Examinarea contestațiilor față de decizia CEC, pusă pe pauză. CC urmează să se expună asupra unor prevederi din Codul electoral
Full Article 1 minutes read

Examinarea contestațiilor față de decizia CEC, pusă pe pauză. CC urmează să se expună asupra unor prevederi din Codul electoral

Curtea de Apel Chișinău a admis o cerere de neconstituționalitate depusă de Platforma Demnitate și Adevăr (DA) cu privire la sesizarea Curții Constituționale (CC) privind exercitarea controlului constituționalității unor prevederi din Codul electoral, în legătură cu numărul secțiilor de votare din străinătate, informează ZdG.

În context, Curtea de Apel a amânat examinarea cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate.

Precizăm că luni, 14 iunie, a fost a cincea zi când magistrații de la Curtea de Apel Chișinău s-au întrunit în ședință pentru a examina contestațiile depuse de reprezentanții mai multor partide, în legătură cu decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind numărul secțiilor de vot din străinătate.

Amintim că CEC a decis deschiderea a 146 de secții de vot în afara țării, număr considerat insuficient de către reclamanți – Blocul electoral „Renato Usatîi”, Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul Unității Naționale și Alianța pentru Unirea Românilor. Acum două zile, reprezentanții partidelor menționate au organizat și un protest în fața Curții de Apel.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: