top

Sondaj în justiție: fuziunea procuraturilor, imaginea, independența Tot mai mulți judecători și procurori vorbesc despre independența lor față de influențele externe, iar încrederea extrem de scăzută a cetățenilor în sistemul de justiție o explică prin imaginea negativă creată de politicieni și mass-media. Acestea sunt datele unui sondaj realizat pe un eșantion de aproape 500 de judecători, procurori și avocați, prezentat de Centrul de Resurse Juridice. Atitudinea lor față de reformele

O femeie de 30 de ani și fiica sa de un an și trei luni au fost lovite de o mașină în raionul Ungheni. Persoana aflată la volan era în stare de ebrietate și nu deținea permis de conducere. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de către ofițerul de presă

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a venit pe 2 iunie, la ședința operativă a serviciilor Primăriei, cu ziare ale PAS, menționând că în acestea partidul „s-a lăudat” cu proiecte realizate „în exclusivitate de municipalitate”. El a declarat că se va merge în instanță cu aceste materiale. Potrivit edilului, vor fi contestate

Andrei Domenco, avocatul șoferului de troleibuz, cere eliberarea imediată a clientului său, reținut în urma accidentului mortal de pe bulevardul Decebal. O cerere în acest sens a fost adresată Procuraturii Generale (PG). Potrivit avocatului, motivele reținerii au fost „presupunerea că acesta se va sustrage de la urmărirea penală, va împiedica

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunțat că a avut o întrevedere cu șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasilii Maliuk, și a ascultat raportul acestuia privind rezultatele operațiunii „Pânza de păianjen”, în cadrul căreia dronele ucrainene au atacat aerodromuri militare rusești. Zelenski a mulțumit Serviciului de Securitate al Ucrainei

Nicanor Ciochină, învinuit că ar fi accidentat mortal un copil și a fugit de la locul accidentului, a obținut cele mai multe voturi în turul al doilea al alegerilor locale din comuna Boldurești, raionul Nisporeni. Acesta a fost reales primar cu o diferență de 13 voturi – a obținut 615

Două echipaje ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit pe bulevardul Renașterii, în apropierea Circului. În după amiaza zilei de 31 mai, în mediul online au apărut imagini cu un troleibuz din care ieșea fum dens. Pentru NewsMaker, purtătoarea de cuvânt a IGSU, Liliana Pușcașu, a precizat

Pe 31 mai a fost deschis circulației podul peste calea ferată de pe drumul de ocolire a municipiului Bălți. Potrivit Ministerului Infrastructurii, acesta a fost reconstruit integral. Lucrările de reparație, demarate în octombrie 2024, au costat aproximativ 31,6 milioane de lei. Conform ministerului, durata de viață a podului este estimată

O femeie de 63 de ani a murit, pe 31 mai, pe bulevardul Decebal din Chișinău. Aceasta a fost tamponată de un troleibuz, condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani. Conform poliției, femeia traversa strada neregulamentar. „Astăzi, în jurul orei 12:45, poliția a fost sesizată despre producerea

Pe site-ul Parlamentului Republicii Moldova sunt actualizate fotografiile deputaților. Aleșii poporului au fost fotografiați pe fundaluri diferite. NewsMaker a observat că fundalurile variază în funcție de apartenența politică a acestora. Menționăm că nu toate fotografiile parlamentarilor au fost încă încărcate. Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au fost fotografiați pe fundalul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x