Republica Moldova ar putea avea, în premieră, o lege distinctă care reglementează apărarea spațiului aerian. Proiectul elaborat de Ministerul Apărării stabilește cadrul legal pentru interceptarea și chiar distrugerea dronelor sau rachetelor care pătrund neautorizat în spațiul aerian național. Legea definește pentru prima dată în mod clar ce înseamnă o „situație
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod galben de intensificări ale vântului pentru nordul și centru Republicii Moldova. Avertizarea meteo va fi valabilă pe 30 iunie, între orele 14:00 și 18:00. Potrivit SHS, în intervalul de timp vizat, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la
Primul protest al transportatorilor din cele trei planificate va avea loc în data de 9 iulie. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa. Amintim că, pe 24 iunie, transportatorii au acuzat Ministerul Infrastructurii și Agenția Națională Transport Auto (ANTA) de inacțiune, dar
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) își menține poziția de lider în preferințele alegătorilor din Republica Moldova, atât ca intenție de vot, cât și în estimările privind reprezentarea în viitorul Parlament. În schimb, Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, pierde teren și nu mai figurează printre formațiunile cu șanse de accedere
Adam Kadîrov, fiul de 17 ani al liderului cecen Ramzan Kadîrov, a atras atenția opiniei publice după ce a apărut la propria nuntă conducând un Mercedes-Benz de lux, ediție limitată, interzis la import în Rusia, și purtând un ceas evaluat la milioane de dolari. The Insider a analizat imaginile video
Jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova sunt de acord cu introducerea educației sexuale în învățământul școlar, potrivit unui sondaj realizat de iData în luna iunie, curent. Alți 42,6% dintre respondenți se declară împotriva acestei inițiative, iar 7,4% nu au oferit un răspuns. Întrebați dacă și-ar trimite copiii la ore de educație
Un bărbat a fost condamnat în lipsă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la doi ani de închisoare pentru trafic de influență. Acesta a pretins că ar avea relații la Curtea de Apel Chișinău și ar fi solicitat 5.000 de euro de la două persoane, cu promisiunea că poate influența judecătorii
Președintele american Donald Trump nu consideră necesar să extindă armistițiul tarifar dincolo de termenul limită de 9 iulie, menționând că preferă, în schimb, să trimită țărilor o scrisoare care să stabilească direct tarifele pe care acestea vor trebui să le plătească. „Nu cred că va fi nevoie. Aș putea, nu
Zece automobile, cu o valoare aproximativă de 3.000.000 de lei, ar fi fost aduse prin contrabandă din Belgia, Germania și Olanda, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Bănuiții au vârstele cuprinse între 21 și 53 de ani. Cinci suspecți, din Chișinău și Tighina, sunt cercetați penal
Sute de studenți au blocat străzile din Belgrad, capitala Serbiei, în semn de protest față de arestările care au urmat manifestației din 28 iunie, când protestatari radicali s-au confruntat cu forțele de ordine. În total, 77 de persoane au fost reținute. În noaptea de luni, 30 iunie, protestatarii au ridicat