cnn.com

California intră în carantină. Oamenii sunt îndemnați să stea acasă pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom a emis un ordin în care se anunță că toți locuitori statului trebuie să rămână izolați acasă pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19, transmite CNN.

Potrivit sursei citate, noua prevedere a intrat în vigoare joi, 19 martie, la miezul nopții. Astfel, californienii nu ar trebui să părăsească locuința decât în situații în care acest lucru este argumentat.

„Este timpul pentru ca noi toţi, ca indivizi şi comunitate, să recunoaştem că trebuie să facem mai mult pentru a opri răspândirea COVID-19”, a declarat Newsom.

De asemenea, în California se închid restaurantele, barurile, sălile de fitness și sălile de conferințe. Cu toate acestea, rămân deschise magazinele alimentare, farmaciile, restaurantele care oferă servicii de livrare, benzinăriile, băncile și birourile de administrație locală.

Precizăm că restricțiile vor rămâne în vigoare până la o notificare suplimentară. Amintim că în California, nouăzeci de persoane au murit și peste 900 de testate pozitiv cu noul tip de coronavirus.

*IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o răceală simplă, dar în 20% dintre cazuri pot avea loc complicații grave. Nivelul mediu de mortalitate este de 3,5%, însă în cazul persoanelor vârstnice poate ajunge la 14-15%. Pentru a vă proteja, urmați câteva recomandări simple:
1. Spălați mâinile în mod regulat cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de spirt;
2. Păstrați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane (în special față de cele care tușesc sau strănută);
3. Nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile murdare;
4. În cazul în care tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura cu un șervețel sau cu încheietura cotului;
5. În cazul în care aveți febră, tuse uscată sau dificultăți de respirație – apelați serviciul 112. Atenție! Nu mergeți personal la spital sau clinică, pentru a nu pune în pericol alte persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Banii confiscați din infracțiuni, direcționați către proiecte sociale: Inițiativa, pe masa Guvernului

Bunurile și banii confiscați din infracțiuni ar putea fi utilizați pentru finanțarea proiectelor sociale și de interes public. Un proiect în acest sens urmează să fie analizat în cadrul ședinței Guvernului din 9 iulie.

Inițiativa elaborată de Ministerul Justiției prevede ca bunurile și banii confiscați de stat în urma infracțiunilor să poată fi folosiți pentru servicii sociale, educație, sănătate, cultură, mediu sau proiecte comunitare, inclusiv pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile. Totodată, o parte din aceste resurse vor putea fi direcționate către autorități publice, în special pentru consolidarea capacităților instituționale, modernizarea infrastructurii sau combaterea criminalității.

Potrivit proiectului, bunurile confiscate vor fi direcționate către autorități, ONG-uri sau alte entități eligibile. Sumele vor fi repartizate astfel:

  • 70% la bugetul de stat,
  • 20% pentru proiecte sociale,
  • 10% pentru instituții publice.

Proiectul prevede, totodată, înființarea unei Comisii pentru gestionarea bunurilor confiscate, formată din reprezentanți ai mai multor ministere și ai societății civile, care va decide alocarea acestor fonduri.

Proiectul are ca scop transpunerea legislației Uniunii Europene și alinierea Republicii Moldova la standardele europene privind recuperarea și utilizarea bunurilor confiscate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: