Procedurile de examinare a cauzelor penale vor fi simplificate. Proiectul de lege a fost votat, în prima lectură, de 57 de deputați. Inițiativa prevede că, în cazul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, persoana învinuită ar putea beneficia de o reducere cu o treime din limitele de pedeapsă, dacă instanța
Deputata Partidului „ȘOR” Marină Tauber rămâne în arest la domiciliu. Instanța de judecată a decis pe 29 decembrie să prelungească cu 20 de zile măsura de arest preventiv, până pe 24 ianuarie. Marină Tauber a calificat decizia judecătoarei Elizabeta Buze drept „ilegală”. Marina Tauber a fost reținută pe 21
Legalitatea celor șase Planuri Urbane Zonale (PUZ), care au fost aprobate în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC) din 20 și 21 decembrie, va fi investigată de către Centrul Național Anticorupție (CNA). Un demers în acest sens a fost depus pe 28 decembrie de către fracțiunea PAS din CMC. Consilierii
Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a ridicat mijloace bănești, echivalente cu circa 675 000 de lei, în cadrul cauzei penale în care sunt cercetați trei angajați ai Serviciului Vamal și un broker. Este vorba despre 5000 de euro și 29 950 de dolari, depuși într-o entitate
Poliţia statului american Carolina de Nord continuă căutarea Mădălinei Cojocari, fetița de 11 ani originară din Republica Moldova, care a dispărut fără urmă de mai bine de o lună în SUA. Forțele de ordine consideră că părinții copilului ascund anumite informații, scrie Observator News. Mama şi tatăl vitreg al Mădălinei
Oamenii legii au efectuat pe 27 decembrie percheziții inopinate în Penitenciarul din Soroca. În rezultatul măsurilor efectuate la locurile de trai a deținuților, a fost depistat și ridicat un număr considerabil de obiecte și substanțe interzise deţinuţilor să le aibă asupra lor. Mai exact, funcționarii au depistat și confiscat telefoane
Începând cu anul 2021, am început să acumulăm și să analizăm zeci de decizii de judecată adoptate în cadrul unor ședințe închise, precum și ordonanțe de punere sub învinuite emise de procurori pe numele oligarhului Vladimir Plahotniuc și a anturajului acestuia. Documentele dezvăluie modul în care, potrivit versiunii procurorilor moldoveni,
Procuratura raionului Fălești a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința tinerei de 24 de ani, care a lovit mortal o fetiță de trei ani. Învinuita și-a recunoscut integral vinovăția. Tânăra este învinuită de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, ce a cauzat
Două femei au fost bătute cu pumnii și cu o rangă metalică de către un bărbat, care le-a furat banii, actele de identitate și două inele din aur, după care a fugit. Suma prejudiciului se ridică la 914 mii de lei. Necunoscutul a fost reținut, iar oamenii legii au stabilit
Fostul primar general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a fost achitat în dosarul parcărilor cu plată. Chirtoacă a scris pe rețelele de socializare că „instanța a constatat fabricarea dosarului”. Sentința a fost pronunțată pe 22 decembrie de către magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Buiucani. „Instanța de judecată, judecătorul Alexandru Negru,