Președinta Maia Sandu a cerut unitate și responsabilitate din partea noului Parlament, subliniind că Republica Moldova traversează „cea mai complicată perioadă de la independență încoace”. În discursul susținut la deschiderea noii legislaturi, șefa statului a insistat asupra protejării păcii, continuării reformei în justiție și accelerării procesului de integrare europeană. „Pacea
Președintele Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a criticat dur modul în care au fost repartizate birourile fracțiunilor din Parlament, acuzând conducerea legislativului și, în special, pe Igor Grosu, de atitudine umilitoare față de opoziție. „Ei nu au alte birouri decât un birou la WC. Pentru Partidul Democrația Acasă, ei nu
Astăzi, 22 octombrie, are loc ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XII-a. Cei 101 deputați aleși în septembrie – 55 de la PAS, 26 din Blocul „Patriotic”, 8 de la Alternativa și câte 6 de la Partidul Nostru și Democrația Acasă – se întrunesc pentru prima dată în
Radu Marian, ales pentru un nou mandat de deputat pe listele PAS, a depus o cerere prealabilă împotriva lui Vasile Costiuc, liderul partidului „Democrația Acasă”. Primul îi cere celui de-al doilea „să dezmintă falsul grav spus la o emisiune”. „Dacă nu o va face, vom merge în instanță”, a declarat
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), condus de Igor Dodon, a anunțat că, în noul Parlament, va forma propria fracțiune parlamentară. Decizia a fost luată la câteva zile după o hotărâre similară a Partidului Comuniștilor. Menționăm că ambele partide au acces în Parlament pe listele Blocului „Patriotic”. NewsMaker a solicitat o reacție
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, nu va face parte din viitorul Guvern, care ar urma să fie condus de omul de afaceri Alexandru Munteanu. Oficialul și-a anunțat decizia pe 21 octombrie, în cadrul unei conferințe în care a prezentat realizările și provocările celor patru ani de mandat. Prodan spune că pleacă
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a reacționat la inițiativa celor opt deputați ai Blocului Alternativa de a propune în Parlament, o declarație privind depolitizarea instituțiilor statului, afirmând că acest obiectiv nu se realizează prin declarații, ci prin acțiuni concrete. „Instituțiile Republicii Moldova au demonstrat prin fapte că devin mai puternice,
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a prezentat marți, 21 octombrie, bilanțul celor patru ani de mandat. Oficialul a vorbit despre investițiile și proiectele care, potrivit lui, au contribuit la dezvoltarea culturii, turismului, patrimoniului și mass-mediei, dar și despre provocările rămase nerezolvate – între care reconstrucția Filarmonicii Naționale, distrusă într-un incendiu acum
O declarație privind depolitizarea instituțiilor statului și eliminarea percepției privind fraudele electorale vor propune cei 8 deputați ai Blocului Alternativa în Parlament. Liderii blocului au susținut astăzi o conferință de presă în care au tras concluziile scrutinului din 28 septembrie și au prezentat principalele priorități ale mandatului lor. Potrivit președintelui
Asociația „Forța Fermierilor” cere Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a obținut o nouă majoritate parlamentară la alegerile din septembrie, să fie organizate consultări cu asociațiile agricole în privința candidatului pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, înainte de desemnarea acestuia. „Forța Fermierilor” a declarat că situația din