Câștigătorul promoției de la Moldindconbank și Mastercard a revenit din Laponia cu impresii de neuitat

Andrei Ciuloci din Chișinău și iubita lui au avut parte de cea mai deosebită vacanță din viață! Norocoșii au câștigat o excursie uimitoare în Laponia, în cadrul promoției „Cadouri de poveste la deschiderea cardului Mastercard de la Moldindconbank”, organizată în perioada 11 noiembrie – 11 ianuarie.

„A fost o experiență deosebită comparativ cu alte călătorii pe care le-am avut, mai ales că am vizitat o țară nordică. Mi-a plăcut că iarna-i iarna, erau minus 19 °C. Totul m-a impresionat! Nu în fiecare zi te plimbi cu snowmobile, vezi câinii Husky sau mângâi un ren. L-am văzut pe Moș Crăciun, am făcut împreună poze și video. Iubita mea s-a bucurat ca un copil”, a povestit tânărul de 30 de ani.

Excursia în Laponia a inclus zbor în ambele direcții, transfer de la și spre aeroport, cazare într-un hotel confortabil și o mulțime de activități memorabile – totul absolut gratuit.

„Organizarea a fost la un nivel foarte înalt. Toți erau foarte amabili. Am avut un hotel bun, amplasat în inima orășelului. Am avut o mini-vacanță plină de activități, tururi individuale doar pentru noi. Compania locală, care a avut grijă sa ne ghideze, ne-a oferit îmbrăcăminte specială pentru că era foarte frig. Am simțit grijă și atenție până la cele mai mici detalii”, și-a împărtășit impresiile clientul Moldindconbank.

În perioada promoției, deținătorii cardurilor Mastercard de la Moldindconbank au fost îndemnați să facă cel puțin o tranzacție de 500 de lei la POS-terminale instalate la comercianți și în mediul on-line din Republica Moldova sau străinătate. Câștigătorul excursiei în Laponia a fost selectat în data de 12 ianuarie, prin tragere la sorți.

„Această promoție mi s-a părut frumoasă și echitabilă pentru toți. Vă mulțumim enorm pentru privilegiul acordat. Când o sa avem copii, neapărat o să-i ducem în Laponia – e un rai pentru copii în perioada sărbătorilor de iarna. Ar fi bine să continuați în același tempo și să bucurați cât mai mulți participanți”, a concluzionat câștigătorul.

În cadrul promoției „Cadouri de poveste la deschiderea cardului Mastercard de la Moldindconbank” au mai fost puse în joc:

10 certificate bănești de 1 000 de lei;

10 certificate bănești de 2 000 de lei;

1 certificat bănesc de 10 000 de lei.

Moldindconbank și Mastercard pregătesc noi surprize pentru clienții săi!

Moldindconbank – mereu alături!

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

day.kyiv.ua

Moldovenii ale căror date au ajuns la hackeri vor fi informați individual. AGE: tentativele de atac cibernetic continuăOFICIAL

Persoanele ale căror date au fost extrase neautorizat în urma atacului cibernetic din ultimele zile asupra sistemelor guvernamentale urmează să fie informate individual. Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a anunțat, pe 30 octombrie, că verifică cine a fost afectat și ce informații au fost compromise în fiecare caz, în timp ce pregătește mecanismul de notificare. Instituția avertizează că tentativele de atac continuă, dar nu au fost identificate noi extrageri de date.

AGE anunță că analizează în continuare efectele atacului, împreună cu autoritățile responsabile de securitatea cibernetică. Instituțiile verifică ce date au fost extrase și cine a fost afectat, eliminând informațiile care se repetă și clarificând neconcordanțele. Deocamdată, nu a fost anunțat când va începe notificarea persoanelor afectate.

„Amenințarea cibernetică persistă. Sunt detectate în continuare tentative de atac asupra infrastructurii digitale guvernamentale gestionată de AGE. Asta înseamnă că se încearcă constant găsirea breșelor în sisteme pentru a compromite prestarea serviciilor guvernamentale. Până în prezent, verificările nu au identificat noi extrageri neautorizate de date din sistemele deținute de AGE în urma acestor tentative”, precizează Agenția.

Potrivit sursei citate, în total, 61 de servicii publice digitale au revenit online și pot fi accesate prin portalul evo.gov.md. Rămân indisponibile temporar 21 de servicii publice ale mai multor prestatori de servicii. AGE precizează că restabilirea acestora se face treptat, după finalizarea verificărilor de securitate.

Reamintim că, pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750.000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

VIDEO Salariul Maiei Sandu, majorat/ Moldova va cumpăra camioane militare/ Dosar pentru furtul IDNP-urilor

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!

