kvedomosti.com

NM Esspresso: un iunie canicular în Moldova, un atac cu cuțitul asupra unui polițist și «vacanță de vară» în grădinițele din Chișinău

Sondaj în justiție: fuziunea procuraturilor, imaginea, independența

Tot mai mulți judecători și procurori vorbesc despre independența lor față de influențele externe, iar încrederea extrem de scăzută a cetățenilor în sistemul de justiție o explică prin imaginea negativă creată de politicieni și mass-media.

Acestea sunt datele unui sondaj realizat pe un eșantion de aproape 500 de judecători, procurori și avocați, prezentat de Centrul de Resurse Juridice. Atitudinea lor față de reformele implementate în sistemul justiției rămâne ambiguă, iar cele mai corupte instituții, potrivit respondenților, sunt Parlamentul și Guvernul.

În plus, aproximativ jumătate dintre ei se pronunță împotriva fuziunii Procuraturii Anticorupție și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate, inițiată de PAS.


UE și agricultura Moldovei

Bruxellesul a demarat cercetarea sectorului agrar al Moldovei pentru a înțelege cât de pregătit este pentru aderarea țării la UE, a anunțat Ministerul Agriculturii. Analiza va începe cu capitolul «Pescuit și acvacultură», care, după cum a menționat ministerul, are «o importanță strategică» pentru gestionarea durabilă a resurselor și dezvoltarea zonelor rurale.

Anterior, agricultorii din Moldova au cerut Guvernului să declare stare de urgență în agricultură din cauza înghețurilor și grindinei care au distrus până la 100% din recoltele din livezi. Autoritățile au răspuns că vor ajuta fermierii doar după evaluarea pagubelor.


Moldova și Elveția

Cetățenii moldoveni, vor putea include în stagiul lor total pentru obținerea pensiei și îndemnizațiilor perioada în care au muncit în Elveția. Țările au semnat un acord bilateral care includ diverse tipuri de pensii, inclusiv pensia pentru limită de vârstă și cea de invaliditate.

Moldova a semnat deja asemenea acorduri cu 19 state.


Moldova și Polonia

Președinta Maia Sandu l-a felicitat pe Karol Nawrocki pentru alegerea sa în funcția de președinte al Poloniei. Sandu și-a exprimat speranța în consolidarea relațiilor bilaterale, precum și în sprijinul Poloniei pentru avansarea Moldovei pe calea europeană.


Parlament fără chiulangii?

Deputatul Alexandr Suhodolski, asociat cu Ilan Șor, a fost lipsit de salariu, indemnizații și compensații pentru absențele sistematice de la ședințele Parlamentului. În luna mai, el nu a participat la nicio ședință, motiv pentru care președintele Parlamentului Igor Grosu a suspendat plățile în favoare lui, până la revenirea sa la muncă. Anterior, pentru absențe repetate, mai mulți deputați, inclusiv Marina Tauber, au rămas fără indemnizații.


Arestul șoferului de troleibuz: continuare

La Chișinău a fost eliberat din arest șoferul de troleibuz în vârstă de 23 de ani, care a accidentat mortal o femeie de 63 de ani, dar i s-a interzis să părăsească țara. Avocatul șoferului a declarat că clientul său a fost reținut fără temei legal. NM a adunat toate informațiile cunoscute despre acest incident și a relatat de ce acesta «a divizat societatea în două tabere».

Primarul Chișinăului Ion Ceban a transmis condoleanțe familiei victimei, menționând totodată că șoferul trebuie să primească asistență juridică.


Atac asupra unui polițist la Chișinău

La Chișinău, în sectorul Rîșcani, un necunoscut a atacat cu un cuțit pasagerul unui troleibuz. Victima s-a dovedit a fi un polițist aflat în afara orelor de muncă. Acesta a fost transportat la spital. Poliția îl caută pe atacator.

Șeful Inspectoratului General de Poliție Viorel Cernăuțeanu, într-un nou episod al proiectului «Avem întrebări?», nu a numit cauza conflictului, deoarece, potrivit lui, versiunea atacatorului nu este cunoscută. Interviul complet cu șeful poliției va fi publicat astăzi pe site-ul NewsMaker și pe canalul YouTube al publicației.


Alegeri la Boldurești

Nicanor Ciochină, acuzat de omorul unui adolescent de 14 ani, a câștigat alegerile în comuna Boldurești, obținând 50,53% din voturi.


Scandal la spitalul din Hîncești

La spitalul raional din Hîncești a decedat un bărbat de 78 de ani, iar fiica acestuia a acuzat personalul medical de tratament inuman aplicat tatălui său. Potrivit femeii, pacientul în vârstă a fost ținut legat de mâini și de picioare, nu a primit la timp ajutor medical și i s-ar fi sugerat să ofere «o recompensă». Spitalul desfășoară o anchetă internă.


Secție nouă în spitalul din Cimișlia

În Spitalul raional Cimișlia a fost deschisă o nouă secție pentru copiicu tulburări de dezvoltare sau cu risc de apariție a acestora. Aici, familiile cu astfel de copii vor putea beneficia de sprijin psihologic, consultații de specialitate, servicii pentru dezvoltarea vorbirii, stimulare senzorială, kinetoterapie și asistență psihopedagogică.


Chișinău: grădinițele pe timp de vară

La Chișinău, pe perioada verii, își vor suspenda activitatea 129 din cele 170 de grădinițe. Potrivit informațiilor oferite de primărie, această decizie a fost luată în urma consultărilor cu părinții. Grădinițele vor fi închise etapizat: o parte în iunie, majoritatea în iulie, iar restul — în august. Totodată, părinții pot depune o cerere pentru transferul temporar al copilului la o grădiniță din apropiere care va rămâne deschisă.


Vremea în iunie

Prima lună de vară în Moldova va fi mai caldă decât de obicei: temperatura aerului va depăși norma cu 2–5 °C și va ajunge până la 33 °C, a anunțat Serviciul Hidrometeorologic. Cauza caniculei o reprezintă masele de aer cald venite din sud-estul Europei.


Agenda zilei, 3 iunie:

10:00 — Ședința Consiliului municipal Chișinău.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Agrobiznes.md

„Nu cerem o favoare”: Producătorii de sfeclă de zahăr cer o întâlnire urgentă cu premierul sau se alătură protestelor fermierilor

Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova cere o întâlnire urgentă cu autoritățile pentru a discuta despre viitorul sectorului și achitarea subvențiilor promise. Fermierii au avertizat, pe 29 octombrie, că, dacă întrevederea nu va avea loc până pe 6 noiembrie, vor merge să ceară răspunsuri la sediile instituțiilor și se vor alătura protestelor agricultorilor.

Scrisoarea este adresată premierului Vasile Tofan, ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, și președinților comisiilor parlamentare pentru agricultură și economie. Documentul a fost transmis și Asociației „Forța Fermierilor” și Asociației Naționale a Producătorilor de Culturi Oleaginoase.

Producătorii susțin că solicitările lor anterioare au rămas fără răspuns. Pe 29 septembrie, aceștia au cerut lansarea apelului pentru acordarea sprijinului financiar destinat cultivatorilor de sfeclă de zahăr. Nici acest demers, nici apelul comun al asociațiilor agricole din 21 octombrie nu ar fi primit un răspuns din partea autorităților.

„Nu cerem o favoare, ci respectarea unui act normativ în vigoare. Fermierii au semănat sfeclă în 2025-2026 bazându-se pe acest angajament al statului”, se arată în scrisoare.

Potrivit asociației, pentru plățile solicitate ar fi necesare 30–40 de milioane de lei, sumă care ar reprezenta mai puțin de o zecime din veniturile aduse anual de sector la bugetul public. Producătorii spun că ramura asigură circa 3.500 de locuri de muncă, mai ales în satele din nordul țării, și valorifică investiții de aproximativ 130 de milioane de euro.

„Avertizăm în mod clar: dacă plățile promise nu vor fi acordate, în anul 2027 Republica Moldova riscă să rămână fără zahăr produs autohton”, avertizează asociația.

La întâlnirea solicitată, producătorii vor un calendar pentru lansarea apelului și achitarea sprijinului aferent anului 2026, până la 31 decembrie. De asemenea, cer măsuri pentru echilibrarea pieței interne a zahărului, inclusiv reglementarea importurilor.

Asociația susține că își dorește dialog și că a încercat să evite protestele de stradă. Dacă întâlnirea nu va fi convocată, fermierii anunță că se vor prezenta organizat, însoțiți de presă, la Guvern, Ministerul Agriculturii și Parlament.

„Totodată, membrii APSZM vor fi nevoiți să se alăture protestelor producătorilor agricoli. Este o decizie pe care nu ne-o dorim și la care am fi împinși de lipsa de reacție a autorităților”, se menționează în demers.

NM a solicitat o reacție de la Guvern, însă până în momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.

Amintim, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat, pe 2 octombrie, că fondurile rămase neutilizate în cadrul unor forme de subvenționare vor fi redistribuite pentru achitarea cererilor de plăți complementare depuse în 2025. Potrivit instituției, decizia viza peste 3.700 de fermieri.

Directorul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, a criticat atunci decizia. Potrivit lui, redistribuirea lasă fără finanțare măsuri prevăzute pentru 2026 în Programul strategic al politicii agricole pentru perioada 2026–2030. Tot atunci, cultivatorii de sfeclă de zahăr au cerut să le fie acordate subvențiile pentru acest an. În caz contrar, avertizau ei, s-ar putea alătura protestelor agricultorilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: