Texte

Avocatele Violeta Gașițoi și Gabriela Kornacker preiau apărarea intereselor mamei Ludmilei Vartic. Anunțul a fost făcut de Violeta Gașițoi în seara zilei de 31 martie, care a precizat că decizia a fost luată la solicitarea mamei victimei. Avocata a mai anunțat că apărarea nu-și va face publice acțiunile viitoare sau

Lidera partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a depus declarația de avere și interese personale pentru anul 2025. Potrivit documentului, în 2025, Irina Vlah a ridicat de la partid un salariu în valoare de 165.000 lei. De asemenea, aceasta a beneficiat de cadouri de ziua de naștere în sumă totală de

Relația dintre Republica Moldova și România devine tot mai strânsă, inclusiv prin proiecte comune și sprijin oferit în momente dificile. Declarația a fost făcută de premierul moldovean, Alexandru Munteanu, după o întrevedere la București cu președintele României, Nicușor Dan. „M-am bucurat să îl revăd, la București, pe Nicușor Dan. Am

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), și deputat în Parlament, Igor Dodon, împreună cu colega sa de partid, Zinaida Greceanîi, au efectuat o vizită la Moscova, unde s-au întâlnit cu vicepreședintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Piotr Tolstoi. Anunțul a fost făcut de Dodon pe 31 martie, pe

În Moldova, săptămâna trecută a fost instituită starea de urgență în energetică. Principalul motiv a fost deconectarea liniei electrice transfrontaliere Isaccea–Vulcănești și, ca urmare, riscul unor întreruperi în furnizarea energiei electrice. Între timp, linia a fost reparată, însă măsura rămâne în vigoare. NewsMaker a analizat de ce autoritățile nu anulează

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a participat astăzi, 31 martie, la Summit-ul de la Bucea, eveniment organizat pentru a comemora victimele atrocităților comise de armata rusă în suburbia Kievului, la patru ani de la descoperirea masacrului. Alături de alți lideri europeni, Grosu a transmis un mesaj de solidaritate cu

Consilierii municipali ai fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău au depus astăzi, 31 martie, un denunț la Centrul Național Anticorupție privind numirea prin dispoziție a doi viceprimari ai capitalei — Olesea Pșenițchi și Victor Pruteanu — de către Primarul general Ion Ceban. PAS susține că numirea a fost efectuată cu

Daniel Mititelu a fost desemnat câștigător al concursului pentru funcția de director al Consiliului de administrație al ANRE. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Parlamentului, care au precizat că decizia a fost aprobată de Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe. Deputatul fracțiunii „Partidul Nostru”, Constantin Cuiumju, care susține că a

Utilizarea buteliilor cu gaze comprimate și/sau lichefiate în blocurile de locuit din Republica Moldova ar putea fi interzisă prin legislație. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și urmează să fie examinat în cadrul ședinței de Guvern din 1 aprilie.

O nouă schemă de fraudă în Moldova. Escrocii propun utilizatorilor Telegram „câștiguri ușoare” și promit venituri pentru sarcini simple pe internet. La început, victimelor li se achită într-adevăr sume mici pentru a le câștiga încrederea, după care li se propune să „răscumpere” un produs printr-un link extern. În acest moment,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x