— Atacurile cibernetice, investigate de Procuratură
— Moldova va cumpăra camioane militare italiene împreună cu România
— Salariul președintei Maia Sandu va crește de la 22.000 la 55.000 de lei
— Peste 5.700 de euro despăgubiri, după ce un preot a rupt drapelul LGBT
— Cu 50% mai multe camioane la vamă. Numărul angajaților, suplimentat
— Rezervele de apă din Nistru rămân scăzute, în pofida ploilor

Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.

realitatea.md

Moldova a acceptat controlul comun cu Ucraina pe teritoriul său, în două puncte de trecere a frontierei. Negocierile continuăOFICIAL

Republica Moldova și Ucraina discută despre introducerea controlului comun la punctele de trecere Criva–Mamalîga și Mirnoe–Tabaki, pe teritoriul moldovenesc. Proiectele protocoalelor au fost transmise părții ucrainene și sunt în curs de examinare, a anunțat Poliția de Frontieră pe 30 octombrie.

Potrivit instituției, între autoritățile competente ale celor două țări sunt în desfășurare discuții tehnice. Protocoalele vor putea fi semnate după încheierea negocierilor și finalizarea procedurilor necesare de ambele părți.

Poliția de Frontieră precizează că introducerea controlului comun urmărește consolidarea securității cetățenilor, reducerea aglomerației și asigurarea unor condiții sigure și eficiente de traversare a frontierei.

Precizările vin după ce presa ucraineană a scris că Republica Moldova a acceptat desfășurarea controlului comun pe teritoriul său, la Criva–Mămăliga și Mirnoe–Tabaki. Potrivit Serviciului de Stat al Grănicerilor din Ucraina, citat de Novyny.LIVE, acordul Chișinăului a fost transmis Kievului pe 23 octombrie. Sursa preciza că mecanismul va fi aplicat după crearea condițiilor necesare și semnarea protocoalelor interinstituționale, fără să indice o dată de începere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
NewsMaker

Cu cine votează Găgăuzia? StratCom avertizează: un sondaj neautorizat colectează date. Pe platformă apare și Odnoklassniki

Locuitorii din Găgăuzia sunt întrebați cu cine vor vota la alegerile din 15 noiembrie într-un sondaj online care, potrivit Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, nu are autorizarea CEC. StratCom avertizează că datele colectate ar putea fi folosite pentru a le transmite alegătorilor mesaje politice adaptate preferințelor și profilului lor social.

Sondajul este găzduit pe platforma „opinesta” și promovat online. Domeniul a fost înregistrat pe 27 iulie 2026. StratCom precizează că platforma conține elemente în limba rusă, referințe la rețelele VK și Odnoklassniki, precum și un identificator asociat districtului federal Volga. Comunicatul nu identifică însă persoanele care administrează platforma.

Chestionarul este disponibil în română și rusă și include întrebări despre notorietatea celor opt candidați la funcția de bașcan și atitudinea respondenților față de aceștia. Participanții sunt întrebați, totodată, dacă intenționează să voteze, pe cine ar susține, ce alternativă ar alege dacă favoritul lor nu ar figura în buletin și pentru cine nu ar vota în niciun caz.

Alte întrebări vizau situația din țară, direcția de dezvoltare a Republicii Moldova și încrederea în autoritățile centrale. Totodată, sunt solicitate informații despre localitate, ocupație, situația materială și sursele obișnuite de știri.

Potrivit StratCom, această structură permitea asocierea preferințelor electorale cu profilul social și consumul de informații al respondenților. Datele din configurația platformei indicau un obiectiv de aproximativ 1.500 de răspunsuri, cu atragerea participanților prin Facebook și Instagram.

„Deși datele disponibile nu permit stabilirea numărului efectiv de chestionare completate sau a impactului asupra comportamentului electoral, măsura de prevenție aplicată la o etapă timpurie previne posibilitatea ca aceste acțiuni să capete amploare”, precizează Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării în comunicatul emis pe 30 octombrie.

Instituția avertizează că informațiile colectate ar putea fi folosite pentru mesaje politice adaptate diferitor grupuri de alegători. De asemenea, rezultatele ar putea fi prezentate selectiv drept opinii ale întregului electorat sau utilizate pentru a accentua opoziția dintre Chișinău și Comrat. După alegeri, eventualele diferențe față de rezultatele oficiale ar putea servi drept pretext pentru acuzații de fraudă.

Acestea sunt însă scenarii de risc, nu utilizări demonstrate ale datelor. StratCom precizează că informațiile disponibile nu permit stabilirea numărului de chestionare completate sau a impactului asupra comportamentului electoral. Instituția menționează aplicarea unei măsuri de prevenție, fără să precizeze în comunicat în ce a constat aceasta.

Alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei sunt programate pentru 15 noiembrie 2026. Potrivit cadrului legal invocat de StratCom, sondajele electorale pot fi realizate doar de entități înregistrate în Republica Moldova și autorizate de CEC, iar organizarea și finanțarea lor de către persoane anonime sunt interzise.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
europalibera.md

Gata cu cozile la frontiera dintre Moldova și România? Șeful Serviciului Vamal anunță modificări „pentru a reduce timpul de așteptare” VIDEO

În ultima perioadă, s-au înregistrat timpi mai mari de așteptare la frontiera moldo-română, din cauza efectului sezonier și a unor modificări normative în România. Media zilnică a fost de aproximativ 3.000 de camioane, cu circa 50% mai mult decât media obișnuită. Informația a fost comunicată pe 30 octombrie de directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, care a anunțat că au fost operate mai multe modificări pentru a reduce timpul de așteptare. În special, la postul vamal Leușeni-Albița au fost utilizate pistele revers, ceea ce a permis deblocarea situației, iar în prezent sunt mult mai puține camioane în așteptare, a precizat Vrabie. În acest context, el a venit cu mai multe recomandări.

Vineri, directorul Serviciului Vamal a informat despre „ultimele evoluții la frontiera moldo-română, acolo unde, în ultima perioadă, s-au înregistrat timpi mai mari de așteptare, dat fiind efectul sezonier și unele modificări normative în România”.

„Media zilnică a fost, în ultima perioadă, de aproximativ 3000 de camioane, cu aproximativ 50% decât media obișnuită. În acest sens, vreau să vă informez că autoritățile din Republica Moldova, dar și Serviciul Vamal, în speță, au făcut mai multe modificări pentru a reduce timpul de așteptare. Astfel, am suplimentat în posturile vamale numărul de angajați, același lucru fiind făcut de către omologii noștri din România. Totodată, și cu alte autorități competente, în special Poliția de Frontieră din Republica Moldova și din România, am utilizat pistele revers în postul vamal Leușeni-Albița, ceea ce a permis deblocarea situației și reducerea rândului. Astfel, în momentul actual, există mult mai puține camioane la așteptare”, a adăugat Vrabie.

În continuare, directorul instituției a îndemnat publicul să urmărească paginile Serviciului Vamal pentru a fi la curent la ultimele evoluții. De asemenea, a recomandat utilizarea și altor posturi vamale decât cele tradiționale, Leșeni-Albița și Sculeni-Sculeni. „Totodată, vreau să invit transportatorii, companiile exportatoare să folosească platformele digitale disponibile pentru export. Astfel, în cazul în care tranzitați România, deschiderea unui tranzit din Republica Moldova vă va ajuta să economisiți timp la frontieră, iar formalitățile care sunt necesare la frontiera română să fie mai scurte. Totodată, dat fiind faptul că a fost modificat sistemul de plată la vinietă în România, de asemenea, vă îndemn să faceți plățile în avans pe platforme digitale pentru a petrece mai puțin timp la frontieră”, a conchis Vrabie.

Între timp, Serviciul Vamal a anunțat că, în ultimele 24 de ore, prin toate posturile vamale de frontieră ale Republicii Moldova au trecut 3 098 de camioane, în ambele sensuri. Potrivit instituției, situația este cauzată de intensificarea sezonieră a exporturilor de cereale, reorientarea rutelor comerciale și sporirea tranzitului de mărfuri ucrainene prin Republica Moldova. Transportatorii care intenționează să traverseze prin Leușeni–Albița sau Sculeni–Sculeni cu camioane fără marfă pot opta, în funcție de itinerar, pentru Cahul–Oancea sau Costești–Stânca. În cazul mărfurilor supuse controlului fitosanitar sau sanitar-veterinar, este necesară selectarea unui post de frontieră în care sunt disponibile serviciile respective. Totodată, prin Cahul–Oancea, ieșirea camioanelor cu marfă este permisă pentru mărfurile operatorilor economici care dețin statutul de operator economic autorizat (AEO).

***

Europa Liberă a scris, pe 29 octombrie, că, în ultimele zile, la majoritatea punctelor de trecere a frontierei dintre Moldova și România s-au înregistrat cozi kilometrice de TIR-uri. Cele mai mari cozi erau în zona de sud a țării, spre portul Giugiulești – unde coloanele de camioane se întindeau pe 7-8 kilometri. La vămile Leușeni și Sculeni, rândurile de mașini erau de 4-5 kilometri.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: