SUA și UE au semnat un acord istoric pentru livrarea de gaze naturale lichefiate pentru Europa. Anunțul a fost făcut vineri la Bruxelles într-o conferință de presă comună susținută de Joe Biden, președintele SUA, și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, inormează g4media.ro. Totuși, este vorba despre o cantitate
Germania consideră o „ruptură a contractului” solicitarea Rusiei ca statele Uniunii Europene să nu-i mai plătească gazele naturale în euro sau dolari, ci în ruble, a declarat ministrul german al economiei, Robert Habeck. „Urmează să discutăm cu partenerii noştri europeni asupra modului în care vom răspunde acestei cereri”, a spus
Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, dă asigurări că decizia Rusiei de a solicita „țărilor neprietene” să își plătească facturile către Gazprom în ruble rusești nu va afecta Republica Moldova. Declarația a fost făcută pe 23 martie, după ședința Guvernului. Andrei Spînu a spus că a văzut
Țările „neprietene” cu Rusia vor trebui să achite pentru gaz în ruble și nu în valută străină, așa ca până acum. Declarația a fost făcută, pe 23 martie, de către liderul de la Kremlin Vladimir Putin, în debutul ședinței Executivului. Moldova în lista respectivă nu a fost inclusă. Președintele Rusiei
De la 1 aprilie, instituțiile publice ar putea fi deconectate de la căldură. În acest sens, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a primit indicații de la premierul Natalia Gavrilița să examineze această posibilitate. Solicitarea a fost făcută în cadrul ședinței Guvernului, din 23 martie. „Domnule Spînu vă rog
România cere Uniunii Europene mai mult sprijin pentru Republica Moldova, atât pentru a face față valului de refugiați de război din Ucraina, cât și în perspectiva aderării la UE. Mai mult, România este dispusă să participe la securitatea energetică a Moldovei prin construirea unui depozit de gaze pe teritoriul României.
Bulgaria nu va negocia cu Gazprom un nou contract de furnizare a gazelor naturale. Pe fondul războiului din Ucraina, autoritățile de acolo, vor analiza alte alternative de livrare a gazelor și ia în considerare un contract cu Uniunea Europeană, a evita un deficit. Declarațiile au fost făcute, pe 19 martie,
În cazul în care concernul Gazprom nu va amâna data-limită până la care Chișinăul trebuie să finalizeze auditul datoriei istorice la gaz și va sista livrările, Moldova va cumpăra gaz natural la preț de piață. În vederea acestui scenariu, autoritățile pregătesc măsuri pentru ca Energocom să poată acționa pentru asigurarea
Auditul datoriei Moldovagaz față de Gazprom nu va fi gata până la 1 mai. Despre acest lucru a anunțat Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă din 16 martie. Premierul a precizat că autoritățile nu au găsit un auditor, companiile internaționale refuzând să participe la licitație din cauza războiului
Președinta Maia Sandu împreună cu prim-ministra Natalia Gavrilița s-au întâlnit pe 12 martie cu ministra Afacerilor Externe a Germaniei, Annalena Baerbock. Oficialele au discutat despre riscurile de securitate și impactul economic major al războiului din Ucraina pentru Republica Moldova. Șefa statului a menționat și „situația energetică dificilă” ca urmare a