Prim-ministrul Ion Chicu susține că decizia despre extinderea stării de urgență în sănătate publică pînă la 31 iulie 2020 este dictată de evoluția pandemiei COVID-19 pe plan global, regional și intern. Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, șeful executivului a menționat că populația trebuie să se adapteze la
Primarul satului Dubna, raionul Soroca, Valeriu Pruteanu, diagnosticat cu COVID-19, s-a stins din viață. Edilul era internat încă din luna mai. Vineri, 10 iulie, din cauza complicațiilor infecției, bărbatul a decedat, anunță Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM). Colegii din Congresul Autorităților Locale din Moldova spun că Valeriu Pruteanu s-a
Pe parcursul nopții de 11 iulie nu au fost înregistrate decese în rândul pacienților infectați cu COVID-19. Cu toate acestea, 373 de persoane sunt în stare gravă, anunță Ministerul Sănătății în dimineața de 11 iulie. Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 18 924 cazuri de infecție
Spitalul din Dubăsari în care erau tratați pacienții infectați cu COVID-19 a fost închis. Despre acest lucru a anunțat medicul-șef al Centrului de igienă și epidemiologie din raion, citat de novostipmr.com. Până pe 23 iulie, întregul personalul medical se va afla în autoizolare, a precizat Iurii Țîgulea. „În toate secțiile
Alte opt decese provocate de infecția COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, informează Ministerul Sănătății. Deces 628: Femeie de 70 ani, din municipiul Chişinău, internată la Spitalul Clinic Republican, pe 6 iunie. Comorbidităţi: hipertensiune arterială gr. II, obezitate gr. I, cardiopatie mixtă. Deces 629: Femeie de 61 ani, din
258 de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după procesarea a 1819 teste, informează Ministerul Sănătății. Bilanțul cazurilor a ajuns la 18 924. Din numărul total de cazuri din această zi, 13 sunt lucrători medicali: medici – 4, asistenți medicali – 8, personal auxiliar – 1.
Primăria municipiului Cahul își suspendă temporar programul de lucru cu publicul, după ce câțiva angajați s-au infectat cu COVID-19. În acest sens, pe perioada autoizolării, angajații primăriei își vor desfășura activitatea de la domiciliu. Menționăm că până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 18 666 de cazuri de
Comisia Electorală Centrală anunță despre instituirea unui regim special de lucru al instituției începând cu data de 13 iulie, în legătură cu faptul că un funcționar din cadrul Aparatului CEC a fost testat pozitiv cu noul tip de coronavirus. CEC informează că activitatea instituției nu va fi suspendată. Angajații, în
Primarul orașului Kiev a anunțat că autoritățile ar putea reveni la măsuri mai aspre de restricție pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19. Asta după ce, timp de două zile, în capitala Ucrainei au fost înregistrate peste 200 de cazuri noi de îmbolnăviri. Situația este alarmantă și în România, unde
Autoritățile din Bulgaria au decis să reintroducă măsuri de restricție, după ce numărul cazurilor de coronavirus a început să crească, informează Digi24. În acest sens, cluburile de noapte, barurile și restaurante vor fi închise. Dacă restaurantul este în aer liber, poate folosi 50% din capacitatea sa cu respectarea unei distanțe