Politică

Luni seara, în data de 18 noiembrie, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a susținut o conferință de presă în care a anunțat, probabil, cea mai importantă decizie post-electorală: cine dintre miniștri vor fi demiși și cine va ocupa funcțiile vacante. Însă nu a existat prea mult suspans: pe 11 noiembrie,

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a emis marți o declarație prin care cere demisia actualului Guvern și organizarea alegerilor parlamentare anticipate, considerând că actuala putere este responsabilă de criza profundă cu care se confruntă țara. PSRM califică recentele modificări din componența Guvernului, care s-au limitat la înlocuirea a doar

Noii miniștri în Guvernul Republicii Moldova au depus pe 19 noiembrie jurământul de învestire în cadrul unei ceremonii oficiale, desfășurate în prezența președintei Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național, iar șefa statului le-a urat succes în activitatea lor. Vladimir Bolea a preluat

Premierul Dorin Recean a anunțat numele noilor miniștri pe care îi va propune șefei statului Maia Sandu spre aprobare. Vladimir Bolea este propus la funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, secretara de stat Daniella Misail-Nichitin este propusă la funcția de ministru al Afacerilor Interne, antreprenoarea Ludmila Catlabuga este

Premierul Dorin Recean anunță numele miniștrilor care vor pleca din Guvern și noile candidaturi care vor ocupa funcțiile vacante. NewsMaker transmite live declarațiile prim-ministrului. Actualizare: Premierul Dorin Recean a anunțat numele noilor miniștri pe care îi va propune șefei statului Maia Sandu spre aprobare. Vladimir Bolea este propus la funcția

Adrian Efros pleacă din funcția de ministru al Afacerilor Interne. Pe o rețea de socializare, Efros a scris că a avut un mandat plin de provocări și că, împreună cu echipa Ministerului Afacerilor Interne, a făcut față unor vremuri dificile. „Am avut onoarea de a servi Republica Moldova în calitate

21 de partide au fost invitate la consultările cu președinta Maia Sandu. S-au prezentat 18 lideri de partide. Aceștia au vorbit despre lupta cu corupția politică, cumpărarea de voturi, dar și despre măsurile care să accelereze reforma justiției. Urmare a consultărilor, liderii de partide au ieșit la declarații în fața

Pe 18 noiembrie, premierul Dorin Recean urmează să anunțe remanierile guvernamentale și numele noilor miniștri. Potrivit surselor NewsMaker, prim-ministrul va ieși într-o conferință de presă și va anunța schimbările în după amiaza zilei de luni, 18 noiembrie. Premierul Dorin Recean urmează să anunțe atât numele miniștrilor care vor pleca din

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a publicat pe 17 noiembrie imagini video din satul Ruseni, raionul Edineț, care surprind sunetul și trecerea la joasă altitudine a unor aparate de zbor deasupra localității. Imaginile au fost distribuite anterior și de publicația NordNews. Popșoi a ținut să adauge că „exploziile din apropierea

Chișinăul a reacționat la declarațiile făcute de ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, în timpul unui interviu pentru un post de radio rusesc. „Afirmația conform căreia situația economică a Republicii Moldova depinde de legăturile comerciale cu Federația Rusă este o distorsionare gravă a realității”, a comunicat Ministerul de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x