Bani

Vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a explicat deficitul de 74% din volumul necesar de energie electrică al țării, preconizat pentru ziua de marți. Potrivit acestuia, situația s-a creat din cauza faptului că prețul la energie electrică a crescut cu până la 40% pe piețele europene, iar Energocom

Î.S. Moldelectrica informează opinia publică despre faptul că a a fost înștiințată de S.A. Energocom că pentru ziua de 29 noiembrie 2022 nu a fost contractată întreaga cantitate prognozată a consumului de energie electrică, fiind astfel anticipat un deficit de circa 74 %. Urmare a demersurilor Î.S. Moldelectrica, deficitul anticipat

Energocom anunță că prețul mediu pentru 1 MWh de energie electrică din România, timp de o lună, a constituit 231 de euro. Potrivit companiei, de când a început să cumpere electricitate de pe OPCOM (compania statului creată pentru liberalizarea pieței de energie electrică), întreprinderea a achiziționat timp de o lună

Stagiile pentru tineri în instituțiile de stat ar putea fi plătite din bugetul de stat. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat de către deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Ana Calinici. Ana Calinici a spus că își dorește „stagii de calitate și motivante pentru tineri”. „Venim

Republica Moldova va primi un grant în valoare de trei milioane de euro din partea Fondului de Solidaritatea Voluntară din cadrul Organizației Europene pentru Siguranța Navigației Aeriene. Un anunț în acest sens a fost făcut de Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei afectează direct aviația

Societatea pe Acțiuni „Energocom” anunță că a majorat volumele de energie electrică procurată direct de la producătorii din România. Astfel, începând de astăzi, 25 noiembrie, Complexul Energetic Oltenia va furniza Republicii Moldova 20 MWh bandă (24 de ore din 24) la preț de 900 RON/MWh, iar de la 1 decembrie,

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va sesiza Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cu referire la legalitatea deciziei Consiliului municipal Chișinău de a majora tariful la apă și canalizare. Totodată, ANRE va solicita organelor de drept „examinarea acțiunilor persoanelor responsabile de calcularea și aprobarea nejustificată a tarifelor

Tariful la serviciile de aprovizionare cu apă și canalizare pentru locuitorii din capitală a fost majorat. O decizie în acest sens a fost luată de Consiliul municipal Chișinău, astăzi, 25 noiembrie. Mai exact, tariful la apă pentru consumatorii casnici și non-casnici a fost majorat la 16,32 lei pentru un metru

Circa 40 de mii de familii vor beneficia de un suport financiar suplimentar în valoare de 700 de lei. Despre aceasta a anunțat astăzi, 25 noiembrie, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în cadrul unei conferințe de presă. „Astăzi anunțăm că se lansează un nou program, care vizează circa

Președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz Vadim Ceban nu exclude că în această iarnă ar putea exista premise de scădere a tarifelor la gazele naturale. Oficialul de la Moldovagaz spune că înțelege „foarte bine ce înseamnă tarif de 29 de lei”. În cadrul emisiunii Cabinetul din Umbră de la Jurnal

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x