Lilian Carp

Carp, noi acuzații la adresa Primăriei Chișinău: „Obligă educatorii să distribuie ziare, în timpul orelor de lucru”. Reacția șefului de la Educație

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) acuză conducerea Direcției generale Educație a Primăriei Chișinău că ar implica educatorii din capitală în acțiuni electorale. Declarațiile au fost făcute de deputatul PAS Lilian Carp, care este și candidat al formațiunii politice de guvernământ la funcția de primar al Chișinăului pentru alegerile din toamnă. În reacție, șeful direcției, Adrian Păvăloi, a negat acuzațiile PAS. Păvăloi susține că niciun angajat din instituțiile de învățământ subordonate instituției pe care o conduce nu ar fi fost impus să participe în acțiuni sau la evenimente politice contrar voinței sale, mai ales în timpul orelor de muncă.   

„Am primit mesaje de la profesori, dar și capturi foto, unde sunt discuții dintre reprezentanții direcțiilor de educație și managerii grădinițelor despre cum trebuie să delege la corturi, în zile de lucru, educatori, dădace, care în loc să stea la serviciu, în timpul orelor de lucru trebuie să asigure prezența la corturi și să distribuie ziare”, a declarat Lilian Carp.

Parlamentarul susține că mai mulți angajați din educație ar fi primit mesaje în care ar fi obligați să participe, pe data de 16 septembrie, la un eveniment al organizației teritoriale din Chișinău a partidului lui Ion Ceban -MAN. „Ei solicită ca fiecare sector să aducă 200 de persoane. Lista trebuie să fie precisă, cu ecusoane în piept. Persoanele vor fi motivate pentru prezență. (…) Direcția generală Educate în frunte cu Păvăloi la sigur a dat aceste indicații în sectoare. Avem informați din sectorul Ciocana cum cadrele didactice din grădinițe sunt forțate pentru a asigura prezența la partid și distribuirea ziarelor la corturi. Este o bătaie de joc”, a mai declarat Carp.

Candidatul la funcția de primar susține că va sesiza instituțiile responsabile cu privire la „ilegalitățile” admise de Direcția generală Educație din Chișinău, între acestea – Ministerul Educației, Inspecția Muncii și sindicatele din educație. „Îi transmitem lui Păvăloi, Ceban și alți membri să oprească presiunile în adresa cadrelor didactice pentru satisfacerea poftelor politice”, a conchis Lilian Carp.

În replică, șeful direcției municipale Educație, Adrian Păvăloi, a negat acuzațiile PAS. Păvăloi susține că fiecare angajat din educație are dreptul să participe la evenimente și acțiuni, inclusiv politice, însă în afara orelor de muncă. Oficialul a negat că ar fi obligat sau impus cadrele din educație să participe la anumite evenimente, inclusiv pe 16 septembrie. „Probabil prea mult stă Păvăloi în gât cuiva ținând cont de faptul  că s-a încercat inclusiv prin amendamente la legi să fie eliberați din funcție, iar acum iată că se solicită structurilor de stat să verifice activitatea mea și a colegilor mei pentru a pune piedici și a sinchisi anumiți oameni care au anumite viziuni, ceea ce nu este corect”, a declarat Păvăloi.

Șeful Direcției și-a îndemnat colegii să își facă munca corect și în continuare, și a dat asigurări: „Atunci veți dori să participați la activități, o puteți face cu siguranță”, cu mențiunea că „nu în timpul orelor de lucru”.

Amintim că, acum două zile, deputatul Lilian Carp l-a acuzat pe Andrei Păvăloi că ar obliga directorii instituțiilor de învățământ din capitală și suburbii să adere la Partidul „Mișcarea Alternativa Moldova”, condus de actualul primar de Chișinău, Ion Ceban. Carp a făcut apel la Păvăloi într-un live pe rețelele de socializare, îndemnându-l să se ocupe de managementul instituției pe care o conduce, fără să se „folosească de profesori în scopuri politice”.  Nici Păvăloi, nici Ceban, nu au comentat atunci acuzațiile PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

UnuTV explică împrumutul primit de la Vasile Tofan: pe ce au fost cheltuiți banii și ce legătură are premierul cu postul TV

Postul de televiziune UnuTV a venit cu explicații după ce premierul Vasile Tofan a declarat aproape 26 de mii de dolari sub formă de dobândă aferentă unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul. UnuTV susține că banii împrumutați au fost folosiți exclusiv pentru amenajarea studioului și a redacției, iar împrumutul a fost rambursat integral în 2025. Postul precizează că Tofan nu deține și nu a deținut vreodată calitatea de fondator sau membru în organele de conducere ale UnuTV, iar relația sa cu Independent Trust Media s-a „limitat la contractul de împrumut”.

„În anul 2024, odată cu lansarea postului de televiziune UnuTV, compania Independent Trust Media SRL a încheiat un contract oficial de împrumut cu omul de afaceri Vasile Tofan. Fiind o companie nou-înființată, fără istoric financiar, Independent Trust Media SRL întâmpina dificultăți în a obține finanțare bancară. În aceste condiții, împrumutul a fost acordat în termeni similari celor practicați de instituțiile bancare, conform înțelegerii dintre părți. (…) În anul 2025, Independent Trust Media SRL a rambursat integral împrumutul, inclusiv dobânda aferentă prevăzută în contract, sumă reflectată în declarația de avere a premierului Vasile Tofan”, se arată în comunicatul UnuTV.

Postul TV susține că împrumutul a fost contractat „în mod transparent, fiind adus la cunoștința tuturor partenerilor de dezvoltare ai Independent Trust Media SRL încă de la momentul acordării”.

Amintim, prim-ministrul Vasile Tofan și-a depus astăzi, 21 august, declarația de avere și interese pentru anul 2025. Potrivit documentului, șeful Cabinetului de miniștri a ridicat anul trecut peste 600 de mii de dolari salariu și dobânzi de la Horizon Capital.

Oficialul declară 23 de conturi în Republica Moldova și peste hotare, în care păstrează, în diferite valute, echivalentul a aproape 10 milioane de dolari.

Noul șef al Guvernului declară, totodată, și venituri din dobânzi, inclusiv 25.875 de dolari aferenți unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul UnuTV.

***

Compania Independent Trust Media, care are legătură cu TV8, a primit licență de emisie pentru  UnuTV în iulie 2024. Canalul TV se axează pe conținutul de divertisment pentru vorbitorii de limbă rusă. 

Independent Trust Media a fost înființată de jurnalista Mariana Rață, co-fondator al TV8 Media Alternativa, Vasile Gherman, director financiar al TV8, și Svetlana Buză, director executiv al Media Alternativa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: