РИА Новости

Autorizarea în regim de urgență a vaccinului Sputnik V este „o ruletă rusească”, avertizează Agenția Europeană a Medicamentului

Preşedinta consiliului de administraţie al Agenţiei Europene pentru Medicamente, Christa Virtumer-Hoche, a sfătuit ţările membre ale UE să nu autorizeze în regim de urgenţă vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19, invocând date insuficiente pentru moment despre persoanele vaccinate, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Se poate compara puţin cu ruleta rusească”, a declarat Christa Virtumer-Hoche duminică seara într-un interviu acordat postului austriac de televiziune ORF, în timp ce guvernul de la Viena îşi extinde contactele cu Moscova, potrivit sursei citate.

„Avem nevoie de documente pe care să le putem examina. În prezent, nu avem date despre efectele secundare la persoanele care au fost vaccinate”, a spus ea.

„Suntem în necunoscut şi de aceea recomand cu tărie să nu eliberăm o autorizaţie naţională de urgenţă”, a insistat reprezentanta EMA, îndemnând ţările să aştepte unda verde de la autoritatea de reglementare europeană.

Săptămâna trecută, Sputnik V a atins o etapă cheie în vederea viitoarei distribuiri în Uniunea Europeană, odată cu începerea examinării acestui vaccin de către EMA, cu sediul la Amsterdam. După anunţ, autorităţile ruse au spus că sunt gata să furnizeze vaccinuri pentru 50 de milioane de europeni începând din iunie.

Vom putea avea Sputnik V pe piaţă în viitor, dar aceasta se va întâmpla odată ce vom examina datele necesare pe baza „standardelor europene de control al calităţii şi eficienţei”, a insistat responsabila EMA.

Nerăbdătoare în faţa unui proces considerat prea lent, mai multe ţări din UE au apelat la vaccinuri care nu au fost încă aprobate la nivelul blocului, cum ar fi Ungaria, care a început să administreze vaccinul rusesc populaţiei sale luna trecută.

Republica Cehă şi Slovacia au comandat şi ele vaccinul din Rusia.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a discutat la sfârşitul lunii februarie cu preşedintele rus, Vladimir Putin, „posibilitatea” unor livrări de Sputnik V, argumentând că vaccinurile nu ar trebui să facă obiectul unor „lupte geopolitice”.

Kurz s-a întâlnit vineri la Viena cu un oficial al Fondului suveran rus care a finanţat dezvoltarea vaccinului.

„Discuţiile au fost constructive şi pozitive”, a comentat apoi un purtător de cuvânt al ambasadei ruse, citat de agenţia de stat rusă RIA Novosti.

Totuşi, cancelarul a spus că vrea să aştepte aprobarea EMA înainte de orice utilizare a vaccinului în Austria.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

În Moldova se așteaptă temperaturi caniculare și ploi puternice. Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare

Pe teritoriul Republicii Moldova se așteaptă temperaturi săptămâna viitoare, între 14 și 20 iulie. Cu toate acestea, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vremea s-ar putea răcori în a doua jumătate a săptămânii, iar în unele regiuni s-ar putea înregistra ploi torențiale cu descărcări electrice.

În nord țării, mercurul din termometre va indica +29°C în timpul zilei, iar noaptea temperatura aerului va coborî până la +17°C. Aici, potrivit prognozelor, se așteaptă ploi puternice miercuri, 16 iulie. Până în weekend, acestea se vor opri.

În raioanele centrale și în Chișinău, săptămâna viitoare sunt așteptate temperaturi de până la 31°C pe timp de zi. Iar în perioada nocturnă valorile termice vor indica aproximativ +18°C. În prima jumătate a săptămânii, meteorologii prognozează cer variabil. Până joi, acesta se va transforma în averse cu descărcări electrice, iar spre weekend cerul se va însenina din nou.

La sud, pe timp de zi, temperaturile vor urca până la +33°C. Noaptea se vor înregistra în jur de +22°C. Conform meteorologilor, în această regiune furtunile și ploile sunt așteptate vineri, 18 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: