența persoanelor din cadrul Agenției Servicii Publice, Biroului Național de Statistică, Ministerului Sănătății și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică pentru a pune în discuție subiectul.

De asemenea, la ședință a fost invitată și autoarea articolului, jurnalista și președinta Centrului de Investigații Jurnalistice (CIJ), Cornelia Cozonac.

Conform analizei efectuate de CIJ, care a comparat datele din ultimii cinci ani, există o discrepanță foarte mare între numărul copiilor născuți vii și numărul actelor de naștere emise de autorități.

În acest sens, în cadrul ședinței, datele prezentate în materialul jurnalistic au fost contrapuse cu informațiile furnizate de instituțiile responsabile de înregistrarea naşterii şi întocmirea actului de naştere, care au arătat că acest număr este mult mai mic.

Reprezentanții MSPS menționează că specialiștii au adus mai multe argumente care ar explica această situație.

„Ca de exemplu, înregistrarea tardivă a nașterii copilului de către părinți, înregistrarea acestuia peste hotare, fără informarea autorităților din Republica Moldova, utilizarea procedurilor de înregistrare diferite, în cazul în care nașterea copilului se declară după o anumită perioadă de timp”, relatează Ministerul.

Sursa mai declară că ministrul Marcel Spatari a solicitat să fie efectuată o cercetare aprofundată pentru a se stabili cu exactitate numărul de copii care nu sunt la evidența autorităților și motivele pentru care există diferența între date.

De menționat, Centrul de Investigații Jurnalistice a constatat că există o discrepanță enormă între numărul copiilor născuți vii și numărul actelor de naștere emise de autorități în ultimii cinci ani. Această diferență este de peste 22 de mii, asta însemnând că atâția copii nu ar avea acte de identitate, pentru că numărul actelor emise în fiecare an este cu câteva mii mai mic decât numărul de copii născuți în Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

nordinfo.md/foto simbol

Investiție de peste €500.000 în construcția unui depozit modern pentru semințe la Bălți

La Bălți se construiește un depozit modern pentru păstrarea semințelor, cu o investiție ce depășește jumătate de milion de euro. Noua hală, cu o suprafață de 1200 m², va permite stocarea semințelor în toate fazele de prelucrare. Lucrările sunt programate să se finalizeze la începutul toamnei 2025. Informațiile au fost comunicate pe 11 iulie de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Ministerul a anunțat că depozitul este construit la Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor, filiala Bălți. Investiția în construcție se ridică la 514 mii de euro și este realizată prin proiectul „Livada Moldovei”, gestionat de minister. „Livada Moldovei” este o linie de creditare oferită de Banca Europeană de Investiții Guvernului Republicii Moldova.

„Noua hală, cu o suprafață de 1200 m², va permite stocarea semințelor în toate fazele de prelucrare și va fi dotată cu un cântar rutier instalat pe structură de beton armat, pentru o gestionare logistică eficientă. Proiectul a fost lansat ca răspuns la uzura avansată a infrastructurii existente, care nu mai asigură condiții corespunzătoare de umiditate, protecție fitosanitară și manipulare mecanizată”, au comunicat reprezentanții ministerului, adăugând că lucrările urmează să fie finalizate la începutul toamnei 2025.

Ministerul a declarat că „infrastructura modernizată va contribui la sporirea capacității naționale de producere și păstrare a semințelor certificate, adaptate condițiilor pedoclimatice locale”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: