NM

Câțiva protestatari au dat foc la ziarul „Socialiștii” pe care era imprimată fotografia lui Igor Dodon (FOTO)

Câțiva protestatari, care s-au adunat în fața Curții Constituționale (CC), au dat foc la ziarul „Socialiștii” pe care era imprimată fotografia lui Igor Dodon. 

Precizăm că un protest a avut loc astăzi, 15 aprilie, în fața clădirii Curții Constituționale. Oamenii au scandat „anticipate”. Protestul a avut loc în contextul în care judecătorii CC examinau sesizarea președintei Maia Sandu cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea parlamentului.

Conform deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, pe perioada stării de urgență se interzice desfăşurarea adunărilor, întrunirilor, manifestaţiilor publice, mitingurilor şi a altor acţiuni de masă.

NM
NM
NM

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

valea morilor
Максим Андреев, NewsMaker

Între +12 și +31°C. Cum va fi vremea în Republica Moldova săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare, în perioada 24-30 august, în Republica Moldova vor fi temperaturi cuprinse între +12 și +31°C. Pentru unele zile sunt prognozate ploi slabe și averse cu descărcări electrice. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +23°C și +26°C, iar noaptea între +12°C și +15°C. Pentru ziua de sâmbătă sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +27°C și +30°C, iar noaptea între +15°C și +18°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate ploi slabe.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +28°C și +31°C, iar noaptea între +17°C și +20°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate ploi slabe, iar pentru miercuri – averse cu descărcări electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: