Un tânăr care a fost condamnat la închisoare pentru trafic de copii a povestit pentru jurnaliștii de la Rise Moldova cum a fost la rândul său atras în rețeaua de pedofili. Acesta susține că a fost racolat pe când avea 16 ani, de către un cetățean norvegian de 42 de
Oamenii legii continuă investigațiile întru descoperirea tuturor circumstanțelor schemei de contrabandă cu valută străină, demascată în dimineața zilei de 18 aprilie, la postul vamal Leușeni, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). În acest sens, procurorii au solicitat arestarea preventivă a șoferului autocamionului, care fusese reținut imediat
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat cererile de demise ale judecătorilor Ion Pleșca și Iurie Melinteanu de la Curtea de Apel Chișinău. De asemenea, au fost aprobate demisiile președintelui Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș și judecătoarei din cadrul Judecătoriei Edineț, Maria Iftodi. Ședința a avut loc pe 16
Mihai Murguleț nu va mai fi judecător. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au respins cererea prin care magistratul a solicitat să fie propus președintelui pentru numire în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă – 65 de ani. În cadrul ședinței din 16 aprilie, subiectul a fost
Primarul de Sângerei, Arcadie Covaliov și viceprimarul Andrei Cucoș nu vor achita amenda de 25 000 de lei pentru faptul că pe 27 martie au participat la o slujbă religioasă care depășea numărul de 3 persoane. Judecătoria Sângerei a anulat procesele-verbale cu privire la contravenții în privința celor doi. Hotărârea
Nerespectarea măsurilor restrictive impuse din cauza pandemiei de coronavirus îi poate costa scump pe unii moldoveni. Un bărbat din capitală a apelat la redacția NM după ce a fost amendat cu 22,5 mii de lei. Totul după ce, acum două zile, a decis să se plimbe prin pădurea de lângă
Președintele Curții Constituționale, fostul deputat socialist Vladimir Țurcan, susține că a perceput discuția telefonică din 9 aprilie cu președintele Igor Dodon drept „o necesitate din partea șefului statului de a fi informat din prima sursă”. Prin urmare, acesta consideră că interpretările din spațiul public privind acest subiect au „o tentă
A profitat de starea de urgență din cauza pandemiei de COVID-19 și a pus la cale o schemă infracțională, sub pretextul gestionării unei companii de leasing. Un bărbat de 45 de ani, care deține cetățenia Rusiei, a fost reținut de oamenii legii și plasat în arest pe un termen de
Un locuitor al capitalei, în vârstă de 35 de ani, a fost plasat în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce a jefuit o femeie de 91 de ani. Cazul a avut loc pe 20 martie, în scara unui bloc situat pe bulevardul Traian din sectorul Botanica al Chișinăului,
Un tânăr din Grigoriopol a fost plasat în arest pe un termen de 15 zile după ce, timp de o săptămână, a încălcat repetat regimul de autoizolare, pe care urma să-l respecte timp de 14 zile. Despre aceasta anunță autoritățile de la Tiraspol, într-un comunicat. Autoritățile din stânga Nistrului menționează