Procuratura Anticorupție

Perchezițiile de la „Renaștere”: O rudă a deputatei Irina Lozovan, acuzată că a încercat mituiască cu $30 000 primarul de Ocnița, pentru a părăsi PSRM

În cadrul perchezițiilor din seara de 2 august, care au avut loc la sediul central al Partidului „Renaștere”, ofițerii CNA au ridicat dispozitive de stocare a informației și documente. Mai mult, o rudă a deputatei Irina Lozovan, membră a Partidului „Renaștere”, este bănuită că ar fi încercat să mituiască primarul de Ocnița, pentru ca acesta să părăsească PSRM și să adere la formațiune. Informațiile au fost confirmate pentru NM de către deputatul neafiliat Vasile Bolea. Potrivit CNA, suma oferită este 30 000 dolari.

Procuratura Anticorupție ar fi deschis Partidului „Renaștere” un dosar penal pe faptul spălării de bani și finanțării ilegale a partidului. Vasile Bolea a declarat că, în timpul perchezițiilor de ieri, a văzut în ordonanța procurorului că cauza penală a fost intentată la sfârșitul lunii iunie, curent.

Se pretinde că o persoană care este rudă apropiată a colegei noastre, Irina Lozovan, a încercat să-i ofere careva foloase primarului de Ocnița, pentru ca el să părăsească Partidul Socialiștilor și să vină la echipa Partidului „Renaștere”. Din aceste considerente, ieri, au fost făcute percheziții. De fapt, dosarul penal a fost deschis pe faptul spălării banilor, nu știu de ce s-a găsit acest articol, și finanțarea ilegală a Partidului „Renaștere”, a menționat acesta.

Parlamentarul a spus că, în timpul descinderilor, care au avut loc la sediul central al partidului, oamenii legii au căutat și ridicat dispozitive electronice, computere, telefoane mobile, stick-uri și alte dispozitive de stocare a informațiilor, cât și documente. Totodată, deputatul a declarat că bani nu au fost ridicați.

Tendențios, organul de urmărire penală a descins la sediul partidului, în vederea sechestrării acestor bunuri. Deci, la moment, nu avem niciun calculator în sediul central. Toată documentația, dacă nu greșesc, chiar și statutul și altă documentație a fost, de asemenea, luată, astfel, periclitând activitatea Partidului „Renaștere”, a spus deputatul.

Mai mult, Vasile Bolea susține că, pe parcursul zilei de ieri, banca care deservește Partidul „Renaștere” ar fi blocat conturile formațiunii.

Pe parcursul zilei de ieri, nouă ne-a venit de la bancă, unde avem cont, informația că conturile partidului au fost închise. Nu blocate, dar închise totalmente, ceea ce este în general este o chestiune nemaipomenită. În mod unilateral, banca care ne deservea a închis conturile partidului”, spus el.

Astfel, Vasile Bolea a declarat că descinderile care au avut loc ar fi o încercare a formațiunii de guvernare de a „intimida” echipa Partidului „Renaștere”. În acest, deputatul a amintit și de incidentul cu corturile formațiunii, care a avut loc pe 1 august, cu o zi înainte de percheziții. Atunci, cel puțin 3 corturi ale Partidului „Renaștere”, din Chișinău și Edineț, unde formațiunea susține că ar fi colectat semnături pentru declararea drept neconstituțională a PAS, au fost demontate de Poliție. Totuși, Inspectoratul General al Poliției a declarat atunci că, de fapt, corturile au fost scoase, din cauză că Partidul „Renaștere” a distribuit materiale electorale cu încălcarea legii privind publicitatea și actele din domeniul electoral.

Ceea ce se întâmplă în ultimele zile eu cataloghez, de fapt, ca o încercare de a ne intimida. Este cert că guvernarea ne-a observat pe noi, Partidul „Renaștere”, și se vede că îi deranjăm în activitatea noastră și lupta împotriva lor. Și de aceea au fost întreprinse aceste măsuri”, a menționat parlamentarul.

Ce spune CNA

La rândul său, și Centrul Național Anticorupție a venit, pe 3 august, cu detalii despre perchezițiile din ajun. Potrivit informațiilor, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au reținut în flagrant, în după-amiaza zilei de 2 august, un consilier raional al Consiliului raional Ocnița în timpul transmiterii unei sume de 30 de mii de dolari primarului orașului Ocnița. Persoana a fost reținută pentru 72 de ore și a fost plasată în izolatorul CNA.

În cadrul cauzei penale, pornite pe fapte de finanțare ilegală a unei formațiuni politice și spălare de bani, ofițerii CNA și procurorii au constatat că, începând cu 24 martie 2023 şi până în prezent, primarul orașului Ocnița ar fi fost abordat de către unul dintre consilierii raionali în vederea convingerii acestuia de a renunța la formațiunea din care făcea parte și aderarea la un alt partid politic. În schimb, consilierul i-ar fi promis o remunerare ilicită de 2 milioane de lei, dintre care 1  milion era personal pentru primar, iar altă parte din bani urma a fi investită în proiecte de infrastructură”, se arată în comunicatul CNA.

Astfel, la data de 2 august, sub controlul CNA a fost primită suma de 30 de mii de dolari, iar consilierul a fost reținut în flagrant. Pentru documentarea sub toate aspectele a infracțiunii și identificării altor complici, au fost operate percheziții la sediile Partidului „Renaștere” – atât în Chișinău, cât și în orașul Ocnița. De la fața locului au fost ridicate materiale relevante cauzei, între care calculatoare, purtători de informații, mijloace bănești și telefoane mobile. La fel, a fost ridicată suma de 30 de mii de dolari, primită sub controlul CNA.

Partidul „Renaștere”

Partidul „Renaștere – Возрождение” a fost creat în toamna anului 2012. Atunci mișcarea politică și-a declarat oficial cursul ca fiind unul pro-Rusia. Formațiunea a devenit o perioadă „inactivă”, după decesul liderului acestuia, fostul deputat Vadim Mișin. Mișcarea a revenit, însă, în opinia publică, în special, odată cu organizarea de către politicianul fugar, Ilan Șor, condamnat la ani grei de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”, a protestelor anti-guvernamentale. De la începutul anului, mai mulți deputați, dar și membri din teritoriu ai Partidului Socialiștilor din Moldova (PSRM) au părăsit formațiunea în favoarea „Renașterii”. Între ei se numără Vasile Bolea, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi și Alexandr Suhodolskii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alegeri în Rusia: partidul lui Putin a obținut, din nou, majoritate constituțională. Câți ruși din Transnistria au votat la scrutin

În Rusia s-au încheiat alegerile pentru Duma de Stat. Potrivit rezultatelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale de Moscova, Partidul „Rusia Unită”, aflat la putere în ultimele două decenii, a câștigat scrutinul, obținând 355 de mandate – ceea ce constituie majoritate constituțională. Totodată, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, care nu se află sub controlul autorităților constituționale și în care au fost deschise secții de votare fără acordul Chișinăul, ar fi votat peste 51 000 de cetățeni ruși, dintre care circa 78% ar fi susținut „Rusia Unită”.

Potrivit CEC-ului rus, prezența la alegeri a fost de 59,32%, peste cea înregistrată la alegerile pentru Duma de Stat din 2021, când la urne s-au prezentat 51,72% dintre alegători.

După numărarea a 95,18% dintre procesele-verbale, partidul „Rusia Unită” conduce cu 57,83% din voturi pe listele de partid. Partidul Comunist are 13,81%, Partidul Liberal-Democrat (LDPR) – 8,98%, iar „Oameni Noi” – 7,96%. „Rusia Justă” a obținut 4,96%, fiind, la acel moment, sub pragul electoral de 5%. Totuși, președinta CEC, Ella Pamfilova, a declarat că formațiunea are „șanse mari” să depășească pragul electoral.

Astfel, „Rusia Unită” ar urma să obțină 355 de mandate în Duma de Stat, ceea ce îi asigură o majoritate constituțională, pentru care sunt necesare cel puțin 301 mandate, notează Meduza. Aceasta ar urma să fie cea mai numeroasă fracțiune parlamentară obținută de partid în istoria sa. Până acum, recordul „Rusiei Unite” era de 343 de mandate, după alegerile din 2016.

Partidul Comunist ar urma să aibă 40 de mandate, LDPR – 25, „Oameni Noi” – 20, iar „Rusia Justă” – patru, potrivit repartizării preliminare anunțate de CEC.

„Rusia Unită” a anunțat, de asemenea, că în noua componență a Dumei de Stat se vor regăsi 86 de persoane care au participat la războiul împotriva Ucrainei. Potrivit partidului, acestea reprezintă aproximativ o cincime din numărul total al deputaților. Cifra a fost anunțată de secretarul general al partidului, Vladimir Iakușev.

Între timp, „Iabloko” – singurul partid de opoziție din Rusia care pledează deschis împotriva invaziei din Ucraina – a reușit să intre în Duma Regională din Novgorod. Potrivit datelor preliminare ale comisiei electorale regionale, formațiunea a obținut 6,2% din voturi, după numărarea a 96,86% dintre procesele-verbale. Regiunea Novgorod a fost singura în care lista „Iabloko” a fost admisă la alegerile regionale.

Primul loc în regiune a fost ocupat de „Rusia Unită”, care a obținut 38,37% din voturi.

Cum au votat cetățenii ruși din Transnistria

Potrivit CEC-ului rus, în regiunea transnistreană au votat 51 092 de cetățeni ruși pentru alegerile în Duma de Stat.

Cea mai mare parte dintre ei — 77,76%, adică 39 733 de persoane — au votat pentru „Rusia Unită”.

Partidul Comunist al Federației Ruse a obținut 6,32% din voturi (3 231 de alegători), LDPR — 4,4% (2 252), „Oameni Noi” — 3,25% (1 662), „Partidul Pensionarilor” — 2,41% (1 233), iar „Rusia Justă” — 2,23% (1 142).

„Rusia Unită” a fost înființată în 2001 și este principala formațiune politică asociată cu președintele Vladimir Putin. Partidul a câștigat toate alegerile pentru Duma de Stat organizate de când Putin a ajuns la putere, în 2000. Formațiunea îl susține pe Putin și politicile Kremlinului, inclusiv invazia pe scară largă a Ucrainei și anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene ocupate, nerecunoscută de comunitatea internațională.

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse s-au desfășurat în perioada 18–20 septembrie. Acestea sunt primele alegeri parlamentare din Rusia de la începutul invaziei ruse pe scară largă a Ucrainei, în februarie 2022.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: