Андрей Мардарь / NewsMaker

„Aveți în persoana mea un aliat și un sprijin”. Maia Sandu cere primarilor supuși intimidărilor să semnaleze Președinția

Președinta țării Maia Sandu susține că, în contextul campaniei electorale, mai mulți primari sunt suspuși intimidărilor din partea reprezentanților unor partide politice și ai organelor de control. Pe 16 iunie, aceasta le cerut aleșilor locali să semnaleze orice abuz. Anterior, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco a semnalat că primarii aleși din partea formațiunii sunt intimidați inclusiv de CNA și Procuratură. În replică, Procuratura Generală a calificat atunci declarațiile drept „PR politic”.

Maia Sandu a scris pe pagina sa de Facebook că intimidarea primarilor trebuie să înceteze.

„Odată cu apropierea alegerilor, primesc tot mai multe semnale despre intensificarea presiunilor asupra primarilor și a liderilor locali din partea reprezentanților unor partide politice și ai organelor de control. Aceste informații vin din regiuni, despre ele îmi vorbesc primarii cu care discut atunci când merg în teritoriu. De asemenea, ele ne-au fost semnalate de membrii Congresului Autorităților Publice Locale (CALM)”, a menționat șefa statului.

Potrivit președintei țării, presiunile iau diferite forme: controale și verificări nemotivate, vizite inopinate, preluarea documentelor contabile, blocarea conturilor, fără motiv întemeiat. Maia Sandu susține că scopul lor este „convingerea” primarilor incomozi să permită folosirea resurselor administrative ale comunității în favoarea unui sau altui partid politic.

„Lupta politică trebuie să se facă prin alte mijloace! Campania electorală parlamentară nu poate afecta activitatea autorităților locale, iar cetățenii trebuie să poată alege liber, fără ingerințe administrative. Autonomia locală este esențială pentru dezvoltarea țării noastre și trebuie respectată. Dragi primari, aveți în persoana mea un aliat și un sprijin. Informați Președinția despre abuzurile la care sunteți supuși. Vom avea grijă ca acestea să fie făcute publice, iar cei care le comit să fie documentați corespunzător pentru a fi trași la răspundere conform legii”, a conchis președinta țării.

Pe 8 iunie, deputatul PAS Sergiu Litvinenco a anunțat că a fost informat despre faptul că angajații Centrului Național Anticorupție (CNA) și ai Procuraturii ar fi fost însărcinați să afle informații despre membrii formațiunii. În acest scop, organele de drept ar căuta în arhive materiale compromițătoare și intimidează în acest fel primarii PAS. Reprezentanții Procuraturii Generale negat categoric declarațiile lui Litvinenco și le-au calificat drept „PR politic”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mediu.gov.md

Pe malul râului Tigheci prinde viață o nouă pădure: au fost plantați puieți pe 9 hectare

Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului.

Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%.

Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitate: aer mai curat, sol protejat și consolidarea malurilor râului Tigheci, reducând riscul de eroziune și contribuind la protejarea resurselor de apă”, a menționat Ministerul Mediului.

Pentru a proteja noua pădure de eventuale incendii de vegetație, în jurul terenului împădurit, silvicultorii au amenajat fâșii mineralizate – zone de sol curățate complet de vegetație și bine prelucrate. „Aceste zone vor servi ca o barieră de protecție, împiedicând focul să se extindă spre puieți în cazul izbucnirii unui incendiu în apropiere”, a precizat ministerul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: