Mai multe localități din raioanele Nisporeni, Fălești, Hâncești, și Ungheni au rămas astăzi, 18 aprilie, fără lumină, în urma unor defecțiuni tehnice în stația electrică Nisporeni. Anunțul a fost făcut de Ministerul Energiei într-un comunicat publicat pe Facebook. „Ca urmare a unor defecțiuni tehnice în stația electrică Nisporeni, au fost
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) este implicat în gestionarea cazului adolescentei din raionul Râșcani care a dispărut, iar ulterior a fost găsită după mai multe ore de căutări. Instituția a anunțat că un specialist în protecția drepturilor copilului s-a autosesizat pe caz și a ținut legătura cu mama adolescentei
Adolescenta din raionul Râșcani, care a dispărut vineri, 17 aprilie, iar ulterior a fost găsită, și-ar fi petrecut ziua în compania unui prieten. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a comunicat că este vorba despre persoana care, ulterior, a adus-o acasă și a indus în eroare oamenii legii că ar fi
Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo? NewsMaker prezintă principalele știri din regiune: — Ucraina „poate prelua controlul asupra Transnistriei” Șeful administrației prezidențiale a Ucrainei, Kirill
Un băiat de 15 ani ar fi fost ucis sâmbătă, 18 aprilie, într-o localitate din raionul Dondușeni, după ce a fost bătut de un alt adolescent. Suspectul se află în custodia oamenilor legii, iar pe caz a fost inițiat un dosar penal. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General al
(ACTUALIZARE 12:35) Adolescenta și-ar fi petrecut ziua în compania unui prieten. Inspectoratul General al Poliției a comunicat că este vorba despre persoana care, ulterior, a adus-o acasă și a indus în eroare oamenii legii că ar fi găsit-o în raionul Orhei. Între timp, Ministerul Sănătății anunță că în organismul fetei
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit vineri, 17 aprilie, cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, în marja Forumului Diplomatic din Antalya. Cei doi șefi de stat au discutat, între altele, despre colaborarea bilaterală și Găgăuzia – o regiune a Republicii Moldova care are legături culturale puternice cu Turcia. Maia Sandu
Economia Moldovei: bilanțul anului 2025 În Moldova, pe lângă creșterea PIB-ului și a volumului investițiilor, au crescut semnificativ datoria de stat și deficitul comerțului exterior. Iar pe fundalul majorării salariilor, scade productivitatea și exporturile. Acestea sunt datele raportului Ministerului Dezvoltării Economice pentru anul 2025. Despre situația economică din țară citiți
(ACTUALIZARE, 18 aprilie) Minora a fost găsită în Chișinău, în jurul orei 03:00, de către oamenii legii. Inspectoratul General al Poliției a comunicat că fata se află în afara oricărui pericol și a fost întoarsă acasă. Știrea inițială Polițiștii din Telenești caută o fată de 15 ani din satul Sărătenii
Paștele Blajinilor vine cu vreme instabilă, dar caldă în Moldova. Duminică, 19 aprilie, cerul va fi variabil și fără precipitații, iar luni, 20 aprilie, sunt așteptate ploi slabe pe arii extinse. Temperaturile vor atinge maxime de până la 20 de grade Celsius, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Sâmbătă, 18 aprilie,