Noi detalii în scandalul Popșoi-Taban. Procuratura Anticorupție confirmă: „Gestionăm o cauză penală inițiată pe faptul delapidării averii străine”

Procuratura Anticorupție confirmă că există o cauză penală privind delapidarea de mijloace financiare de pe contul bancar al ambasadei Moldovei în India, în perioada în care Ana Taban a deținut funcția de ambassador. Totodată instituția precizat că fosta diplomată nu are niciun statut procesual în dosar. Precizarea a fost făcută pentru NewsMaker de serviciul de presă al instituției.

Cauza penală respectivă se află la faza de urmărire penală, fiind efectuate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei. Taban Ana nu are careva statut procesual. Cât privește cele două răspunsuri, acestea nu sunt contradictorii, ci confirmă același fapt, că Procuratura Anticorupție examinează pretinse acțiuni ilegale de delapidare a averii străine și anume delapidarea de mijloace financiare de pe contul bancar al ambasadei Republicii Moldova în India, în perioada în care cet. Taban Ana a deținut funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica India”, a transmis instituția într-un răspuns pentru NewsMaker.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a prezentat pentru NewsMaker documentul recepționat de la Procuratura Anticorupție, datat cu 25 iulie 2025. În documentul semnat de procurorul Ghennadi Epure, ministrul Popșoi este informat că, în cadrul procesului penal din 12 iunie 2025, pe 24 iulie 2025 s-a dispus începerea urmăririi penale privind „pretinsele acțiuni ilegale ale șefei misiunii diplomatice din India, Taban Ana”. Urmărirea penală a fost pornită pentru „delapidarea averii străine, adică sustragerea, dispunerea și folosirea ilegală a bunurilor altei persoane de către cel căruia i-au fost încredințate în baza unui titlu și cu un anumit scop ori refuzul de a le restitui, cu cauzarea de daune în proporții considerabile și cu folosirea situației de serviciu”.

***
Amintim că Guvernul a decis rechemarea Anei Taban din funcția de ambasador al Republicii Moldova în India pe 6 august 2025. Aceasta a fost numită ambasador în 2023.

Pe 7 mai 2026, Taban a anunțat că a dat în judecată Ministerul de Externe. Ea a spus că a aflat din presă despre rechemarea sa, iar peste două luni a fost informată că motivul ar fi „existența unui dosar penal”. Totuși, potrivit ei, Procuratura Anticorupție i-a comunicat în scris că nu figurează în niciun dosar penal și că nu a solicitat rechemarea acesteia. Taban a mai spus că, după rechemare, i-a fost oferită funcția de ambasador cu misiuni speciale, însă „în realitate” nu ar fi fost implicată „în nicio activitate” a Ministerului. Ulterior, ea a depus o cerere de concediu din cont propriu, iar în a treia zi de concediu ar fi fost informată că aceasta nu a fost aprobată de ministrul Mihai Popșoi. Potrivit ei, în acest context, a fost sancționată disciplinar cu demiterea din funcția publică pentru absență de la serviciu, dar și pentru că nu a depus o cerere de perfectare a accesului la secret de stat. Detalii AICI.

Tot pe 7 mai, Ministerul de Externe a declarat că a recepționat cererea de chemare în judecată, menționând totodată că „a respectat toate procedurile și prevederile legale aplicabile în procesul de încetare a raporturilor de serviciu ale doamnei Ana Taban”. Detalii AICI.

Pe 8 mai, ministrul Mihai Popșoi a oferit primul comentariu pe acest subiect la Radio Moldova. Popșoi a spus că Taban a fost rechemată după ce s-au constatat delapidări de fonduri în instituția diplomatică, adăugând că, atunci când există un dosar penal, „imaginea în conducătorul acestei instituții are de suferit”. Totodată, el a declarat că, după rechemare, Taban „a refuzat în repetate rânduri să-și perfecteze actele pentru a obține accesul la secret de stat”. În reacție, Taban a calificat declarațiile drept „minciuni” și a afirmat că cele constatate la misiunea diplomatică, incluse într-un raport de audit pe care îl consideră „falsificat”, au avut loc după rechemarea sa. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Guvernul Tofan a primit vot de încredere din partea Parlamentului

Parlamentul a acordat vot de încredere Cabinetului de miniștri propus de Vasile Tofan. Noul Executiv a fost susținut de 53 de deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

În timpul discursului în plenul Parlamentului, Tofan a spus că noul Guvern va avea cinci priorități: dezvoltarea economică, folosirea procesului de aderare la Uniunea Europeană pentru modernizarea țării, eficientizarea statului, consolidarea securității și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

În domeniul economic, premierul desemnat a promis reducerea birocrației pentru antreprenori, digitalizarea serviciilor publice, atragerea investițiilor și dezvoltarea sectoarelor cu valoare adăugată mai mare. El a pledat și pentru schimbarea modelului agricol, prin investiții în irigare, tehnologizare și procesare, nu doar prin compensarea pierderilor.

Referindu-se la reforma statului, Tofan a anunțat auditarea instituțiilor publice, eliminarea suprapunerilor de funcții și o administrare mai eficientă a proprietății statului. În același timp, el a spus că Republica Moldova trebuie să-și consolideze securitatea în contextul războiului din Ucraina și al riscurilor de ingerință externă.

Pentru integrarea europeană, Tofan a declarat că obiectivul mandatului este pregătirea pentru finalizarea negocierilor de aderare și semnarea Tratatului de Aderare până la sfârșitul anului 2028.

Nu vă cer un cec în alb. Vă cer votul pentru un program cu o direcție clară, indicatori măsurabili și termene asumate”, a declarat Vasile Tofan în fața deputaților. El a mai spus că succesul Guvernului va fi măsurat prin investiții realizate, întreprinderi dezvoltate, exporturi mai mari și servicii publice mai bune.

În cele din urmă, Guvernul condus de Vasile Tofan a obținut votul de încredere al Parlamentului, fiind susținut de 53 de deputați ai PAS. Fracțiunile socialiștilor și comuniștilor au votat împotriva noului Executiv, în timp ce deputații „Democrația Acasă”, Blocul „Alternativa”, „Partidul Nostru” și cei neafiliați s-au abținut.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: