jurnaltv.md

Businessmanul Valeriu Cucu a declarat greva foamei în penitenciarul nr. 13. Ce s-a întâmplat?

Valeriu Cucu, deținut în penitenciarul nr. 13, ține greva foamei de cel puțin o săptămână. El cere ca CA Chișinău să înceteze amânarea ședințelor în cazul său. Informația a fost confirmată pentru NM de Olesea, soția lui Cucu, dar și de serviciul de presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor. NM a studiat situația.

Pentru ce a fost închis Cucu?

Businessmanul Valeriu Cucu a fost reținut la 28 martie 2017 de colaboratorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale într-un dosar despre contrabandă. Potrivit anchetei, din 2016 până în 2017, Cucu a adus ilegal în Moldova mărfuri în valoare de 27 milioane de lei, pe care le cumpăra de la piața „Kilometrul șapte” din Odessa. În dosar mai este vizat un broker vamal, un colaborator al Serviciului Vamal și un șofer. Cucu a fost ținut în arest un an întreg în acest dosar. În luna martie 2018, a fost eliberat, iar peste o oră, a fost reținut în alt dosar penal.

La 18 aprilie 2019, Cucu a fost condamnat la opt ani privațiune de libertate în penitenciar de tip semiînchis. Compania sa, „Camarad Grop 1992”, a fost forțată să plătească amendă de 55 mii de lei și i s-a interzis să transporte mărfuri pe un termen de cinci ani.

În luna februarie 2020, dosarul lui Cucu a fost inclus în lista „dosarelor politice”, care au fost verificate de un grup special la Procuratura Generală. Soției lui Cucu i-au comunicat că dosarul este „sub controlul Procuraturii Generale”.

Menționăm că Valeriu Cucu a susținut activ Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr” (DA). El este veteran al conflictului de pe Nistru, fost polițist. În anul 2015, a participat la protestele opoziției. Potrivit lui Cucu, el este urmărit de forțele de ordine din cauza că a vorbit deschis despre cinci grupări ale contrabandiștilor pe care „le acopereau instituțiile statului”.

De ce Cucu a declarat greva foamei?

Olesea Cucu a comunicat pentru NM că soțul ei a declarat greva foamei în semn de protest, deoarece din luna septembrie 2019, Curtea de Apel Chișinău amână ședințele în dosarul său. „El nu mai are puteri. Îl țin în închisoare de doi ani și trei luni. Ședințele se amână mereu, și-a pierdut speranța că se va schimba ceva”, a menționat ea.

Olesea Cucu a mai spus că a fost împotriva deciziei soțului de a declara greva foamei. Ea a precizat că soțul său are probleme de sănătate cu ficatul și inima și îi este teamă că din cauza grevei foamei, starea sănătății soțului de va înrăutăți.

Oleg Pantea, purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, a comunicat pentru NM că Valeriu Cucu ține greva foamei de cel puțin o săptămână. „Săptămânal, el este examinat de medicul de gardă și de colaboratorii penitenciarului. Starea sănătății sale este considerată satisfăcătoare. Penitenciarul a informat procuratura și Avocatul Poporului în acest sens”, a subliniat Pantea.

De ce ședințele se amână?

Potrivit afirmațiilor soției lui Cucu, ședințele de judecată sunt amânate din cauza că cei de la Curtea de Apel nu pot forma completul de judecători. Angela Istrate, avocata lui Cucu, a scris pe pagina sa de Facebook, la 25 mai, că de mai mult de un an, CA nu inițiază examinarea dosarului lui Cucu. Istrate a mai subliniat că judecătorii declară mereu că se abțin de la judecarea cauzei.

„Eu încerc să înțeleg logica, de ce un complet de judecători găsește temei pentru a examina dosarul în regim urgent, iar altul – nu?”,a menționat Istrate.

Cei de la Procuratura Generală au dat asigurări pentru NM că „nicio ședință de la CA nu a fost amânată din vina lor”. Ei au menționat că după carantină, ședința în dosarul lui Cucu a fost stabilită pentru ziua de 2 iulie. „Însă avocații săi au solicitat examinarea dosarului cât mai rapid. Și atunci ședința a fost stabilită pentru o dată mai apropiată, pentru 19 iunie”, a comunicat pentru NM Maria Vieru, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale.

Cei de la Curtea de Apel Chișinău au declarat pentru NM că nu au știut că Valeriu Cucu a declarat greva foamei. Octombrina Popa, purtătorul de cuvânt al CA, a comunicat că CA a acceptat deja să examineze dosarul acestuia cât mai rapid, însă nu pot stabili ședința mai devreme de 19 iunie, pentru că instanța are „un program încărcat”. Octombrina Popa a menționat că în perioada funcționării regimului stării de urgență din cauza coronavirusului, CA a examinat doar dosarele urgente, iar după anularea stării de urgență, CA a revenit la examinarea tuturor dosarelor care au fost amânate. „CA va lua toate măsurile pentru a nu admite tărăgănarea în continuare a acestui caz”,a mai spus Octombrina Popa.

Ce spun cei de la Consiliul pentru Prevenirea Torturii

Alexandru Zubco, șeful Consiliului pentru prevenirea torturii (CPT) de pe lângă Oficiul Avocatului Poporului, a comunicat pentru NM că Administrația Națională a Penitenciarelor îi informează cu regularitate despre astfel de cazuri. Potrivit lui Zubco, imediat ce deținutul declară greva foamei, un medic trebuie să-l examineze în decurs de 24 de ore, iar administrația penitenciarului trebuie să-i asculte cerințele. De asemenea, administrația este obligată să informeze procuratura și Oficiul Avocatului Poporului.

Zubco a precizat pentru NM că CPT poate interveni dacă deținutul se plânge de încălcarea drepturilor sale în închisoare. De exemplu, a fost bătut sau este întreținut în condiții foarte rele. Zubco mai spune că întrebările ce țin de instanțele de judecată nu țin de competența Consiliului. „Instanța decide, când să organizeze ședințele, ea are propriul orar”, a concluzionat șeful Consiliului .

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vloggerul Dima White, învinuit de pornografie infantilă, binecuvântat de mitropolitul Vladimir: „Societatea vă iubește”

Vloggerul și tik-tokerul Dima White, care riscă până la 15 ani de închisoare pentru pornografie infantilă și trafic de copii, s-a întâlnit cu mitropolitul Vladimir. Capul Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a oferit o binecuvântare publică și a declarat că îl urmărește pe White pe rețelele de socializare.

Imagini video și foto din timpul întrevederii au fost publicate de vloggerul Dima White pe 12 iulie, pe rețelele sale de socializare. Până la publicarea acestui material, Mitropolia Moldovei nu a emis niciun comunicat oficial care să explice motivele întâlnirii. În scurtul videoclip postat de White, mitropolitul Vladimir afirmă că se informează din rețelele de socializare și că îl urmărește pe vlogger.

„Eu ultimul timp nu mai privesc televizorul deja de 10 ani. Dar prin Facebook, TikTok mă mai uit la noutăți, că tot trebuie să fiu la curent cu ceea ce se petrece în societatea noastră și câteodată ceea ce se petrece în biserica noastră. (…) Societatea vă iubește, societatea vă admiră și clar că vă urmărim și noi”, a declarat mitropolitul Vladimir.

Amintim, tik-toker-ul a fost reținut în iulie 2023. Înainte de aceasta, deputatul PAS Lilian Carp a anunțat că va depune o plângere la poliție față de acțiunile bloggerului. Poliția raporta că bloggerul identifica fete în Chișinău și le propunea bani, în schimb – le filma în timp ce acestea se lăsau atinse în zone intime. Ulterior, acesta publica astfel de scene cu caracter sexual pe platformele de internet Tik-Tok, Telegram, Instagram. Ulterior, tik-toker-ul a fost plasat în arest în penitenciar, mai târziu – în arest la domiciliu. În septembrie 2023, acesta a scăpat de arest și a fost supus controlului judiciar. 

În martie 2025, dosarul în care este vizat tik-tokerul Dima White a fost trimis în judecată. Procurorii îl învinuiesc pe acesta de producerea pornografiei infantile, publicarea pe rețelele Tik-Tok și Telegram a 10 fișiere video filmate cu o adolescentă de 17 ani, dar și comiterea infracțiunii de trafic de copii prin faptul că ar fi convins-o să participe la filmările cu tentă sexuală în scop comercial.

Dacă va fi găsit vinovat, vloggerul riscă până la 15 ani de închisoare.

În prezent, Dima White este încă activ pe rețeaua TikTok în special pentru video-urile sale din centrul capitalei, în care oameni îi oferă bani, iar el, la rândul său, îi donează celor nevoiași.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: