Fotografia Mariannei, tânăra însărcinată care se afla în maternitatea din Mariupol, în timpul bombardamentului din 9 martie, a făcut înconjurul lumii. Între timp, aceasta a născut, iar în prezent este în siguranță. Ea a povestit pe Instagram prin ce a trecut. Pe 9 martie, aviația rusă a lansat o rachetă
Guvernul Republicii Moldova a transmis, pe 2 aprilie, Ucrainei prima tranșă dintr-un lot de ajutor umanitar în valoare totală de 24 mil. lei (1,2 mil. euro), în baza deciziei aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale. Cu această ocazie, premierul Natalia Gavrilița s-a deplasat în orașul ucrainean Mohyliv-Podilskyï pentru a transmite
Kazahstan promite să nu devină „un instrument pentru ocolirea sancțiunilor” impuse Rusiei de către țările occidentale. Declarația a fost făcută de către șeful administrației prezidențiale, Timur Suleimenov, într-un interviu pentru portalul Euractiv. Oficialul a menționat că Rusia este principalul partener comercial al Kazahstanului, iar comerțul dintre cele două țări continuă,
Ministerul Apărării din SUA a anunțat că va oferi Ucrainei armament și tehnică în valoare de 300 milioane de dolari, informează BBC. În plus, New York Times scrie, cu referire la propriile surse, că SUA discută cu partenerii din NATO să ofere Kievului tancuri sovietice. Pentagonul va oferi Ucrainei un
Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a fost întrebat de reporterii americani despre exploziile de la un depozit de petrol din Belgorod, oraș rusesc aflat la aproximativ 40 de kilometri nord de granița cu Ucraina. Liderul ucrainean a refuzat să precizeze dacă armata sa este sau nu responsabilă de atacul aviatic. —
Astăzi, 1 aprilie, a avut loc un schimb de prizonieri în regiunea Zaporojie din Ucraina. 86 de soldați ucraineni deținuți de forțele rusești au fost eliberați Anunțul a fost făcut de Kiril Timoșenko, șeful adjunct al biroului președintelui ucrainean, scrie Unian. Potrivit lui Timoșenko, 86 de militari ucraineni au fost
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns, vineri, în Kievul asediat și este primul lider de instituție UE care vizitează Ucraina. Metsola a venit în Ucraina la invitația președintelui Parlamentului Ucrainei, Ruslan Stefanchuc, și a fost întâmpinată de acesta. „Rezistența și curajul ucrainenilor au inspirat lumea. Sunt la Kiev pentru
Republica Moldova (RM) nu se poate alinia sancțiunilor aplicate de unele țări Rusiei, din cauza războiului declanșat în Ucraina, întrucât acest lucru ar însemna să rămână fără energie electrică și gaz. Declarația a fost făcută de către președinta țării Maia Sandu, într-un interviu publicat pe 1 aprilie de Radio Europa
Ucraina nu are nimic de-a face cu incendiul de la depozitul de petrol din Belgorod. Declarații în acest sens au fost făcute de consilierul șefului biroului președintelui Zelenski, Alexei Arestovici, subliniind că autoritățile ruse sunt responsabile pentru tot ceea ce se întâmplă pe teritoriul Rusiei, iar Ucraina luptă doar pe
Președintele Dumei de Stat Veaceslav Volodin le-a sugerat „trădătorilor de neam” să demisioneze din funcțiile pe care le dețin în domeniul public al sănătății, educației și culturii. Volodin s-a referit în acest mod la persoanele care nu susțin „operațiunea militară specială” din Ucraina. Speakerul legislativului rus a declarat că persoanele