Anticorupție.md

Banca Europeană de Investiții anunță €28 mln pentru modernizarea, digitalizarea și extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice din Moldova

Banca Europeană de Investiții, prin intermediul direcției sale axate pe finanțarea pentru dezvoltare, BEI Global, va oferi €28 milioane companiei Premier Energy. Finanțarea are ca scop modernizarea, digitalizarea și extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice din centrul și sudul Moldovei, inclusiv din Chișinău. Totodată, investiția va contribui la soluționarea crizei energetice prin menținerea la un nivel scăzut a pierderilor în distribuția energiei electrice și prin aceasta la menținerea prețului accesibil al electricității, precum și la îmbunătățirea serviciilor pentru consumatorii finali.

Finanțarea va fi oferită în cadrul programului de de investiții pe patru ani în sectorul de distribuție a energiei electrice din Moldova.

Programul de investiții pe patru ani care vizează modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice, este necesar pentru a respecta cerințele de reglementare și pentru a înlocui activele învechite care și-au depășit durata de viață economică și care nu mai corespund standardelor cerute. Programul va asigura continuitatea serviciului și va îmbunătăți calitatea și fiabilitatea distribuției de energie electrică. Noile aparate de măsurare și telecomunicații vor spori digitalizarea.

Împrumutul va permite Premier Energy Distribution să transforme o rețea de distribuție convențională într-o rețea inteligentă digitală, ceea ce va duce la securizarea aprovizionării și la îmbunătățirea serviciilor pentru utilizatorii finali. Rezultatele așteptate în cadrul programului sunt aliniate la prioritățile de politică ale UE și ale BEI, precum și la Strategia energetică națională 2030.

Proiectul este cofinanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), printr-un împrumut paralel tot în valoare de 28 milioane de euro.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Rusia a declarat „indezirabil” un institut german care promovează cooperarea cu Moldova

Rusia a inclus Moldova-Institut Leipzig, o organizație neguvernamentală germană care promovează cooperarea cu Republica Moldova, pe lista organizațiilor „indezirabile”, scrie Europa Liberă. Reprezentanții institutului spun că nu cunosc motivele deciziei și că își vor continua activitatea.

Institutul a fost inclus în registrul Ministerului Justiției rus pe 14 octombrie, după ce Procuratura Generală îi declarase activitatea indezirabilă la sfârșitul lunii septembrie. Autoritățile ruse nu au explicat public decizia.

Contactați de Europa Liberă, reprezentanții organizației au precizat că nu au desfășurat și nu desfășoară activități pe teritoriul Rusiei. De la înființare, institutul s-a concentrat asupra Republicii Moldova, iar din 2012 și-a extins atenția și asupra Ucrainei.

„Clasificarea drept «organizație indezirabilă» demonstrează clar cât de mult se teme conducerea rusă de dialogul transfrontalier și de educația liberă. Nu ne vom lăsa descurajați de această măsură: Moldova Institut își va continua fără diminuarea eforturilor angajamentul față de oamenii din Republica Moldova și Ucraina”, se arată în comentariul institutului pentru Europa Liberă.

Fondat în 2005, Moldova-Institut Leipzig susține proiecte în educație, cercetare, cultură, mass-media și drepturile omului. Organizează inclusiv școli de vară și de toamnă în Moldova și programe de dezvoltare profesională pentru profesori, jurnaliști și personal medical. Printre prioritățile sale se numără sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova și Ucrainei.

Este a doua organizație cu activități legate de Republica Moldova inclusă pe această listă, după redacția de investigații RISE Moldova, declarată „indezirabilă” în februarie.

Acest statut interzice activitatea organizațiilor vizate pe teritoriul Rusiei. Participarea la activitățile lor sau finanțarea acestora poate atrage sancțiuni, inclusiv răspundere penală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: