Poate fi dezvoltat sportul pentru copii în Moldova? Dar în provincie, fără bani? E prea puțin probabil că Eduard Caramov, antrenor de canotaj, fondatorul unui club sportiv din Drochia, ar putea răspunde la aceste întrebări printr-un singur cuvânt. Dar el face tot posibilul și chiar mai mult ca grupul de
Moldovenii credincioși și cei mai puțin evlavioși se adună zilele acestea la masa de Paște împreună cu familia. În săptămâna pascală, oamenii coc cozonaci, vopsesc ouă, merg în ospeție și își servesc vecinii. Sunt în Moldova oameni la care nimeni nu va veni în ziua de Paște. Unii dintre ei
Șoldănești este un orășel situat în centrul Moldovei. Pentru majoritatea locuitorilor este cunoscut pentru buncherul sovietic, situat în apropiere. Inclusiv datorită acestuia, Șoldănești a fost cândva un centru industrial important. În prezent, orașul apare la știri în principal din cauza blocului cu apartamente care de mulți ani este în stare
Basarabeasca – oraș de la sud, la graniță cu Ucraina, care a fost construit în jurul și pentru calea ferată. Trenurile de călători nu prea circulă acum acolo, legăturile obișnuite cu țara vecină au fost practic întrerupte. Dar apropierea de Ucraina îi sperie pe mulți localnici. De data aceasta, Dașa
Orhei este un oraș de mici dimensiuni din centrul Moldovei, amplasat pe o suprafață de doar 16 kilometri pătrați. Până nu demult, era un centru raional obișnuit. Însă în anul 2015, Orhei a devenit unul dintre simbolurile politicii moldovenești și o carte de vizită personală pentru deputatul fugar Ilan Șor.
Telenești este orașul despre care se vorbește rareori în presă, cu excepția cazurilor în care se întâmplă vreun eveniment ieșit din comun. Este centrul unuia dintre raioanele cele mai lipsite de perspective ale Moldovei. Afaceri mari nu veți găsi acolo, iar una dintre cele mai profitabile este un business cu
De obicei, în știri se discută numai despre problemele Chișinăului, iar despre cum se trăiește în alte localități – foarte puțin. Unde lucrează localnicii și cum se odihnesc? Există canalizare și transport public? De unde se informează ca să înțeleagă ce se întâmplă în jur? În ce stare sunt acum