Texte

Pe teritoriul Republicii Moldova nu există riscuri de contaminare radioactivă după incidentul de la centrala nucleară din sudul Ucrainei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a precizat că, deși o dronă a fost doborâtă și detonată la aproximativ 800 de metri de perimetrul centralei, provocând un crater și daune la

Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) în Republica Moldova își limitează activitatea, după ce alocările bugetare au fost suspendate. Anunțul a fost făcut pe 1 octombrie. Astfel, pe durata suspendării, serviciile programate de eliberare a pașapoartelor și vizelor, atât în SUA, cât și la ambasadele și consulatele americane din străinătate,

La prima ședință a Guvernului după scrutinul parlamentar, premierul Dorin Recean a mulțumit cetățenilor care au mers la vot și instituțiilor statului, care, potrivit oficialului, „au funcționat foarte bine și au apărat integritatea votului”. „Ceea ce este important este acum să nu ne îmbătăm cu apă rece, pentru că nu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa pe 1 și 2 octombrie la Summitul Comunității Politice Europene, organizat la Copenhaga. Șefa statului va avea o intervenție la deschiderea evenimentului. Anunțul a fost făcut de instituția prezidențială de la Chișinău, care a amintit că summitul inaugural al Comunității Politice Europene a

Volvo Cars deschide comenzile pentru Volvo EX90, model 2026, acum echipat cu actualizări hardware și software. Alimentat de noul sistem electric de 800 volți al companiei, EX90 se poate încărca și mai rapid*, iar un computer central îmbunătățit aduce funcții noi și optimizate de siguranță, evitarea coliziunilor și asistență pentru

Secretarul general al Guvernului și secretarul general al PAS, Artur Mija, a anunțat că și-a depus cererile de demisie din aceste funcții. El a precizat că va rămâne membru al partidului și că decizia este una personală, luată înainte de campania electorală pentru alegerile parlamentare. „Am decis să iau o

Alegeri: ce urmează CEC va confirma rezultatele alegerilor parlamentare până la 4 octombrie, după care Curtea Constituțională va avea la dispoziție 10 zile pentru a aproba sau anula raportul comisiei. Ulterior, în termen de 30 de zile, Președintele trebuie să convoace prima ședință a noului Parlament, în cadrul căreia deputații vor forma fracțiunile, vor alege președintele Parlamentului și adjuncții acestuia. Apoi Președintele va desemna un candidat la funcția de prim-ministru,

Autoritățile au elaborat un plan economic pentru reintegrarea regiunii transnistrene. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul unei emisiuni la postul public Moldova 1. Potrivit șefei statului, reintegrarea trebuie să se producă treptat, pe domenii precum cel bancar și social, iar cetățenii din stânga Nistrului trebuie să

Administrația Națională a Drumurilor a anunțat că reparația podurilor peste Nistru continuă. Potrivit reprezentanților instituției, din cauza ploilor lucrările au fost încetinite, însă urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii octombrie. La rândul lor, autoritățile nerecunoscute ale regiunii transnistrene susțin că podurile au fost „deblocate” a doua zi după

Pe lângă închisoare, instanța a decis să aplice arestul preventiv față de Marina Tauber, aceasta fiind anunțată în căutare. Totodată, instanța a dispus confiscarea a peste 206 milioane de lei, care ar fi fost utilizate sau destinate săvârșirii infracțiunii. Informațiile au fost comunicate de Procuratura Anticorupție. Avocatul Marinei Tauber a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x