Până la începutul războiului la scară largă din Ucraina, aderarea Moldovei la UE părea aproape imposibilă. Însă agresiunea rusă a determinat Chișinăul să colaboreze mai activ cu UE. Frontiera extinsă cu Ucraina a forțat Bruxelles-ul să se gândească serios la integrarea europeană a Moldovei. Din 24 februarie 2022, UE nu doar că a crescut asistența politică și economică acordată Moldovei, dar a preluat practic responsabilitatea pentru securitatea acesteia.

Mai mult, Moldova, împreună cu Ucraina, au primit statutul de țări candidate pentru aderarea la UE, deși procesul de extindere a fost practic suspendat în 2013, după aderarea Croației la UE. Datorită ajutoarelor europene, autoritățile de la Chișinău au reușit să reducă dependența de gazul rusesc și să treacă la achiziția de energie la prețuri de bursă.

Moldova nu are hotar comun cu Rusia, dar nu a soluționat problema transnistreană. De asemenea, nu a dispărut nicăieri divizarea societății moldovenești între susținătorii apropierii de Rusia și cei care sprijină cooperarea cu Occidentul. În plus, nu există semne că războiul din Ucraina se va încheia curând, ceea ce creează riscuri și pentru Moldova. Toți acești factori ar putea atât încetini, cât și accelera aderarea Moldovei la UE.

Spre deosebire de Turcia, unde cea mai mare parte a teritoriului este situată în Asia și doar 3% se află în Europa, Moldova aparține în întregime Europei. Între societatea moldovenească și locuitorii țărilor UE nu există atât de multe diferențe culturale. Majoritatea moldovenilor sunt apropiați de valorile europene, în timp ce nu toți locuitorii Turciei le împărtășesc. Turcia, mai ales odată cu venirea la putere a lui Recep Tayyip Erdoğan la începutul anilor 2000, a început să tindă spre a deveni unul dintre centrele lumii musulmane. Trebuie să recunoaștem că aceste tendințe nu au fost provocate doar de retorica pro-islamică a lui Erdoğan, ci și de reticența unor europeni față de societatea turcă.

Negocierile tergiversate au început să submineze consensul din societatea turcă cu privire la integrarea europeană. De fapt, acest proces a început înainte ca Erdoğan să ajungă la putere. „În 1995, s-a produs masacrul musulmanilor bosniaci din Srebrenița, iar turcii au acuzat Europa că a permis această atrocitate. În 2003, când SUA au invadat Irakul, în Turcia au izbucnit proteste nu doar împotriva NATO, ci și a UE”, povestește Suleymanov.

La început, Erdoğan a încercat să atenueze sentimentele anti-occidentale, susținând că aderarea la UE este benefică pentru Ankara și a promis să accelereze procesul. Una dintre cerințele UE era reducerea participării militarilor la guvernare. Cu toate acestea, încă de pe vremea fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk, armata era considerată principalul garant al secularismului și avea dreptul să intervină în politică dacă guvernarea se abătea de la democrație.

„Erdoğan îi vedea pe militari ca pe niște concurenți politici și, sub pretextul îndeplinirii criteriilor UE, a început să reducă numărul lor în diverse organe de conducere, în special în Consiliul de Securitate. Apoi au început procese demonstrative împotriva militarilor care ar fi încercat să răstoarne guvernul legitim. De exemplu, în 2014, generalul Kenan Evren, în vârstă de 96 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață, fiind acuzat de organizarea loviturii de stat din 1980. Occidentul l-a criticat pe Erdoğan pentru încălcarea drepturilor omului, dar el se justifica spunând că doar respectă cerințele pentru aderarea la UE. În realitate, scăpa de concurenții săi politici din corpul ofițerilor”, explică Suleymanov.

„Primăvara Arabă”— valul de proteste antiguvernamentale și revoluții care a cuprins la începutul anilor 2010 o serie de țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord — a schimbat radical retorica lui Erdoğan. El a susținut protestatarii și a încercat să devină liderul Orientului musulman. Potrivit lui Suleymanov, în această perioadă a avut loc o ruptură semnificativă în relațiile dintre Turcia și UE, iar negocierile privind integrarea europeană au fost suspendate pe o perioadă nedeterminată.

Politologul consideră că Moldova are chiar avantaje în ceea ce privește integrarea europeană comparativ cu Turcia.

Cu toate acestea, expertul este convins că este prematur să discutăm despre aderarea Moldovei la UE până când războiul din Ucraina nu se va încheia și trupele rusești nu vor părăsi Transnistria. „Exemplul Turciei arată că UE se teme să se extindă până la granițele Orientului Mijlociu. Este și mai puțin probabil ca europenii să ignore contingentul rus din Transnistria, dacă Moldova va adera la UE”, consideră Suleymanov.

Serbia a depus cerere de aderare la UE în 2009 și a negociat timp de aproape zece ani. Autoritățile au declarat că integrarea europeană este un obiectiv strategic, dar au refuzat să recunoască independența Kosovo și au consolidat relațiile cu Rusia. UE a criticat Belgradul pentru problemele legate de democrație, independența sistemului judiciar și libertatea de exprimare, ceea ce a încetinit negocierile.

