Externe

Parlamentul European a adoptat pe 17 decembrie o rezoluție prin care solicită ca dreptul la avort să fie garantat în toate țările UE. Documentul susține inițiativa cetățenească europeană „My body, My choice”, care care vizează îmbunătățirea accesului femeilor din Europa la servicii de avort sigur și legal, printr-un mecanism voluntar

37 de percheziții domiciliare au avut loc pe 18 decembrie în România, într-o investigație care vizează dobândirea frauduloasă a cetățeniei române. Procurorii români investighează o grupare constituită de șapte cetățeni ucraineni, sprijinită inclusiv de mai mulți avocați români. Perchezițiile au fost efectuate de procurorii Secției de urmărire penală a Parchetului

Cetățenii Georgiei își vor putea exercita dreptul la vot doar pe teritoriul țării, conform amendamentelor aduse Codului Electoral și aprobate miercuri, 17 decembrie, în Parlamentul de la Tbilisi cu 79 de voturi pentru și 11 împotrivă. Una dintre principalele noutăți ale legislației electorale este că secțiile de vot nu vor

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a extins lista țărilor ale căror cetățeni nu au voie să intre în Statele Unite. Începând cu 1 ianuarie, restricțiile vor viza cetățenii din Burkina Faso, Mali, Niger, Sudanul de Sud, Laos, Sierra Leone și Siria, precum și deținătorii pașapoartelor Autorității Palestiniene. Interdicția se aplică

Statele Unite ale Americii au propus garanții de securitate Ucrainei, în cadrul unui viitor acord de pace, echivalente cu nivelul de protecție prevăzut de Articolul 5 al Alianței Nord-Atlantice (NATO). Anunțul a fost făcut de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar și oficiali americani, citați de BBC și Politico, după cele

Uniunea Europeană a impus noi sancțiuni împotriva a zeci de persoane și organizații din Federația Rusă, considerate a fi responsabile de atacuri hibride împotriva statelor-membre ale blocului comunitar, precum și de legături cu „flota din umbră” rusească. Anunțul a fost făcut de Consiliul UE într-un comunicat din 15 decembrie, transmite

Doi copii din Brăila au fost răniți în timp ce se jucau cu o petardă. Cei doi au suferit răni la ochi și la mâini. Unul dintre ei, rănit mai grav, a rămas fără un deget, scrie Digi24. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și

Poliția australiană a anunțat că, în urma unui atac armat pe celebra plajă Bondi Beach din Sydney, au fost uciși 11 oameni și un atacator. Un al doilea atacator a fost reținut. În momentul atacului, pe plajă se sărbătorea Hanuka, scrie BBC. Actualizare: Potrivit comisarului poliției din New South Wales,

Noaptea trecută, 13 spre 14 decembrie, Ucraina a atacat un depozit de petrol din Uryupinsk, regiunea Volgograd, și o rafinărie de petrol din Iaroslavl, scrie Meduza cu referire la guvernatorul regiunii Volgograd, Andrei Bociarov, și canalul de Telegram Astra. La depozitul de petrol din regiunea Volgograd a izbucnit un incendiu.

Cel puțin două persoane au murit, iar opt au fost grav rănite în urma unui atac armat care a avut loc în timpul examenelor la Universitatea Brown din orașul Providence, statul Rhode Island. O altă persoană a suferit răni ușoare. Suspectul, descris ca un bărbat îmbrăcat în haine negre, este

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x