Fracțiunea Partidului Politic ȘOR a elaborat un șir de inițiative în domeniul social și economic pe care le va promova în actuala sesiune parlamentară, una din primele fiind proiectul cu privire la stimularea revenirii concetățenilor moldoveni acasă, a anunțat reprezentanta fracțiunii, Marina Tauber, într-un briefing înainte de prima ședință a
Târgul de Crăciun din orașul Taraclia, cel mai mare din sudul țării, și-a luat «La revedere» de la vizitatorii săi în cadrul unui program de zile mari cu animatori, show-uri și un spectacol de excepție cu unul din cele mai îndrăgite formații muzicale din țară — «Sunstroke Project». Evenimentul, organizat
Într-o lume care se mișcă la mare viteză, avem prea puțin timp liber și nu ne permitem să-l irosim. Din fericire, în era digitală avem multe oportunități de explorat, una dintre ele fiind cumpărăturile online. Confortul achizițiilor virtuale, evitarea traficului și aglomerației, comanda livrată direct la ușă — ne
Deputații fracțiunii Partidului ȘOR vor depune în sesiunea de primăvara-vară a Parlamentului o inițiativă legislativă privind reformarea radicală a justiției. Introducerea Curților de jurați, formate din cetățeni, în cadrul instanțelor de judecată este una dintre prevederile acestei reforme. Deputații fracțiunii Partidului ȘOR consideră că cetățenii trebuie implicați activ în actul
Centrul auto Hyundai Moldova, în parteneriat cu BT Leasing MD oferă o opțiune cu maxime șanse de gîștig. Beneficiu dublu: Reducere garantată Ofertă specială de leasing de la Hyundai și BT Leasing MD Începînd cu luna februarie 2020, centrul auto Hyundai Moldova dă start promoției «Beneficiu Dublu», în cadrul căreia
Compania Philip Morris Moldova a fost recunoscută, pentru prima dată, de către Institutul Top Employers, drept Angajator de Top. Certificarea confirmă practicile de succes ale Philip Morris Moldova în domeniu resurselor umane și condițiile de muncă excelente oferite angajaților. De asemenea, Philip Morris International a fost recunoscut, pentru al patrulea
Eşti agricultor şi ai nevoie rapid de bani pentru finanţarea cheltuielilor legate de desfăşurarea activităţii în agricultură? Moldova Agroindbank îţi pune la dispoziţie AgroCredo, un credit pe care îl obţii simplu şi rapid, fără gaj şi fără documente confirmative de utilizare a creditului. Noul produs creditar AgroCredo oferă până la
Când erai copil, toate poveștile îți spuneau că Moș Crăciun tăiește în Laponia. Nu-i așa că îți părea o destinație imposibilă și încercai să ajungi acolo măcar în vis? Familia lui Marin și Ana Budei au simțit visul pe propria piele. Ei au fost fericiții câștigători ai tombolei organizate de
Pachetul de documente, inclusiv schița proiectului și actele necesare pentru dobândirea titlului de proprietate asupra terenului pentru construcția noului Terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), a fost transmis Primăriei mun. Chișinău în vederea obținerii Certificatul de urbanism. Proiectul conceptual al Terminalului de pasageri al AIC a fost elaborat
Simplu, comod, întotdeauna pe fir cu răspunsuri și consultanță la orice întrebare despre serviciile și produsele bancare – sunt doar câteva beneficii de care se bucură clienții MAIB apelând Contact Center. Din ianuarie 2020 Banca a pus la dispoziția clienților săi un număr unic de apel către Contact Center –