Atitudinea societății sârbe față de integrarea europeană este destul de complicată. Aceasta este legată de războaiele iugoslave din anii 1990, bombardamentele NATO asupra Belgradului și resentimentele față de Vest pentru recunoașterea independenței Kosovo. Cu toate acestea, la începutul anilor 2010, majoritatea sârbilor susțineau aderarea la UE. Acum, nivelul de susținere nu depășește 43%, ceea ce reprezintă cel mai scăzut procent din întreaga perioadă a negocierilor.

Maxim Samorukov, cercetător la Centrul Carnegie din Berlin pentru studierea Rusiei și Eurasiei, explică acest fenomen prin faptul că sârbii înțeleg că aderarea lor la UE nu se va întâmpla prea curând. Totodată, politologul consideră că problema nu este atât de mult legată de Kosovo sau de reformele din justiție, cât de faptul că UE nu este pregătită pentru extindere.

Politologul vede soluția în necesitatea de a efectua o reformă internă a UE. „Majoritatea țărilor UE înțeleg că trebuie să schimbe sistemul de luare a deciziilor, să revizuiască mecanismele de funcționare și să restructureze instituțiile europene. Dar reformele interne ale UE decurg foarte lent și fără ele, extinderea este imposibilă”, este convins Samorukov.

În același timp, el nu exclude că noi țări ar putea adera la UE dacă apare o cauză geopolitică solidă, iar pentru Moldova există o astfel de cauză.

În același timp, politologul nu se așteaptă ca Ucraina și Moldova să devină membre ale UE până în 2030. „Indiferent de ritmul reformelor, nu va exista o aderare completă cu drept de veto. Totuși, participarea la programele de sprijin ale UE va fi o realizare semnificativă pentru Kiev și Chișinău”, subliniază Samorukov.
Ar putea accelera integrarea europeană a Moldovei o schimbare radicală în ceea ce privește războiul din Ucraina. Cu toate acestea, până când nu se vor vedea căile de soluționare a conflictului, este prematur să discutăm despre aderarea la UE ”, conchide Samorukov.

Perspectivele de integrare europeană ale Georgiei, la fel ca și cele ale Moldovei, depind în mare măsură de rezultatul războiului din Ucraina. Partidul de guvernământ „Visul georgian”, de frica agresiunii ruse, adoptă o poziție neutră în acest conflict. În același timp, autoritățile sprijină apropierea de Vest și consideră obținerea statutului de țară candidat pentru aderarea la UE drept o realizare importantă.

În plus, în ultimii ani, retorica anti-Vest a devenit mai pronunțată în cadrul partidului de guvernământ „Visul georgian”, în timp ce legăturile cu Rusia s-au consolidat considerabil. În cei doi ani și jumătate de război în Ucraina, schimburile comerciale ruso-georgiene au crescut de două ori și jumătate, a fost restabilit transportul aerian între țări, iar Rusia a anulat vizele pentru cetățenii Georgiei.

În același timp, societatea georgiană se opune contactelor active cu Rusia până când integritatea teritorială a țării nu va fi restabilită. În același timp, 89% din populație susține integrarea europeană, un procent semnificativ mai mare decât în Moldova și Ucraina. Cu toate acestea, nivelul ridicat de aprobare publică nu apropie Georgia de UE.

De asemenea, este important de menționat că Moldova este mai profund integrată în Europa decât Georgia, atât la nivel de oameni, cât și de economie. Deși cetățenii georgieni pot pleca liber în UE, să studieze acolo și să călătorească, principalii parteneri comerciali ai Georgiei sunt Turcia, Rusia, China și abia apoi UE.

„Spre deosebire de NATO, UE niciodată nu a promis Georgiei aderarea, și acest lucru este de înțeles. UE de obicei acceptă acele țări care îi sunt interesante. Georgia este o țară mică cu o economie mică, o graniță lungă cu Rusia și conflicte în Abhazia și Osetia de Sud. Aceste probleme împiedică aderarea sa la UE”, explică Vasadze.

În octombrie 2024, Georgia va organiza alegeri parlamentare, dar politologul nu se așteaptă la schimbări semnificative. Potrivit lui, opoziția fragmentată nu va reuși să slăbească partidul de guvernământ „Visul georgian”. Prin urmare, politica țării va rămâne probabil neschimbată: legăturile cu Rusia vor continua să se consolideze, iar retorica anti-Vest va deveni mai accentuată.

Influența Rusiei și războiul din Ucraina vor avea un impact direct asupra viitorului Georgiei și Moldovei. Atât timp cât nu se vede sfârșitul războiului, UE va fi precaută în ceea ce privește promisiunile legate de termenele integrării europene. În același timp, Moscova va încerca să le împiedice apropierea de Vest și să le convingă că Europa nu este un partener de încredere.

Cu toate acestea, războiul a dus la scăderea capacității Rusiei de a influența vecinii. În plus, agresiunea Rusiei a subminat grav simpatiile față de aceasta în rândul multor locuitori ai Moldovei și a accelerat începutul negocierilor pentru aderarea la UE. Dacă locuitorii țării vor susține la referendumul din 20 octombrie cursul către integrarea europeană, acest lucru va demonstra UE că există consens în țară. Acest lucru, la rândul său, va încuraja Bruxelles-ul să colaboreze mai activ cu Chișinăul și să accelereze procesul de integrare europeană.