Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat la telefon cu președintele Consiliului European, António Costa. În cadrul discuției, cei doi au abordat inclusiv decizia convenită de statele membre ale UE de a deschide primul cluster de negocieri de aderare. Șefa statului a declarat, în acest sens, că Republica Moldova este
Germania, Franța, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg propun introducerea unor restricții temporare privind dreptul de vot al viitorilor membri ai Uniunii Europene, precum și noi mecanisme de monitorizare a respectării statului de drept. Propunerile se regăsesc într-un document comun consultat de Reuters, scrie agenția. Potrivit sursei citate, în contextul
Republica Moldova este „cel mai bun elev din clasă” în procesul de integrare europeană — aceasta este caracterizarea făcută de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, într-un interviu acordat pe 2 iunie TVR Moldova, cu două zile înainte de vizita sa la Chișinău. Kos a anunțat că va transmite un
Nu există motive pentru a amâna deschiderea negocierilor de aderare pe toate clusterele, iar Consiliul European din iunie ar trebui să adopte o decizie favorabilă pentru Moldova în acest sens. Declarația a fost făcută pentru NewsMaker de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, responsabil de relația cu Republica Moldova. Eurodeputatul a
După cinci rânduri de alegeri în care cetățenii Republicii Moldova au votat pentru integrarea europeană, în pofida presiunilor și ingerințelor Rusiei, este momentul ca instituțiile UE să-și onoreze promisiunile față de Chișinău. Declarația a fost făcută de europarlamentarul Dan Barna pentru corespondenta NewsMaker, Corina Malcocean, aflată la Parlamentul European de
Deschiderea oficială a primului cluster de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în luna iunie, rămâne o prioritate a președinției Ciprului la Consiliul UE. Declarația a fost făcută de președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, care se află într-o vizită oficială la Chișinău pe 9 mai, de Ziua Europei. La
Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este un obiectiv important al României. În acest sens, România va continua să acționeze pentru ca Moldova să intre în Uniunea Europeană. Declarațiile au fost făcute pe 9 mai de președintele român, Nicușor Dan, care, de Ziua Europei, a făcut o retrospectivă a celor
La Bruxelles a început cea de-a XVI-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere RM-UE, unde va fi adoptată o declarație privind accelerarea negocierilor de aderare și este discutată implementarea pachetului de sprijin de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova. Delegația Republicii Moldova este condusă de Marcel Spatari, președinte al
O decizie privind avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea fi luată până la sfârșitul lunii iunie, a declarat președintele României, Nicușor Dan, după reuniunea Comunității Politice Europene de la Erevan. Oficialul a dat asigurări că „România nu va permite ca influența rusă să submineze
Liderii celor 13 state membre ale UE participante la Inițiativa celor Trei Mări au adoptat la Dubrovnik o declarație comună care reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova, Ucrainei, Albaniei și Muntenegrului la Uniunea Europeană, prezentând extinderea drept „o investiție strategică în securitatea și prosperitatea continentului”, potrivit caleaeuropeana.ro. Documentul cere continuarea