Андрей Мардарь / NewsMaker

Carabinierii au salvat viața unui bărbat din Bălți, găsit inconștient pe o bancă din parc (FOTO)

Un bărbat de 44 de ani a fost transportat la spital, după ce a fost găsit în stare de inconștiență pe o stradă din centrul municipiului Bălți. Cazul a fost înregistrat în seara de 6 februarie. Victima a fost descoperită de o echipă de carabinieri, care au chemat ambulanța.

Bărbatul a fost observat de către carabinierii Direcției regionale Nord, care patrulau pe str. Independenței, în adiacentul Parcului Central din mun. Bălți. Oamenii legii s-au apropiat și au realizat că victima zăcea pe o bancă.

Carabinierii i-au acordat primul ajutor și, totodată, au solicitat ajutor medical prin intermediul serviciului unic 112.

La scurt timp, la fața locului, a sosit o ambulanță, care a transportat bărbatul la Spitalul Municipal Bălți, pentru acordarea ajutorului medical necesar.

Bărbatul s-a dovedit a fi un locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 44 de ani. Potrivit medicilor, datorită intervenției prompte, acesta se află în afara oricărui pericol.

Bărbat în stare de inconștiență dipistat de carabinieri pe o stradă din centrul municipiului Bălți.
Cazul a avut loc…

Publicată de Inspectoratul General de Carabinieri al MAI pe Duminică, 7 februarie 2021

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Momentul în care o bucată de beton se desprinde de pe podul de pe Ismail și cade pe carosabil. Reacția primăriei

O bucată de beton s-a desprins din podul de pe strada Ismail din Chișinău și a căzut pe carosabil, fără a provoca victime. Incidentul, surprins de o cameră de bord și devenit viral pe rețelele sociale, a stârnit îngrijorare în rândul șoferilor. Primăria recunoaște starea precară a podului și anunță că proiectul de reabilitare se află în prezent în faza de expertizare.

„Nu o dată conducerea Primăriei a vorbit despre importanța reparației podurilor din oraș, care nu au fost reabilitate niciodată de la construcția acestora”, precizează Primăria Chișinău.

Autoritățile municipale dau asigurări că, între timp, pe podul de pe strada Ismail au fost efectuate lucrări de conservare și mentenanță pentru a securiza structura. Potrivit aceleiași surse, după finalizarea procedurilor de expertiză, va fi lansată achiziția publică pentru lucrările de reparație.

Primăria avertizează, însă, că „aceste proceduri tehnice nu sunt simple”. Drept exemplu, municipalitatea amintește cazul podului de pe strada Mihai Viteazul, care a fost reparat și redeschis circulației în trei ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: