Sursa: Poliția de Frontieră/AIC
Sursa: Poliția de Frontieră/AIC

Avertismentul Poliției de Frontieră: Imagini false cu aglomerații la Aeroportul Chișinău circulă online

În ultimele zile, pe rețelele de socializare apar tot mai multe secvențe video și foto cu aglomerații în care cetățenii așteaptă la rând la terminal sau în fața Aeroportului Internațional Chișinău. Astfel de imagini au fost distribuite pe 15 și 16 august, inclusiv de fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, și fostul premier, Ion Chicu. De fapt, aceste imagini nu sunt actuale și sunt folosite în scopuri politice, informează Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

Aglomerațiile de la Aeroport sunt cauzate de neorganizarea corespunzătoare, a comentat fostul prim-ministru Ion Chicu pe o rețea de socializare pe 15 august. El a subliniat că pasagerii sunt obligați să ajungă cu cel puțin trei ore înainte de zbor, fapt ce contravine legislației.

În aceste condiții, acțiunea de prezentare la înregistrare a pasagerilor cu 3 ore mai devreme este o greșeală enormă și încălcarea legislației în vigoare și recomandărilor ICAO. Spre exemplu, avem 1 rută la 13:00 și 3 rute la 14:00. Real la orele 11:00 la înregistrare vom avea în jur de 800 persoane. Se vor înregistra o parte, iar dacă cineva întârzie de la rută 13:00 nu dovedește să se înregistreze, că deja este rând la rută de la orele 14:00”, afirmă Chicu.

Fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, care acuză guvernarea PAS de incompetență și iresponsabilitate în gestionarea situației susține că ”haosul de la Aeroport și punctele vamale nu poate fi justificat prin război, opoziție sau secetă”. Dodon, care a publicat și câteva imagini cu oameni care se înghesuie la Aeroport, consideră că vina aparține exclusiv managementului defectuos al celor aflați la conducere.

Pe 16 august, Poliția de Frontieră a reacționat la aceste mesaje și a declarat că secvențele video și foto nu sunt actuale și sunt folosite în scopuri politice.

Cu toate acestea, Poliția de Frontieră recunoaște că cel mai mare număr de pasageri în aeroport poate să se înregistreze în intervalul orelor 11:00 – 13:00, atunci când sunt planificate mai multe zboruri concomitent, dar în aceste situații, Poliția de Frontieră, împreună cu autoritățile competente din aeroport, implementează măsuri speciale pentru fluidizarea și degajarea fluxului.

În aceste condiții, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să se informeze din prima sursă și să nu creadă zvonurilor sau anumitor postări de pe rețelele de socializare care au scopul de a manipula societatea.

Poliția de Frontieră ne mai informează că Aeroportul Internațional Chișinău rămâne, în continuare, cel mai solicitat punct de trecere a frontierei de stat, înregistrând zilnic peste 17.000 de traversări. Începând cu luna iunie, numărul călătorilor a crescut semnificativ din cauza sezonului estival, când atât conaționalii, cât și cetățenii străini, în special ucraineni, își planifică călătorii peste hotare.

Autoritățile recomandă cetățenilor să vină la aeroport cu cel puțin trei ore înainte de zbor, să-și verifice toate actele necesare, asigurându-se că pașaportul este valabil, iar în cazul cetățenilor străini, că dețin documentele care justifică scopul călătoriei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Dodon

Igor Dodon, reacție la interdicția lui Ion Ceban în Schengen: „UE nu mai e ce-a fost odată

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a reacționat la decizia autorităților române de a interzice intrarea primarului Chișinăului, Ion Ceban, și a altor doi cetățeni moldoveni în România și în spațiul Schengen. Fostul președinte acuză Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) de „presiune politică după principiul scopul scuză mijloacele”.

Ceea ce s-a întâmplat azi este grav. Este semnalul unei degradări a democrației, a libertăților și a drepturilor omului în Uniunea Europeană. Idealul UE este un mit care s-a spart. Abuzul exercitat asupra primarului general Ion Ceban și asupra altor cetățeni moldoveni, este o dovadă în plus că Uniunea Europeană nu mai este ceea ce-a fost odată. Noi ne miram de câțiva ani cum de oficialii europeni pot tolera cenzura, dictatura și represaliile politice din partea partidului PAS în Republica Moldova. Și iată că acum vedem că aceste practici sunt, de fapt, tipice pentru felul de a gândi și a acționa a oficialilor din Occident”, a scris Igor Dodon.

Potrivit lui Dodon, presupusele „abuzuri împotriva opoziției” ar avea sprijinul Bruxelles-ului și al altor capitale occidentale.

„Orice abuz al guvernării PAS împotriva opoziției a găsit și găsește în continuare sprijin în cabinetele de la Bruxelles și din alte capitale occidentale. Aici nu mai putem vorbi despre valori și integritate politică, ci despre cinism și presiune politică după principiul scopul scuză mijloacele. Iar scopul PAS e să păstreze controlul asupra statului pe care l-a capturat, cu complicitatea oficialilor europeni. Ceea ce fac în Moldova PAS și Maia Sandu reprezintă un model politic pentru întregul UE. Din spațiu al libertății, al democrației și al păcii, UE se transformă în regim dictatorial care își permite să anuleze alegeri, să sufoce suveranitatea, să cenzureze mass-media, să se implice direct în campanii electorale, să hărțuiască politicieni din opoziție și să se comporte abuziv, obraznic și dictatorial cu țările din sfera sa de influență”, a mai scris fostul șef al statului.

PAS nu au comentat deocamdată acuzațiile.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României și în spațiul Schengen pentru Ion Ceban. Alături de edilul capitalei, alți doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost vizați de aceeași decizie. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții. În presa din Moldova și România se vehiculează că ar fi vorba despre ex-jurnalista Natalia Morari și fostul premier Vasile Tarlev.

Ion Ceban a calificat decizia în privința sa drept „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: