Colaj NM

Bărbatul acuzat că a jefuit două fete din echipa lui Șor de circa 500 mii lei, condamnat: a fost anunțat în căutare

Bărbatul acuzat că a jefuit două tinere de aproape 500.000 de lei, bani ce aparțineau partidului „Șor” scos în afara legii, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, dintre care 4 cu suspendare. Informația a fost comunicată pe 29 decembrie de Procuratura Anticorupție, care a precizat că bărbatul a fost anunțat în căutare.

Conform Procuraturii Anticorupție, pe 22 decembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a găsit vinovat de jaf pe bărbat. Potrivit instituției, în ceea ce privește învinuirea de huliganism, instanța a apreciat faptele ca fiind contravenție și a încetat procesul contravențional, din motiv că a expirat termenul de prescripție.

„Instanța a dispus aplicarea unei pedepse cu închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea a jumătate din această pedeapsă, respectiv 4 ani de închisoare, iar restul fiind suspendat pe un termen de probațiune de 3 ani. Termenul de executare a pedepsei urmează a fi calculat din momentul reținerii inculpatului, acesta fiind anunțat în căutare”, a precizat instituția.

Procuratura a mai spus că suma de 487.450 de lei a fost confiscată de instanță prin sentința de condamnare a Evgheniei Guțul și a unei secretare a fostului partid „Șor”.

„Totodată, instanța a admis acțiunea civilă înaintată de una dintre părțile vătămate și a dispus încasarea de la inculpat a sumei de peste 20 000 de lei, constituită din prejudiciu material, moral și cheltuieli de asistență juridică”, a declarat Procuratura Anticorupție.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile de la pronunțare.

***

Amintim că, pe 23 decembrie 2022, Inspectoratul General al Poliției anunța că două tinere, de 22 și 26 de ani, au fost lovite cu pumnii și cu o rangă din metal de către un bărbat de 31 de ani, locuitor al capitalei. Inspectoratul preciza că tinerele, care acționau în interesele unui partid, au fost lăsate fără o geantă ce conținea bani, portmoneele cu actele de identitate și două inele din aur. Inspectoratul declara că banii erau destinați finanțării partidului. Martor al cazului a fost un bărbat care a intervenit pentru a reține suspectul, dar a suferit multiple traumatisme, aplicate cu ranga metalică. La reținere, suspectul și-a recunoscut vina. Incidentul a avut loc pe 20 decembrie 2022, pe strada Kiev din Chișinău.

În aprilie 2023, Procuratura Anticorupție a declarat că suspectul a fost trimis în judecată. Totodată, a raportat că banii sustrași, în valoare de 487.450 de lei, aparțineau partidului politic „Șor”. Conform procuraturii, banii erau destinați finanțării protestelor în fața diferitelor instituții publice din Chișinău. Totodată, procuratura declara că, la acel moment, învinuitul se afla în arest la domiciliu.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Alertă falsă cu bombă la Primăria Chișinău, înainte ca Ceban să facă bilanțul ultimilor 3 ani. Poliția examinează ipoteza unei provocări, cu scopul de victimizare

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat, în dimineața zilei de 6 noiembrie, că la Primărie a fost semnalată o alertă cu bombă. Pentru NewsMaker, ofițerul de presă al Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă, a confirmat că poliția a fost sesizată în dimineața zilei „despre o presupusă alertă cu bombă la sediul instituției”. În cele din urmă, alerta cu bombă nu s-a confirmat.

„Primăria la 3 ani de raport și ne-am pomenit cu o alertă cu bombă la Primărie. Sperăm că la Palatul Republicii nu au anunțat astăzi alerte cu bombe. Tot astăzi, exact la 10:00, au anunțat ședința Consiliului de Securitate. Poate astăzi vor decide ceva pentru oameni. Ne aducem aminte când, acum ceva timp, înainte de Forumul Social al Primăriei, ne-am pomenit dimineața cu rețineri ale colegilor noștri. Iar la un concert al tinerilor din PMAN, Youth Fest, au intrat mașinile de pompieri în mulțime, când erau în jur de 100 de mii de oameni. Dar noi continuăm să muncim. Trăiască democrația în Republica Moldova!”, a comunicat primarul Ion Ceban pe o rețea de socializare. Menționăm că, pe 6 noiembrie, primarul urmează să prezinte, la Palatul Republicii, un raport de activitate pentru cei trei ani ai actualului mandat.

Solicitată de NewsMaker în legătură cu informația anunțată de edil privind alerta cu bombă, ofițerul de presă al Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă, a comunicat: „Confirmăm că Poliția a fost sesizată în această dimineață despre o presupusă alertă cu bombă la sediul instituției”. Potrivit reprezentantei poliției, alerta cu bombă nu s-a confirmat. Ulterior, ofițerul de presă a declarat, pentru NewsMaker, că este examinată ipoteza unei eventuale provocări, cu scopul de a crea o situație de victimizare.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: