Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) aduce schimbări vizibile în casele familiilor din mediul rural, unde investițiile în eficiență energetică se transpun direct în mai mult confort, siguranță și economii în sezonul rece. Familia Doboș din satul Mirești, raionul Hîncești, care crește patru copii, se numără printre
Autoritățile de la Chișinău nu pot confirma informațiile potrivit cărora peste 20.000 de locuitori ai regiunii transnistrene ar fi depus cereri pentru dobândirea cetățeniei ruse în regim simplificat, a declarat pe 27 mai ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. Oficialul a avertizat totodată că obținerea cetățeniei ruse comportă riscuri evidente, în
Cetățenii Republicii Moldova care muncesc legal în Canada sau în Ucraina vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă și alte prestații sociale – pensii de dizabilitate, pensii de urmaș. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, 27 mai, ratificarea Acordurilor în domeniul securității sociale cu cele două state. Documentele
Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va efectua o vizită în Republica Moldova pe 29 mai. Anunțul a fost făcut de premierul moldovean Alexandru Munteanu în debutul ședinței Guvernului din 27 mai. Potrivit lui Munteanu, Bolojan va participa la un eveniment dedicat reformei administrației publice locale (APL). Munteanu a anunțat
În rândul cetățenilor din Republica Moldova se înregistrează un nivel ridicat de incertitudine privind opțiunile de vot pentru viitoarele alegeri prezidențiale, la care Maia Sandu, actuala șefă a statului, nu va putea candida. Asta arată datele unui sondaj realizat de compania sociologică iData, care a fost prezentat pe 27 mai.
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a respins acuzațiile privind o eventuală închidere sau lichidare a Spitalului de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău, asigurând că niciun angajat nu va fi concediat. Declarațiile vin după ce un grup de angajați ai instituției s-au adresat deputatului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, exprimându-și îngrijorarea privind
Mai mulți reprezentanți ai Asociației „Forța Fermierilor” au ieșit la protest pe 27 mai în fața Guvernului. Aceștia au acuzat lipsă de acțiuni din partea statului în raport cu revendicările lor. În fața manifestanților au ieșit ministra Agriculturii și ministrul Finanțelor, care i-au invitat la o discuție programată pentru ora
Biserica și primăriile se numără printre instituțiile în care cetățenii Republicii Moldova au cea mai mare încredere. Acest lucru reiese din datele unui sondaj realizat de compania sociologică iData, care a fost prezentat miercuri, 27 mai. Respondenții au fost rugați să evalueze nivelul de încredere pe care îl au în
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a venit cu o reacție după ce fostul ministru Vitalie Marinuța l-a acuzat de amenințări și „tentativă de intimidare”. Nosatîi a recunoscut autenticitatea mesajelor pe care i le-a expediat lui Vitalie Marinuța după participarea acestuia la o emisiune TV în care l-a criticat, declarând că a
Aderarea la Uniunea Europeană rămâne direcția de politică externă susținută de majoritatea cetățenilor Republicii Moldova. Acest lucru reiese din datele unui sondaj realizat de iData și publicat miercuri, 27 mai. Conform cercetării sociologice, 63,7% dintre moldoveni susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în timp ce 29,3% se declară împotrivă.