Andrei Mardari / NewsMaker

Avia Invest invocă prejudicii de 5 mln de lei după închiderea fostei săli VIP din Aeroport: „Compania a fost forțată să se adreseze în judecată”

Avia Invest reacționează la reluarea activității fostului terminal VIP al Aeroportului, redenumit în „sala expres”. Compania spune că sistarea activității a fost o decizie „ilegală” și a cauzat Avia Invest un prejudiciu de cel puțin 5 milioane de lei, iar bugetul de stat a ratat peste 1,5 milioane de lei din impozite. 

Compania spune că activitatea fostului terminal VIP a fost sistată prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din august 2022 „într-un mod neîntemeiat și nefondat”.

Absurditatea și stupiditatea acțiunii CSE constă cel puțin în faptul că sala VIP este situată în aceeași clădire cu Sala delegațiilor oficiale, care a funcționat în tot acest timp și a deservit toți funcționarii și deputații PAS, deși autoritățile au invocat așa-numitele „motive de securitate” și au ordonat închiderea terminalului VIP pentru pasagerii obișnuiți. Totodată, pasagerul care trecea prin terminalul VIP a achitat acest serviciu și a adus venituri la bugetul de stat prin achitarea impozitelor”, susține compania.

Aceasta spune că a transmis anterior mai multe scrisori oficiale către fostul premier Natalia Gavrilița „solicitând în mod legal redeschiderea terminalului VIP, însă până în prezent nu a fost recepționat nici un răspuns”.

Compania a fost forțată să se adreseze în instanța de judecată imediat după închiderea terminalului VIP în august 2022, iar juriștii guvernamentali au tărăgănat cazul în toate modurile posibile, nu au participat la ședințele de judecată, aparent nedorind să se aleagă cu o rușine publică în fața judecătorilor. Dosarul nu a fost examinat în fond până în prezent”, declară Avia Invest.

Cu referire la ultima decizie privind activitatea terminalului, compania spune că reprezentanții „Comisiei pentru Situații Excepționale au stabilit în mod miraculos că presupusa amenințare la securitate nu mai există și au permis reluarea activității sălii VIP”.

Sistarea ilegală a activității Terminalului VIP de către autorități a cauzat companiei Avia Invest un prejudiciu de cel puțin 5 milioane de lei, în perioada august 2022 – februarie 2023. Ca urmare, bugetul de stat stat a ratat astfel peste 1,5 milioane de lei din impozite”, menționează compania. La fel, adaugă Avia Invest, 16 angajați ai întreprinderii au fost lipsiți de loc de muncă.

În contextul apariției informației despre redeschiderea fostului terminal VIP, compania declară că „toate acțiunile întreprinse de autorități în privința concesionarului Aeroportului au fost și sunt ilegale”.

***

Activitatea Sălii Expres din incinta Aeroportului Internațional Chișinău va fi reluată. Decizia a fost luată de CSE, prin dispoziția din 10 aprilie 2023.

Activitatea sălii expres (care înainte se numea VIP) din incinta Aeroportului Internațional Chișinău a fost sistată prin decizia CSE din 11 august 2022. Atunci, autoritățile au argumentat hotărârea prin necesitatea luării unor măsuri de protecție. Măsurile restrictive fuseseră luate în contextul zecilor alerte cu bombă anunțate anterior pe aeroportul de la Chișinău.

***

Pe 28 martie 2023, autoritățile au finalizat procedura de transferare a dreptului de proprietate de la concesionarul Avia Invest către stat.

Compania Avia Invest, într-o reacție la revenirea Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului, a declarat că „această decizie este o preluare de tip raider” și „autoritățile statului și-au îndreptat toate eforturile pentru rezilierea contractului în mod ilegal”.

Pe 3 aprilie, președinta Maia Sandu a solicitat instituțiilor statului ca neregulile depistate la Aeroportul Chișinău să fie documentate. La fel, șefa statului a cerut să fie revizuită taxa de 9 euro per pasager „în sensul reducerii maxime a acestei taxe”. „În 2013, prin tranzacții mincinoase, Șor, susținut de Plahotniuc, a furat de la cetățeni Aeroportul Internațional Chișinău luându-l în concesiune pentru 49 de ani. Ca urmare a acestei scheme, statul, adică noi, cetățenii, am pierdut venituri în valoare de 1,6 miliarde de lei”, a comunicat președinta.

Ulterior, Avia Invest a declarat că „președintele Sandu nu a fost informată corect și de fapt cifra de 1,6 miliarde de lei nu este o pierdere la bugetul de stat, dar un venit la bugetul de stat”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM: prima poză – simbol, a doua – CNA

Lemn și bani, folosite ca mită? Cinci polițiști din Edineț cercetați pentru corupție. Unul reținut

Cinci polițiști din Edineț au fost percheziționați pe 30 iunie. Unul dintre ei, șeful Serviciului de Patrulare al Secției Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Edineț, este suspectat că ar fi primit lunar mită sub formă de masă lemnoasă și bani. Alți patru polițiști din aceeași secție sunt cercetați pentru pretinderea unor sume ilicite de la șoferi. Un polițist a fost reținut, iar ceilalți sunt cercetați în stare de libertate. Informațiile au fost comunicate pe 1 iulie de reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA).

Reprezentanții CNA au anunțat că, împreună cu procurorii din Bălți, au desfășurat acțiuni în cadrul unei cauze penale care vizează fapte de corupție săvârșite de angajați ai Inspectoratului de Poliție Edineț. Potrivit instituției, cauza a fost inițiată pe baza bănuielii rezonabile privind comiterea infracțiunii de corupere pasivă, în care sunt vizate șeful și patru angajați ai Serviciului de Patrulare din Secția Securitate Publică.

„Conducătorul Serviciului ar fi pretins, acceptat și primit lunar de la o persoană fizică bunuri și mijloace bănești în scopul facilitării unor activități ilegale de comerț cu masă lemnoasă, fără aplicarea măsurilor legale prevăzute. Mai exact, acesta este bănuit că ar fi primit masă lemnoasă în cantitate de 90 metri steri și mijloace bănești în sumă totală de 46.800 lei, remise în patru tranșe, în diferite locații de pe teritoriul municipiului Edineț”, au comunicat reprezentanții CNA.

Potrivit instituției, alți patru angajați ai aceluiași serviciu sunt bănuiți că, în perioada aprilie-iunie 2025, ar fi pretins și primit sume ilicite de bani de la conducători auto, pentru a nu documenta contravențiile rutiere.

Pe 30 iunie au avut loc opt percheziții, atât la domiciliile persoanelor vizate, cât și în automobilele personale ale acestora. O persoană a fost reținută, iar alte patru sunt cercetate în stare de libertate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: