Andrei Mardari / NewsMaker

„Avem un sistem de sănătate departe de cel care ni-l dorim”. Ala Nemerenco, despre vaccinurile expirate

Cu privire la vaccinurile expirate și raportul Curții de Conturi, ministra Ala Nemerenco declară Republica Moldova are un sistem de sănătate departe de cel pe care și-l dorește. În același timp, oficialul consideră că devierile produse prin admiterea erorilor la introducerea datelor în sistemul electronic de evidență a vaccinărilor sunt inadmisibile. Prin urmare, Nemerenco atenționează populația să solicite lucrătorului medical să prezinte flaconul din care este extrasă doza de vaccin – pentru a verifica tipul vaccinului și termenul de valabilitate.

„Medicina e o profesie mai complicată și nu degeaba se învață de la 9 la 15 ani. Acum, în era Internetului, cu un acces atât de larg la orice informație, adesea departe de adevăr, fiecare e în drept să se creadă puțin medic”, comunică Nemerenco.

Ministra mai spune că eroarea admisă i se pare inadmisibilă:

„Și da, avem un sistem de sănătate departe de cel pe care ni-l dorim, cu spitale, în mare parte mai mult hidoase decât frumoase și prietenoase, și cu atâtea lipsuri în ele. Dar în același timp avem atâția medici de calitate, care fac minuni, și fiecare dintre Dvs a întâlnit măcar odată în viața așa un Doctor. Și să încurci “administrarea” vaccinului (care rezumă inocularea lui prin înțepătură) cu “înregistrarea” în sistem, tocmai acum, în an pandemic, când țara se ține doar pe medici – obosiți de un maraton lung de circa 2 ani, epuizați moral, chinuiți, fără concedii, mi se pare o eroare inadmisibilă. Și tocmai acum, când ceea ce trebuie să reabilitam întâi și întâi este încrederea oamenilor, încrederea în ceea ce spun medicii, încrederea în vaccinare”.

Ministra a mai menționat că singura parte bună în acest caz este că „auditorii nu au făcut-o cu rea intenție, sau alte motive, dar din necunoștință de termeni, și echipa Curții de Conturi ne-a asigurat că aceste confuzii de esență vor fi excluse prin redactarea raportului final”.

În final, Nemerenco a venit cu o atenționare către cetățenii care urmează să se imunizeze. „Asigurăm cetățenii că vaccinarea împotriva COVID-19 oferă cea mai bună protecție împotriva virusului și îi încurajăm să se vaccineze. Pentru a fi siguri, conform standardelor, vă atenționăm repetat să solicitați lucrătorului medical să vă prezinte flaconul din care este extrasă doza de vaccin pentru a verifica tipul vaccinului și termenul de valabilitate indicate pe flacon”, a conchis Nemerenco.

***

Amintim că pe 16 decembrie, Curtea de Conturi a anunțat că ar fi fost administrate circa 7000 de doze de vaccin cu termenul de valabilitate expirat. Mai mult, conducerea instituției a acuzat Ministerul Sănătății de „management defectuos și insuficiența controalelor-cheie”.

În data de 24 decembrie, Ministerul Sănătății a anunțat că a evaluat corectitudinea gestionării și administrării vaccinurilor, în contextul raportului de audit prezentat de Curtea de Conturi. În rezultat, s-a stabilit că devierile constatate de Curte au fost produse prin admiterea de erori la introducerea datelor în sistemul electronic de evidență a vaccinărilor.

Autoritățile din sănătate au explicat că probabilitatea omiterii de erori la introducerea datelor, a fost influențată de volumul excesiv de lucru dar și gradul înalt de epuizare fizică și morală a lucrătorilor medicali responsabili pentru realizarea campaniei de imunizare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/Alex Buretez

Maestrul Eugen Doga, cu 6 degete la o mână, pe bannerele Primăriei Chișinău. Responsabilii promit să „corecteze greșeala” FOTO

Primăria Chișinău a amplasat pe teritoriul orașului bannere în contextul începerii construcției Centrului de Cultură „Eugen Doga”, însă acestea conțin o eroare vizibilă, provocată de AI. Pancartele, pe care apare imaginea lui Eugen Doga, îl înfățișează pe renumitul compozitor cu 6 degete la o mână și patru la cealaltă. Autoritățile municipale recunosc greșeala și anunță că aceasta va fi „corectată”.

Potrivit Primăriei Chișinău, bannerele au fost instalate pentru a informa despre începerea lucrărilor de construcție a Centrului de Cultură „Eugen Doga”, precum și despre reconstrucția clădirii istorice de pe strada Veronica Micle 5, din centrul capitalei.

Greșeala admisă va fi corectată, iar Direcția Cultură, împreună cu Primăria Chișinău, a dorit doar să informeze transparent despre începerea lucrărilor mult așteptate de toți locuitorii”, a precizat primăria.

Valoarea investiției este de aproape 19 milioane de lei, mai exact 18,985 milioane de lei, iar durata estimată a proiectului este de 35 de luni, adică doi ani și 11 luni.

În cadrul proiectului urmează să fie restaurată și reabilitată clădirea istorică, pentru a-i fi redată valoarea arhitecturală și pentru a putea găzdui activități culturale, inclusiv evenimente dedicate operei compozitorului Eugen Doga.

Chemăm societatea la înțelegere și nu ne dorim ca acest subiect să fie politizat. Scopul comun, nobil, este realizarea acestui proiect”, a menționat primăria.

Telegram/Alex Buretez
Telegram/Alex Buretez
Telegram/Alex Buretez
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: