Promo

Dacă ați decis să donați cuiva un bun de valoare, de exemplu un imobil, sau un automobil, indiferent cine nu ar fi persoana căreia vreți să-i faceți acest cadou, trebuie să știți că pentru a recurge la acest lucru corect și legal, e necesar să întocmiți un contract de donație

Moldindconbank și Mastercard lansează promoția «Caravana cardurilor și cadourilor», care îți poate aduce multe premii, inclusiv o vacanță în Egipt pentru întreaga familie. Caravana pornește pe 7 iunie, iar până pe 27 august 2023 va face înconjurul țării. În această perioadă, te așteptăm în cele 28 de locații din cadrul

Sute de oameni au urmărit filmul «VARVARA» în cadrul premierei naționale, care a avut loc în clădirea Președinției. Lungmetrajul, produs de Sergiu Cumatrenco Jr și regizat de Anatol Durbală, a fost proiectat în Sala Mare, acolo unde a fost votată Declarația de Independență a Republicii Moldova. La eveniment a fost

Summit-ul Comunității Politice Europene a arătat unei lumi întregi ospitalitatea oamenilor din Republica Moldova, dar și profesionalismul echipei care a gestionat evenimentul. Cei 2175 de oaspeți din 49 de state, reprezentând mai mult de o pătrime din toate țările lumii, au fost deserviți de o echipă unită formată din 200

FLYONE anunță despre lansarea oficială a vânzărilor de bilete avia pentru sezonul toamnă — primăvară. Pasagerii au posibilitatea de a-și planifica călătoriile, profitând de prețuri avantajoase. Sezonul de toamnă, iarnă și primăvară oferă oportunități unice de călătorie către orașe diverse. Fie că optați pentru locații cu peisaje încântătoare sau doriți

Premiera națională a lungmetrajului autohton «VARVARA», realizat de echipa de producție a filmului «CARBON», va avea loc astăzi, începând cu ora 18:30, în clădirea Președinției. Pentru prima dată în istorie, Sala Mare, unde a fost votată Declarația de Independență a Republicii Moldova, se va transforma pentru câteva ore într-o sală

SALUT, Google Pay! Suntem încântați să anunțăm că clienții FinComBank se pot bucura acum de achitări cashless prin Google Pay! Plătește SMART cu smartphone-urile Android și ceasurile inteligente Wear OS chiar acum. Google Pay este soluția perfectă care permite dispozitivelor Android ce au încorporată tehnologia NFC să facă plăți printr-o

Valeria Stoica, interpreta originară din Republica Moldova și îndrăgită de publicul de pe ambele maluri ale Prutului, va cânta la Chișinău, în cadrul celui mai mare eveniment de mediu, Ziua Mondială a Mediului. Festivalul va începe la data de 10 iunie, ora 16:00, în parcul Valea Morilor, și va cuprinde

Moldindconbank este solidară cu poporul ucrainean și a oferit un suport financiar țării vecine, aflată într-un conflict armat. Aproape 600 000 de lei, echivalentul a 1 180 000 de hrivne, donați de către clienții și angajații băncii, au fost direcționați către spitalul clinic pentru copii din orașul Mykolaiv. Din banii

Tot mai multe afaceri și gospodării mari trec la propriul sistem de energie regenerabilă. Pentru că așa va arăta viitorul. Și pentru că în afacerea ta, meriți să fii eficient energetic. Panourile solare oferă în timp real economii majore și contribuie la salvarea planetei. Acum, la maib ai credite pentru

Perioada publicării
Categorii cu noutăți