Vicepreședintele parlamentului, deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Alexandr Slusari cere guvernului ca în cadrul ședinței de miercuri, 14 aprilie, să prelungească interdicția la exportul de grâu din rezerva de stat. Potrivit acestuia, conducerea companiei TransOil exercită presiuni asupra guvernului și președinției, pentru a permite exportul grâului. În acest caz,
Ministerul Educației a recepționat 2400 de laptopuri din totalul celor 10 000 achiziționate în cadrul proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”. Săptămâna viitoare va fi livrat și cel de-al doilea lot, în număr de 7 600 unități. Calculatoarele urmează a fi distribuite elevilor din clasele V-XII. Laptopurile au fost cumpărate cu
Concernul Gazprom, căruia îi aparțin jumătate dintre acțiunile Moldovagaz, intenționează să oblige guvernul Moldovei să-și asume datoria de $7 mlrd a Transnistriei pentru gaz. Potrivit surselor NM, banii ar urma să fie achitați pe parcursul a 2-3 ani. Prevederile au fost incluse în schița unui acord care ar urma să
Fracțiunea Partidului Socialiștilor (PSRM) din parlament propune ca statul să plătească facturile la energia electrică pe perioada stării de urgență pentru toți consumatorii casnici. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat pe 14 aprilie, a anunțat deputatul Petru Burduja. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian
Compania Cariera Micăuți a negat acuzatiile deputaților Alexandru Slusari și Lilian Carp precum că piatra este extrasă ilegal. Reprezentanții societății pe acțiuni susțin că lucrează legal în baza unui contract cu Ministerul Agriculturii. Aceștia i-au acuzat pe parlamentari de lobby pentru interesele unui „grup de oameni” care vor să oprească
Pe parcursul anului 2020, primarul general al capitalei Ion Ceban a obținut un salariu de circa 4 mii de lei de la parlamentul Republicii Moldova și peste 224 de mii de lei de la Primăria Chișinău. Datele au fost incluse în declarația de avere și interese personale pentru anul trecut.
Pe parcursul anului trecut, Octavian Armașu a beneficiat de un salariu de peste 1,9 mln de lei în calitate de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Informația reiese din declarația de avere și interese personale, care a fost publicată pe site-ul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Astfel, Armașu, care
Întreprinderea „Moldovagaz” a fost obligată repetat să efectueze recalcularea valorii gazelor naturale livrate consumatorilor noncasnici în perioada 01.01.2018-16.03.2018. O decizie în acest sens a fost luată de Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în cadrul ședinței din 9 aprilie. Potrivit ANRE, „Moldovagaz” urmează să efectueze
Primăria Chișinău a lansat discuții privind stabilirea mecanismului prin care va fi posibilă adjudecarea dreptului de amplasare a publicității în stațiile de așteptare, prin intermediul licitațiilor publice. Despre acest lucru a anunțat edilul capitalei, Ion Ceban. Potrivit acestuia, „din circa 700 de stații de așteptare de pe teritoriul orașului, circa
Autoritățile chineze au amendat compania Alibaba cu 2,78 miliarde de dolari, pentru încălcarea legislației antimonopol, informează portalul Meduza. Amenda constituie 4% din vânzările totale ale companiei în 2019. Totodată, Alibaba a fost obligată să elimine încălcările identificate. Potrivit autorităților, Alibaba Group, prin poziția sa dominantă de pe piață, a forțat