Procedura penală în privința Partidului „ȘOR”, privind finanțarea formațiunii din partea unui grup criminal organizat, ar putea fi lichidată. Este unul din scenariile, care poate avea loc conform Codului Penal al Republicii Moldova în privința persoanei juridice Partidul „ȘOR”. Despre aceasta a vorbit șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, într-un
Elveția a decis să aplice sancțiuni financiare și restricții de călătorie pentru cinci persoane, care ar fi comis tentative de acțiuni destabilizatoare în Republica Moldova. Comunicatul a fost publicat pe 28 iunie pe site-ul guvernului elvețian. „Consiliul Federal a decis sancțiuni specifice în legătură cu situația din Moldova și a
Un antrenor de la Școala Sportivă Specializată Republicană de Tenis din Chișinău figurează într-un dosar penal, fiind acuzat că și-ar fi hărțuit sexual eleva de 15 ani. Informația a fost confirmată pentru NM de Inspectoratul General al Poliției. Poliția a intervenit după depunerea plângerii, iar bărbatul a fost reținut pentru
Acum un an, Veronica Dragalin se pregătea să ia una dintre cele mai importante decizii din cariera sa: să renunțe pentru cel puțin 5 ani la viața din SUA în favoarea celei din Republica Moldova și să preia conducerea unei instituții în care până atunci nu a lucrat nicio zi.
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține că mai multe plângeri ar figura, în prezent, pe numele său, atât în adresa Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), cât și în adresa Inspecției procurorilor. Mai mult, procurorul șef de la Anticorupție a recunoscut, într-un interviu pentru NM, că a fost chemată în judecată,
Laura Urschi, fiica umoristului Gheorghe Urschi, a anunțat că a câștigat procesul împotriva unei firme de taxi, șoferul căreia a insultat-o pentru că i-a răspuns în limba română, ci nu în rusă. Astfel, instanța de judecată a obligat compania să achite Laurei Urschi 5 000 lei în calitate de prejudiciu
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) refuză să inițieze controlul averii bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah. Într-o notă informativă publicată, Autoritatea precizează că cheltuielile suportate de Vlah nu depășesc veniturile obținute de aceasta. ANI a constat, astfel, că pe parcursul deținerii mandatului de guvernator al UTA Găgăuzia, Irina Vlah nu a procurat
Președintele Consiliului pentru egalitate, Ian Feldman, a fost întrebat în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 23 iunie, detalii despre îngrijorarea semnalată de Ambasada Rusiei, în martie 2022, la scurt timp după atacul Rusiei asupra Ucrainei, privind „creșterea numărului de discriminare a cetățenilor ruși, precum și a celor vorbitori de
Sesizarea parvenită în adresa Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și a Procuraturii Generale (PG) pe numele șefei Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, a fost semnată de doi deputați din Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS). Este vorba de deputata Diana Caraman și Valeriu Muduc. În adresarea lor, parlamentarii
Bărbatul care a recurs la un gest extrem și a sărit de pe trapa unui avion, după ce nu i s-a permis să rămână în Republica Moldova, ar putea obține azil în țara noastră. Informația a fost confirmată de către Avocatul Poporului, Ceslav Panico, pe 23 iunie. Bărbatul, care potrivit