PSRM propune ca statul să plătească facturile persoanelor fizice la lumină pentru două luni. Reacția PAS

Fracțiunea Partidului Socialiștilor (PSRM) din parlament propune ca statul să plătească facturile la energia electrică pe perioada stării de urgență pentru toți consumatorii casnici. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat pe 14 aprilie, a anunțat deputatul Petru Burduja. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian a criticat inițiativa socialiștilor.

De unde ar urma să fie luați banii?

Deputatul PSRM Petru Burduja, unul dintre autorii proiectului, a declarat că inițiativa vizează peste 1,2 milioane de cetățeni. Suma va fi calculată pentru consumul real al energiei electrice pentru lunile februarie și martie.

„Se propune ca din contul bugetului, tuturor cetățenilor Republicii Moldova, mă refer la consumatorii de energie electrică, persoane fizice, să le fie acoperite pe perioada stării de urgență cheltuielile pentru consumul energiei electrice. Mulți cetățeni și-au pierdut locul de muncă, au capacități restrânse de achitare a serviciilor, inclusiv pentru energia electrică. De aceea, credem că această inițiativă va veni în susținerea cetățenilor”, a argumentat deputatul.

Potrivit calculelor PSRM, cheltuielile medii lunare pentru un consumator casnic au fost estimate la suma de 214 lei, ceea ce înseamnă 428 de lei pentru februarie-martie. Suma totală a alocațiilor ce urmează a fi transmise este de aproape 533 de milioane de lei. Fracțiunea PSRM propune ca aceste resurse să fie preluate din reducerea cheltuielilor pentru întreținerea organizațiilor și structurilor de stat.

Reacția PAS

Deputatul PAS Radu Marian a venit cu o reacție: „„Inițiativa” socialiștilor ar însemna că zeci de milioane de lei din buget vor fi alocați pentru achitarea facturilor la energie electrică pentru vilele lui Dodon din Chișinău și Sadova, ale Furculiță, Tauber, Andronachi, Nichiforciuc și altor boieri care se „scaldă” în banii furați de la popor. Să fie clar. Măsurile de suport trebuie să fie direcționate către cei mai vulnerabili. Banii statului trebuie folosiți în mod rațional, nu risipiți pe cei care s-au îmbogățit ilegal”.

Proiectul de lege urmează să fie discutat în comisii și votat de parlament.

***

Precizăm că pentru a fi adoptat acest proiect de lege, ar urma să fie modificat bugetul și să primească avizul guvernului. Întrucât executivul este interimar, modificările la buget în acest moment contravin Constituției.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Noi restricții de circulație pe strada Ismail: porțiunile închise în weekend

Pe 14 și 15 noiembrie, două porțiuni ale străzii Ismail din Chișinău vor fi închise circulației. În această perioadă, vor fi aplicate straturi de asfalt. Este vorba despre tronsonul cuprins între străzile 31 August și București, precum și cel dintre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și podul de pe strada Ismail. Informațiile au fost comunicate de autoritățile capitalei.

Pe o rețea de socializare, edilul Ion Ceban a menționat că circulația pe strada Ismail a fost reluată joi dimineață, 12 noiembrie. În această perioadă, a fost frezat asfaltul vechi, a fost așternut primul strat de asfalt și cel de-al doilea strat pe porțiunea dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și strada 31 August.

„Paralel, s-a lucrat la frezarea asfaltului vechi între străzile 31 August – București. Urmează ca în zilele de sâmbătă și duminică să fie așternute 2 straturi de asfalt pe această porțiune. Totodată, se va așterne cel de-al doilea strat pe strada Ismail, dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt până la pod. Sâmbătă și duminică, aceste porțiuni vor fi închise, astfel încât să reușim să intervenim cât mai operativ”, a anunțat primarul.

Amintim că, începând cu 10 noiembrie, a fost sistată circulația rutieră pe strada Ismail, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și str. M. Kogălniceanu, în legătură cu executarea lucrărilor de asfaltare a carosabilului. De asemenea, au fost anunțate restricții de circulație pe tronsonul cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și podul rutier de pe strada Ismail, pentru aplicarea stratului de uzură.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: